Forever I will praise You!

Școala de Închinare Vâlcelele Bune- Un Loc de Aducere Aminte

2011-07-19T14:27:00.001+03:00

Mi-am dorit o atingere specială din partea lui Dumnezeu. Toate lucrurile erau foarte bune în mersul lor natural. Numai că rutina îmi măcina viața ca rugina care cuprinde o bucată de fier, ca o molimă pe care nu o mai poți opri...Ceva fierbea înlăuntrul meu și nu-mi dădea liniște. Vroiam mai mult, vroiam să ajung la alt nivel. Am fost gata să spun că voi plăti prețul indiferent de el, numai să ajung la o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Nu vroiam să-mi irosesc zilele făcând același lucru, trăind din amintirea ungerii trecute și a mărețelor lucrări făcute de înaintașii mei. Nu vroiam doar să aștept, vroiam să fac să se întâmple ceva!

Viața m-a dus într-o împrejurare ciudată. Situația dificilă financiară a familiei, și apoi moartea tatălui meu, m-au determinat să ies din țară încercându-mi marele noroc. Râvna mea se stinsese repede în situația de criză. Domnul m-a dus într-un loc necunoscut, fără să am așteptări spirituale, ca și Moise păstorind turmele socrului său...Acel timp mi-a bulversat viața, mi-a dărâmat toate concepțiile și zidurile spirituale construite pe o temelie a teoriei și nivelului minții. Eram în mijlocul furtunii și dacă El nu mă prindea de mână...mă pierdeam. Este o vorbă la noi:” teoria ca teoria, dar practica te omoară.”

În mijlocul necazului, a durerii, a zdrobirii, El mi s-a descoperit în toată frumusețea Lui! Am renunțat la tot de dragul Lui. Am vrut să rămân învăluită de frumusețea aceea pentru totdeauna, nu conta restul...Dar El niciodată nu-Și dezvăluie frumusețea cuiva, fără să aiba un plan pentru acela. Moise L-a văzut în boschetele aprins și nemistuit de foc. El nu se arată doar să-I vedem frumusețea și apoi să se retragă și să spună: „sper că asta te va mai ține încă o perioadă fresh și apoi mai vedem noi...”. Domnul se arată ca să se descopere pe Sine nouă, să ne dea revelație, un scop și o direcție. Eu am văzut frumusețea Lui...niciodată nu o să pot uita Cântecul de Dragoste pe care mi l-a cântat! În frumusețea Lui am găsit viziune, cum că în vremurile din urmă, El Își va ridica un popor de închinători adevărați, care să se închine Lui în Duh și Adevăr. Și am îmbrățișat această viziune...A fost necesar să mă ducă departe de țara mea, ca să mă poată curăța de concepții greșite și apoi să-mi dăruiască Visul Lui pentru viața și națiunea mea.

Domnul m-a trecut prin împrejurări ciudate și minunate în același timp, viața mea luând forma visului Său, dar aventura umblării cu El m-a făcut să mă încred în planurile Lui, m-a aprins ca o flacără care nu se stinge. Indiferent de greutatea și de povara vieții, Visul Lui mă provoacă să merg înainte, să mă încred...Și știu că El este credincios promisiunilor Sale, voi vedea împlinindu-se făgăduințele Lui și ce a început va duce la bun sfârșit. Va ridica această națiune la nivelul celorlalte națiuni, trezind duhurile noastre la o viață reală, făcându-ne conștienți de valoarea noastră în El, ca închinători.

Știam că această flacără a viziunii, a închinării, arde în inima mea, dar știam că mai sunt și alți oameni care au avut o inimă deschisă și disponibilitate, ca să primească Flacăra Închinării.

În 1985, o tânără din Germania, Angelika Grossman, venea pentru prima dată în România. Inima ei bătea pentru misiune și aici găsise locul perfect pentru asta. În ciuda multor dezamăgiri întâmpinate în călătoriile ei de misiune în România, a decis să-L asculte pe Domnul și să se stabilească aici, fiind convinsă că asta este voia lui Dumnezeu pentru viața ei. Așa, în 1994, lăsa tot ce avea, și pleacă cu câteva bagaje și mașina ei personală, fără să aibă nici o siguranță financiară, încrezându-se deplin în Domnul care îi promisese că va avea grijă de ea și va împlini orice nevoie...

Astăzi, Angelika și Matias Wenger( soțul ei), sunt fondatorii asociației Viața în Isus Hristos, asociație care a fost înfințată în 1995, după stabilirea Angelikai în localitatea Vâlcelele Bune din județul Hunedoara.( http://www.viata-in-isus.ro/).

Ca și viziune ei au avut: „Chemarea oamenilor în ucenicia lui Isus, pentru ca uniţi să fie împăcaţi cu Dumnezeu, cu cei din jur şi cu ei înşişi.

Răspândirea Evangheliei prin vestire, învăţătură, relaţie personală şi fapte ale dragostei.”

Misiunea „Viata in Isus Hristos” a organizat pentru prima dată o Scoala de Ucenici, în 2003 (http://www.viata-in-isus.ro/?p=134), Angelika și Matias ducându-i viziunea la un alt nivel.

Am cunoscut-o pe Angelika în anul 2007, într-o tabără de tineret organizată de misiunea ei,” Tabăra Tinerii Speranței”( http://www.viata-in-isus.ro/?p=161), și încă de la început am putut să văd, că o flacără asemănătoare cu cea care arde în inima mea, arde și în inima ei. Am avut multe contacte cu lucrarea ei de atunci, dar mai recent, Dumnezeu ne-a dus împreună într-un proiect care concretizează viziunea din inima amândurora: o Scoală de Închinare (http://www.viata-in-isus.ro/?p=20).

Emoțiile și așteptările erau mari. Prima zi a Școlii de Închinare de la Vâlcelele Bune se apropia cu repeziciune...Două săptămâni de petrecut împreună ca într-o familie! Eram curioși câți vor răspunde, cine va veni, care vor fi aceia cu care vom face parteneriat în Ucenicia în Închinare. Clădirea nouă a Școlii de Ucenici din Vâlcelele Bune ne aștepta cu ușile deschise. Profesorii, aveau și ei așteptările și emoțiile lor. Prima ediție a Școlii de Închinare era la startul ei...

Studenții au început să vină pe rând, unul câte unul și la număr au fost zece (10). În numerologia biblica, acest număr reprezintă numărul perfect, un număr al întregirii, perfecțiunea ordinii divine- nimic de adăugat. Când Ana plângea și cerea Domnului un copil fiind batjocorită de Penina, cealaltă soție, pentru că era stearpă, Elcana i-a spus: "Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?"-1 Sam. 1:8.

Zece (10) fii însemna un număr complet într-o familie în Israelul acelor timpuri. Și familia Școlii de Închinare din Vâlcelele Bune, avea un număr complet de copii(studenți).

Aventura a început. Emoțiile încet au dispărut, acomodându-ne unii cu alții, elevi cu elevi, elevi cu profesori și profesori cu elevi. Cu fiecare minut petrecut în prezența lui Dumnezeu, în părtășie unii cu alții și în închinare, unitatea dintre noi creștea, făcându-ne să ne simțim ACASĂ! Domnul a făcut lucruri minunate cu noi, provocându-ne la mai mult din El, la ceva nou, care era deja gata pregătit de El, ca să se întâmple. Ziduri de neacceptare, de autocondamnare, frică de expunere, vinovăție, dezamăgire, au căzut la pământ în Numele Celui în care eram adunați pentru un scop: să ne închinăm Mielului. Doream să devenim închinători extravaganți cu o închinare extravagantă dăruită Regelui regilor, arătându-L tuturor pe Acela căruia ne închinam, cucerind națiuni pentru Hristos!!!

Cursurile ne-au făcut să ne strângem, să învățăm împreună, dându-ne multe semnificații pentru viața trăită în Domnul, ne-au făcut să dorim să-L experimentăm mai mult, mai de aproape, să gustăm Cristos, să respirăm Cristos, să se vadă mai mult chipul Lui în noi. Am cântat, conștienți fiind că închinarea nu e muzică, ne-am plecat genunchii în adorare, lăsând inimile să pulseze de dragoste pentru El. I-am dăruit închinarea noastră ca semn al dragostei ce o purtăm Suveranului El Shadai, lăsându-ne învăluiți de dragostea și frumusețea lui de Dumnezeu, și am lăsat cântecul din inima noastră liber...Cântece noi pentru slava Lui au luat ființă.

Dumnezeu, în ciuda diferențelor, a făcut din noi o echipă. Am experimentat ce înseamnă „unitate în diversitate”.

Deși am fost în ierarhia profesorilor, părtășia în unitate m-a făcut să simt că acel loc, unde se săvârșea prima ediție a Școlii de Închinare, Valcelele Bune, a fost o oază de binecuvântare pentru viața mea, ca un nou început, o nouă revelație a dimensiunii lui Dumnezeu și a viziunii Lui. Mărturiile studenților sunt dovada, că El merită toată închinarea, toată gloria, că se merită să arzi, să te consumi ca o flacără în închinare pentru Acela care a dat totul pentru noi. Se merită să plătim prețul închinării noastre pentru Dumnezeu! Merită și Școala de Închinare, Vâlcelele Bune, să continue pentru următoarele ediții. Și fie ca El să-Și ia slava din toate lucrurile și această Școală să-I fie o jertfă de închinare plăcută și de bun miros pentru nările Lui.

Am fost onorată să fiu la dispoziția Lui și a voastră, cu drag, Luminița Ciuciumiș.

„Despre scoală pot să spun că mi-a prins bine și m-a provocat să depășesc limitele la care am ajuns și să privesc spre ceva mai măreț și mai ales să privesc anumite lucruri și din alt unghi și să doresc mai
mult..........”-Elena Gheorghe( student)

Acum când de fapt nu sunt în acel loc conștientizez mai mult ce a însemnat pentru mine acea scurtă perioadă de două săptămâni
În primul rând, o provocare să pășesc spre necunoscut. Mă bucur că am fost răsfățată de Dumnezeu prin tot ceea ce mi-a oferit. Am întâlnit oameni deosebiți și am fost plăcut surprinsă de faptul că această Școală pune în lumină potențialul care este în România (mă refer la profesori).
Am avut emoții pentru fiecare examinare, dar dincolo de toate astea am fost foarte încurajată de fiecare din voi ca și profesori, și fiecare s-a completat unul pe celălalt ca un puzzle, iar eu cred că a fost ceva desăvârșit.
M-am bucurat să descopăr frumusețea și dragostea lui Dumnezeu, o nouă dimensiune în ceea ce privește muzica și închinarea, modul minunat în care se completează una pe alta.
Desigur s-au spus așa de multe lucruri extraordinare în această Școală, multe informații teoretice și aplicații practice, dar pentru mine ca o concluzie ar fi:
a) că Dumnezeu în Suveranitatea Sa, dă oameni pentru mine ca și copil al Lui, chiar dacă unii sunt temporar în viața mea, eu sunt deschisă să primesc și să învăț de la fiecare.
b) Dumnezeu din nimic poate să facă lucruri extraordinare.
c) autocompătimirea nu e de la Dumnezeu.
d) dacă vrei să mergi pe ape trebuie să ai curajul de a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu pentru că altfel vei rămâne în limitele tale, în barca și comfortul tău.

Mii de mulțumiri tuturor care au slujit și și-au dedicat acest timp în favoarea noastră, celor care am fost acolo. Domnul să vă binecuvânteze !”- Mariana Jianu- Hunedoara( student)

„Sunt recunoscătoare ,sincer, nu mai vreau să mă uit niciodată înapoi...mi am schimbat cu totul direcția...simt altfel, gândesc altfel, văd altfel. Experiențele și trăirile din trecut mă făceau să mă închid precum un melc când îi atingi coarnele...Dar acum e altceva; Domnul inimii mele mi-a pus ceva acolo ce mă face să mă înalț peste toate zidurile care erau înaintea mea. Suferință, dezamăgire, lacrimi...acum toate sunt în urma mea, Creatorul meu m-a pus pe un alt hotar, al curajului și al bucuriei...
La fel de mult sunt recunoscătoare pentru oamenii frumoși pe care i-am cunoscut, de la fiecare am avut ceva de învățat.

Vâlcelele Bune- un loc de aducere aminte....”- Ene Viorica- Calarasi( student)

Închinarea ca Alegere.

2011-04-28T07:36:00.001+03:00

Ideea de a alege să te închini e de foarte multe ori compromisă, de fapt coruptă, de împrejurările şi circumstanţele noastre. Recunosc, până nu experimentezi personal, sunt doar “sfaturi” pe care le dai altora, teorii sau clişee…

Există un timp pentru orice, există un timp în care El te goleşte de toate, numai ca să poată umple fiinţa ta cu ceea ce El doreşte. Şi până voinţa omului nu se supune voii Lui, lucrurile sunt deosebit de greu de îndurat. Procesul de golire, de dezbrăcare de sine, devine uneori o smulgere de tot ce ai crezut, ca o lepădare de sine în care conştiinţa ta nu mai e bună de nimic, valorile tale sunt deturnate. Ce faci în cazul acesta, când trebuie să conduci o echipă de închinare sau mai rău, când trebuie să conduci oameni spre inima lui Dumnezeu? Cum să-i duci într-un loc pe care tu nu-l recunoşti?

Închinarea este o alegere!

Noaptea mi-a fost cea mai lungă din viaţă. O luptă spirituală, un adevărat război invizibil cu mine, cu credinţele mele, cu durerile şi bucuriile mele. Războiul era unul mai vechi, dar de data aceasta, a culminat printr-o noapte în care mintea mea a gândit mult, voci de pretutindeni mi-au invadat teritoriul, o luptă între a face bine, sau a face ce trebuie, mi-a tăvălit inima în praful tărânei, partea firească din care suntem făcuţi şi care se va răzvrăti mereu împotriva naturii noastre divine.

Dimineaţa a venit pe neaşteptate şi m-a luat prin surprindere…lupta mea încă nu se terminase… Şi totuşi, a trebuit să îmi port zâmbetul, să răspund oamenilor din jurul meu, să fiu amabilă, şi “colac peste pupăză”, de parcă nu mi-ar fi fost de ajuns, să slujesc oamenilor. Wow! Ce vroia El de la mine? Cum să duc toate astea? Cum să fac faţă situaţiei? Aveam experienţă, dar în cazul acesta era adusă la nivelul zero. Mă simţeam fără capacitatea de a face ceva. Da, mă simţeam….

Închinarea bazată pe sentimente şi emoţii este doar sentimentalism. Noi trebuie să aducem în închinare partea noastră emotivă, să ne închinăm cu sentimentele noastre, dar să NU ne rezumăm doar la asta. De multe ori spunem: “nu pot să mă închin pentru că nu simt…” Dar închinarea nu este simţire, este o alegere! O închinare în duh şi în adevăr , este implicit şi o închinare a intelectului. Mintea noastră nu “umblă aiurea”, nu cădem în transă, nu suntem inconştienţi de actele noastre.

Vei fi poate în situaţia să nu simţi nimic, să nu te atingă nimic, inima să nu rezoneze, să nu vibreze la vocea Lui, la cântecul inimii Lui…Acesta este timpul când va trebui să faci o alegere. Cineva spunea:” când ai ales să nu alegi nimic, deja ai ales ceva.” În fiecare clipă alegem ceva. Viaţa noastră este suma alegerilor noastre şi ceea ce văd oamenii în trăirea noastră, este efectul lor. Alegem să trăim, să mergem la locurile noastre de muncă, să mâncăm, să ne dăruim banii celor în nevoi, să iubim, să fim milostivi, să ne iubim partenerul de viaţă, copiii, să ajutăm prin abilităţile noastre, să ne închinăm…

Alegem să ne închinăm! Este un act al voinţei! Un act de credinţă! Să mergi pe ape, când ştii sigur că ea nu are capacitatea să te susţină…Interesant ce poate să facă credinţa!? Să mute munţii, să dea orbilor vederea, să aducă la viaţă, să redea bucurie, să înlăture obstacole, să gonească puteri ale întunericului. Închinarea ca un act al credinţei, face aceste lucruri. Nu te închini pentru că poţi, ci pentru că El merită!

…a trebuit să aleg! Să mă închin în puterea Lui, sau în a mea…şi l-am ales pe EL! Şi El, m-a dus pe înălţimi!

O INIMĂ DE ÎNCHINĂTOR

2011-04-19T00:10:00.003+03:00

Cea mai înaltă chemare a noastră este să-l iubim pe Domnul.

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”- Deuteronom 6: 5,6.

O să plec de la afirmaţia: “Mulţi au căzut în idolatrie închinându-se Închinării. Ne concentrăm prea mult asupra formelor sau stilului, şi pierdem din vedere motivaţia Închinării noastre- Dumnezeu!”

FORMELE, sunt expresiile unor manifestari fizice, ce pot îmbrăca Închinarea. Poate să fie muzica, instrumentele, poziţia , îmbrăcămintea, clădirea, oamenii, etc.

Închinarea nu este o expunere de forme, oricât ar fi de expresive, ci este o atitudine a inimii, o stare a inimii. Formele, inclusiv Arta, sunt doar instrumente adiţionale, care pot ajuta omul în exprimarea Închinării. Când ne închinăm, indiferent de forma adoptată, ea nu trebuie să domine starea inimii, ci trebuie să intre în controlul Duhului Sfânt şi să sprijine inima în timp ce aceasta îl laudă pe Dumnezeu. Trebuie să ne amintim mereu, aşa cum Dumnezeu poruncea lui Moise şi poporului Israel- poruncile să fie in inima lor, că Inchinarea, nu este expresia nici unei forme, ci este o stare a inimii. Prin stare a inimii înţelegem dorinţa motivatoare care se află în spatele vieţii de închinare a credinciosului. Biblia face referiri clare la starea inimii, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament.

“ Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”-Deut.6:6.

“ Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”-Ps.73:26

“ Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”-Prov.4:23.

“ Să ne apropiem cu o inima curată, cu credinţă deplină.”-Evrei 10:22.

“ Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.”-Ps. 9:1

Factorul real în Închinare este dorinţa inimii după Dumnezeu. Când inima este dedicată lui Dumnezeu, atunci Închinarea nu va mai depinde de stimuli exteriori şi se va afla într-un progres continuu, folosindu-se de cultură, artă, si de conjuctura vremurilor în care trăim.

Cântecele, sau interpretarea lor artistică, nu pot crea o Închinare a inimii, însă, acestea pot da Închinării o expresie deosebită şi înţeleasă uşor. Totul începe cu o inima predată total lui Dumnezeu.

Darlene Zschech, în cartea sa, “ Închinare Extravagantă” spune: ”Cu toate că muzica este o expresie minunată a închinării, nu este în sine esenţa acesteia. Inima închinării, se descoperă atunci când sufletul şi inima omului, cu tot ce este în ea, adoră şi intră în legătură cu Duhul lui Dumnezeu. De fapt, indiferent cât de minunate sunt unele momente muzicale, dacă inima omului nu este în întregime angajată în închinarea manifestată, este doar muzică. Cântecul unei inimi curate tanjeste dupa mai mult din Dumnezeu si mai putin dupa sine, aceasta reprezinta muzica ce detine cheia multor victorii si delecteaza inima Imparatului nostru.”

Ne putem înşela uşor, punând mai mult accentul pe forme decât pe atitudinea inimii, folosind doar o formă de evlavie, dar fără putere. Puterea lui Dumnezeu este identificată în Închinarea Inimii.

Închinarea nu este o condiţie a manifestărilor sau formelor, ci o condiţie a inimii. Când priorităţile se inversează, apar probleme. Închinarea se deterioreaza şi sunt afectate în aceeaşi măsură, şi biserica, dar şi societatea. Soluţia restaurării este o nouă motivaţie a inimii.

Dumnezeu caută Închinători, nu Închinarea noastră. El nu este aşa de preocupat de metodele de închinare ci de oamenii a căror inima este deschisă, sensibili la vocea şi călăuzirea Lui. Caută fiii care îşi fac timp să dezvolte o relatie cu Tatăl lor.

O inimă de Închinător dă atenţie revelaţiei lui Dumnezeu şi răspunde acesteia:

"Femeie", i-a zis Isus, "crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-Ioan 4:19-23.

Când femeia samariteancă I-a adus înainte o formă de închinare a poporului ei, Isus i-a răspuns aducând în discuţie condiţia inimii(“ când închinătorii adevărati se vor închina Tatalui în duh şi în adevăr”).

“…astfel de închinători doreşte Tatăl.”- Trebuie să remarcăm că Dumnezeu doreşte închinători adevăraţi. Îi caută în mod activ pe aceia care se raporteaza la El, din omul dinăuntru, din inimă. Din inima unui închinător.El va fi atras de Închinarea inimii noastre, aceasta demostrând de fapt dragostea noastră pentru Cristos. “Închinarea este cea mai înaltă formă a dragostei!”(Bruce Leafblad)

Cea mai înaltă chemare a noastră, este să-L iubim pe Domnul!

A-ţi dezvolta o inimă de închinător este aşa de simplu exprimat de William Temple, episcop de Canterbury:

“A te închina înseamnă a-ţi însufleţi conştiinţa cu sfinţenia lui Dumnezeu, a-ţi hrăni mintea cu adevărul lui Dumnezeu, a-ţi curaţa imaginaţia cu frumuseţea lui Dumnezeu, a-ţi deschide inima la dragostea lui Dumnezeu, a-ţi dedica voinţa scopului lui Dumnezeu."

Cine Sunt?

2011-04-03T08:18:00.001+03:00

Cine sunt?

Mă cheamă Luminiţa. O mare parte din faptul că mi s-a pus acest nume se datorează bunicii mele. În anul naşterii mele, o cântăreaţă cu numele acesta, câştiga un important concurs internaţional de muzică. Bunica mea şi-a dorit ca eu să fiu ca acea persoană, să devin cântăreaţă…

Deseori, alegem numele copiilor, după identitatea unei alte persoane, plăcându-ne de ea, sau ce face ea. Din totdeauna a existat tendinţa de a găsi nume copiilor, prin asociere cu persoane, personalităţi publice, biblice, cu oameni al căror destin au ieşit în evidenţă într-un anumit fel. Nu e de mirare că pe copiii unora îi cheama “Mercedesa”, sau “ Elvis”….Mai nou, numele actorilor s-a perpetuat în generaţia de azi şi nu mai ştim dacă avem de-a face cu “titanii” sau doar cu”sosiile” lor. Zâmbesc gândindu-mă şi la partea nostimă a acestei realităţi, când auzi nume ca: Superman, Madona, Michael Jackson, Tom si Jerry, Chip si Dale(într-un singur nume)şi nu mai vorbesc de cascada de nume inspirate din siropoasele telenovele latino-americane. Unde mai pui, că unii au dat nume copiilor lor, după dezastrele naturale: Tornada, Cutremur, etc…Ce interesant ar fi să te cheme Ionescu Tzunami…De ce se întamplă fenomenul ăsta?

De fapt, prin alegerea unui nume, încercăm să împrumutăm şi personalitatea acelei persoane, sau să nuanţăm importanţa acelui eveniment. Nu îţi place neapărat numele în sine, ci şi persoana care îl poartă. Şi cred că acest aspect este cel mai important în alegerea numelor. Mamele şi taţii, încă dinainte de a veni copilul lor pe lume, se gândesc la numele pe care o să-l poarte. Şi cred că principiul alegerii este acesta: dorinţa de a fi “cineva”. Dorinta de a-i da o identitate.

În Vechiul Testament, numele erau date pentru că înţelesul lor erau perfect reprezentativ pentru înfăţişarea persoanei, ocupaţia sau personalitatea acesteia, sau pur şi simplu exprima aspiraţiile părinţilor pentru copilul lor. Leea, soţia cea neiubită de Iacov, a pus fiilor ei nume, din frustrarea ei si mulţumind lui Dumnezeu, că născând copii lui Iacov, îi atrăgea acestuia atenţia spre ea. Numele lor le-a inflenţat destinele acestora: Ruben înseamna”Priviţi! Un fiu!”, în ebraică suna asemănător cu expresia:”El a vazut suferinta mea”; Simeon înseamnă “Cel care aude”; Dan era”El a judecat”; Neftali înseamnă “luptă” ; Aşer înseamnă “Fericit”; Gad înseamnă “Noroc” şi Iuda înseamnă “Laudă” sau “”cel ce aduce laudă”. Fiii lui Iosif se numeau Manase( uitare), pentru că Dumnezeu îl ajutase să uite casa tatălui lui, Iacov, şi Efraim( rodire), pentru că Dumnezeu l-a făcut să rodească din nou, împlinind destinul lui.

În timpul domniei lui David erau trei lideri de cântăreţi principali: Asaf, Heman si Etan. Deasemenea citim în 1 Cronici 15:22 despre Chenaia care, datorită talentului său şi poziţiei sale de lider al leviţilor,”era responsabil de toţi cântăreţii”. Semnificaţia numelor acestor lideri de cântăreţi ne indică unele calităţi necesare slujbelor în care erau puşi.

Asaf însemna “cel ce adună laolaltă şi îndepărtează reproşul”. Nu ştim prea multe despre ce fel de om era Asaf, Biblia ne spune doar că era un om foarte talentat, priceput şi ales pentru slujba de cântăreţ. Numele lui avea o semnificaţie deosebită, demn pentru un lider al cântăreţilor. Muzica trece dincolo de graniţa unei forme de artă, nu este neutră. Ea are puterea de a influenţa în bine sau rău, poate să strice şi să distrugă, sau poate să binecuvânteze, să uşureze, să vindece şi să elibereze. Este minunat dacă, în personaliatea ta, indiferent că nu te cheamă aşa, eşti un Asaf care adună oamenii într-un scop comun: de a-L înălţa pe Domnul lor. Să le distragi atenţia de la multele dureri, eşecuri, deziluzii şi suferinţe, şi inimile şi gândurile lor să fie blând îndreptate de la oameni, programe sau locuri, şi sub ungerea Domnului, în prezenţa Lui, cei cu sentimente de singurătate, amărăciune, auto-condamnare, să înceapă să simtă uleiul vindecării turnat în vieţile lor.

Heman: numele lui însemna” cel ce este credincios”. În zilele noastre se pune accentul pe “spectaculos”, să fii “cel mai cel”, “cool”, ieşit din tipare, care izbeşte, dar calitatea esenţială necesară în Împărăţia lui Dumnezeu, este credincioşia arătată în lucrarea Domnului. Credincioşia cere răbdare şi hotărârea de a merge înainte, mai ales când este mai uşor să renunţi.

Iedutan/ Etan: Numele lui înseamnă “ cel în care lauda este continuă, consistentă”. Lauda devenise parte integrantă a vieţii lui. El nu lauda pe Dumnezeu doar la ocazii şi sărbători, sau ca îşi exercita o profesie, ci făcea parte din el, tot aşa cum respira să trăiască. Spiritul unor astfel de oameni ne influentează viaţa, reuşind să ne transmită că, indiferent de problemele prin care trecem, atenţia trebuie să fie îndreptată spre Domnul Slavei. Învăţăm de la Iedutan să nu ne mai lăsăm conduşi de împrejurări sau sentimente, să învăţăm să domnim în viaţă şi să nu pierdem acea dorinţă continuă de a-I da Domnului înapoi ce I se cuvine. Nici o problemă din viaţă nu poate schimba faptul că Dumnezeu este vrednic să primească toată onoarea şi lauda.

Chenania: Numele acesta înseamnă “ cel care este aşezat de către Iehova. Chenania avea o siguranţă interioară care nu era bazată pe ce credeau oamenii despre el, sau pe recunoaşterea talentului său, ci pe faptul că el era “aşezat, chemat şi dotat” de Dumnezeu.

A fi sigur de chemarea ta, că eşti “omul potrivit la locul potrivit” este de o mare importanţă pentru viaţa ta personală de slujire, cât şi pentru cei din jurul tău. Ocupând un “loc” de care nu ai siguranţa că este cel în care eşti chemat, de fapt împiedici un altul de a-şi ocupa locul potrivit.

Dumnezeu ne-a creat cu această natură, de a ne închina. Este o “voce” interioară a creaţiei care vrea sa-şi adore Creatorul. Şi lucrul acesta ne va determina personalitatea , dacă vom lăsa să se dezvolte aceasta latura în noi. Suntem închinători prin natură. De închinat, tot ne vom închina “cuiva”, sau “la ceva”. Când înţelegem acea “voce” interioară, şi începem să-I aducem lui Dumnezeu închinarea noastră, personalitatea de închinători începe să se dezvolte, formându-ne o identitate bazată pe cine suntem în El. Nu ne naştem cu un caracter, el se formează pe parcurs, modelat de anumiţi factori din viaţa noastră. Chiar şi numele noastre pot avea influenţă asupra caracterului nostru. Depinde cât de mult înţelegem chemarea şi rolul nostru în trupul lui Cristos. Dar semnificaţia unor nume, pot să ne ajute în dezvoltarea noastră pe plan spiritual şi congregaţional.

Uneori, părinţii vor să ne ajute, dându-ne diferite nume, încercând să ne influenţeze destinele. Nu ştiu în cât de mare măsură o pot face. În general, motivaţia lor este bună pentru copiii lor. Bunica mea a vrut ca eu să devin o cântăreaţă şi am ajuns. Dar asta, a contat prea puţin. Toti avem o influenţă mai mică sau mai mare în vieţile celorlalţi. Dar cel mai mult, pentru formarea identităţii mele, a contat felul în care eu mi-am trăit viaţa raportată la Cuvântul lui Dumnezeu si la voia Lui pentru mine.

Mă cheamă Luminiţa. Semnificaţia numelui meu vine de la substantivul “lumină” şi în mod figurat ar trebui înţeles ca aducător de lumină, bucurie, fericire… Cât din semnificaţia numelui pe care îl port, este în identitatea mea? Cine sunt? Aduc eu lumina lui Hristos în vieţile celor din jurul meu? Sunt eu o lumină, o speranţă pentru oameni? Sunt “luminiţa de la capătul tunelului”, aşa cum mulţi ma supranumesc? Cine sunt? Cine esti?

Ceea ce sunt şi eşti, se vede mai proeminent decât ceea ce las sau laşi să se vadă. Oamenii vor vedea ceea ce eşti, nu ceea ce le spui ca eşti!

Jertfa de Laudă

2011-03-18T09:15:00.003+02:00

Jertfa de Laudă

Lucrez de ceva timp la un curs în domeniul Laudei şi Închinării...Trec prin materia de studiu şi parcă retrăiesc momente vechi de intimitate cu El, ca şi când prezenţa Lui ar fi aici, acum, şi mi-ar atinge clipa cu care stau faţă în faţă. Amintirile unor părtăşii reale, mi-au activat dorinţa de a-L căuta din nou, cu aceeaşi intensitate ca pe vremuri, sau poate chiar mai mult...

" ...Am nevoie de Tine, Doamne, în clipa aceasta capturată din timpul trecător al vieţii mele! Acum! Nu mai târziu! Nu pot să mă hrănesc cu ce a fost, cu o mâncare lipsită de gust, cu o ungere trecută. Mirosul stătut al petalelor uscate de flori de iasomie nu îmi stârnesc zorii să se aprindă şi să cânte în răsăritul lor... Fără atingerea Ta nu mai pot oferi parfum proaspăt, nu mai pot fi la fel, pentru că în orice trecere, chiar şi a timpului pierdut, există un strop de moarte, o imposibilă revenire... Prezentul meu e scris în semnul cuielor din mâna Ta, dovada că ai plătit preţul meu întreg, şi ai destulă favoare, destul de mult Har, pe care să-l reverşi din plin peste fiinţa mea. Ziua a început... încă de la mijirea ei, bunătatea Ta s-a înnoit pentru mine. Mireasma dragostei Tale izvorăşte plină de prospeţime, ca un val de tinereţe, ca zborul unui vultur care şi-a înnoit aripile şi planează în întinderea albastră a cerului, dragostea Celui ce prin moartea pe Cruce, ne-a oferit o viată; şi prin Învierea Lui, ne-a revelat veşnicia ei."

Rememorând cadrele fărâmelor de cer surprinse în închinarea mea din trecut, fără milă, au invadat mintea mea şi cele care mi-au adus nori în priviri, care mi-au sfărâmat inima , dar care s-au dovedit a fi “vinovate” de plonjarea mea în braţele lui Dumnezeu. Oarecum, pot să spun că m-au forţat, împingându-mă în pragul disperării, fără altă cale de scăpare decât să dau slava cuvenită, Celui căruia trebuia să I-o dau de la început. Şi aşa, am învăţat lecţia "jertfei", a abandonării, a morţii eu-lui şi a dorinţelor mele, pentru ceva mai valoros.

Jertfa, în Vechiul Testament, se referea strict la sacrificarea animalelor, ca preţ al păcatelor. Există un preţ pentru orice! Acţiunile întreprinse de noi, lasă în urmă efectul lor, bun sau rău, depinde dacă ele au fost fapte demne de pocăinţa noastră... Aşadar, în zilele noastre, Biblia vorbeşte de "altfel" de jertfe, "jertfele inimii": jertfa de laudă, jertfa de bucurie...Asta mi-a dat de gândit şi s-a născut întrebarea: oare Lauda noastră costă? Când vorbeşti de jertfă, te gândeşti cu siguranţă la ceva ce ţi se ia, sau oferi, cu un preţ. Ne place să ne închinăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeu, pare uşor să aducem înaintea Lui bucuria noastră când totul ne merge bine şi laudele vin uşor pe buzele noastre, dar mai sunt şi acele momente, în care ai face orice altceva decât să îl lauzi pe Domnul, să-i aduci mulţumirea ta, tocmai pentru că nu există motive de mulţumire. Biblia spune să mulţumim Domnului în vremuri de plinătate dar şi în strâmtorare. În deosebi, acele clipe cer "jertfe de laudă", un sacrificiu care pretinde o moarte ca în Vechiul Testament, moartea confortului nostru, al plângerii de milă şi al dorinţelor proprii. Atunci când nu mai ai nici o carte de jucat, vei constata că tot ce ţi-a rămas, este Dumnezeu! Există un PREŢ de plătit! David în Psalmul 51:16, 17. spune:" Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.”

Jertfele de azi, sunt împlinirea celor Vechi Testamentale, într-o manieră nouă, actuală, care presupune renunţarea la ceva din dragoste pentru pentru El. Jertfa înseamnă un preţ de plătit! Citind povestea lui David din 1 Cronici 21 vedem că el eşuase lamentabil, ascultând un îndemn care nu venea de la Dumnezeu, acela de a face numărătoarea poporului; o atitudine de lipsă de încredere în Dumnezeu, sau mai degrabă una de mândrie, ca să-şi asume roadele victoriilor. Fapta lui L-a nemulţumit pe Dumnezeu care a pedepsit poporul trimiţând o ciuma care a omorât 70000 de oameni din popor…Asta, cerea o jertfă din partea lui David, o jertfă de ispăşire a păcatului neascultării lui. Şi îngerul, i-a spus să ridice un Altar Domnului în aria de treierat a lui Ornan, acolo unde Domnul îi poruncise să se oprească din nimicit poporul, ca să aducă jertfe Domnului. Ornan a vrut să-i dăruiască aria împăratului, cât şi boii şi lemnele pentru arderea de tot. Dar David era conştient că jertfa lui era individuală şi trebuia să-i plătească preţul.

“Dar împăratul David a zis lui Ornan: "Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic."-1Cronici 21:24.

Fiecare trebuie să fie conştient că jertfa de laudă adusă Domnului nu se plăteşte la comun, e personală, ca şi relaţia cu El. Nu putem pretinde roadele unei jertfe plătite de altcineva. Nu putem să culegem laurii muncii altuia; nu ar fi cinstit faţă de persoanele respective şi faţă de Dumnezeu.

Lauda nu este un bun pe care să-l primim de-a gata. Ea cere un preţ pentru cei care se implică în ea. Preţul energiei, al pregătirii şi al timpului nostru. Jertfa de laudă pe care trebuie să o aducem înaintea Lui este o inimă curată şi predată total, o viaţă trăită cu frică şi smerenie, care să-I aducă onoare. Noi înşine suntem jertfe de laudă, ”…o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mana Dumnezeului tău.“(Isa.62:3). Să căutăm să fim plăcuţi, o jertfă de bun miros pentru nările Lui.

“Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? - Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curate…”-Ps.24:3,4a

“Doamne, în clipa aceasta capturată din timpul trecător al vieţii mele, când mirosul plăcut al atingerii Tale îmi stârnesc zorii să cânte laudele Tale în răsăritul lor, spun ca şi David: nu voi aduce Domnului o închinare şi o jertfă de laudă ieftină, care să nu mă coste nimic. Nu vreau o slavă consumată şi nu doresc să fur cinstea nimănui…eu pe Tine te vreau, Cel de acum! Nu voi nesocoti Jertfa care mi-a dat viaţa şi nu voi uita că sunt marcat în palmele Tale. Dacă nu mai am ce oferi, primeşte-mă pe mine Doamne, cu focul inimii mele să ard de dragul Tău, să fiu un tribut, o jertfă sfântă, să mă consum în închinare…trăind, cântând, vestind Gloria Ta!”

Trăiască Regele!

2011-02-08T09:39:00.002+02:00

Mi-e scump Doamne Numele Tău când urechea mea Îl aude...inima îmi tresare, mă pierd în adâncul maiestăţii Tale şi gândul meu devine petală de slavă la atingerea Ta. Şi cânt... Cântă sufletul meu transformat în flori abia înflorite, flori nemuritoare, flori veşnice...Nu sunt nimic fără Tine. Cerul îmi este dor şi pământul o scârbă. Aşa îmi doresc să Te îmbrăţişez pentru totdeauna, să nu-mi dai drumul niciodată...Dar m-ai destinat să-Ţi întind Mantia de Slavă,să-I aşez faldurile divine printre gropi de noroi, să-i acopar cu ea pe cei ce nu au cunoscut graţia, bunătatea,dragostea Ta... Să împrăştii printre cei muritori Nemurirea, să chem în fiinţă Visul Tău pentru neamuri de oameni.

Să cânte tot pământul Gloria Ta! Tu vrei sa fie "precum în Cer, aşa şi pe pământ..."

Dar cum ar putea ţărâna să Te laude dacă nu cunoaşte frumuseţea atingerii dragostei Tale, dacă ochii de carne nu pot vedea Mâinile găurite de piroane, Fruntea însângerată de spini?...

Cântecul Tau de iubire este cântecul morţii, o Moarte pentru o Viaţă! Şi moartea s-a retras ruşinată, ca să răsune cântecul Vieţii Veşnice pentru totdeauna!

Şi îţi cânt Iubirea între oameni, pentru că Tu Însuţi ai cântat-o sufletului meu împovărat, ca să găsesc libertatea, pacea şi Viaţa. Acum cântăm împreună acelaşi refren, acompaniaţi de orchestre de îngeri proşternaţi la picioarele Scaunului Tău de Domnie, strigând fără încetare: "Sfânt , Sfânt, Sfânt este Domnul! Tot pământul este plin de mărirea Lui!" Căci, Doamne, glasul Tău m-a ridicat din moarte la viaţă, căci cine aude glasul Lui nu mai poate rămâne acelaşi.Ca o poruncă peste oasele uscate să vină din nou în fiinţă, aşa a născut Viaţa în mine.Trăiesc. Dar nu oricum, El trăieşte în mine. Cânt. Dar nu oricum, El mi-a cântat înainte. Învăţătorul şi ucenicul Său, aşa ne umblăm împreună Isuse...şi eu cânt, cânt, cânt Slava Măreţiei Tale, cu un dor nesfârşit pentru veşnicie, Locul unde nu mă voi opri niciodată din a Te lăuda, Împărate! Trăiască Regele!

Între aripi-Închinarea protejează!

2010-11-18T09:57:00.003+02:00

“El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!”-Ps.91:4.

De fiecare dată când am nelămuriri şi sâmburii neliniştii îmi sunt sădiţi în suflet, tendinţa mea este să mă ascund într-un loc unde să nu mă găsească nimeni. Mă detaşez de tot ce este în jurul meu, sunt doar eu cu mine şi cu…El. “Inima îmi zice din partea Ta: "Caută faţa Mea!" Şi faţa Ta, Doamne, o caut! (Ps.27:8) Acel loc ascuns, ştiut numai de mine, indiferent ce cameră din casă este, baia, bucătăria, balconul, îmi asigură o protecţie, devine locul secret, Locul Preasfânt. Inima mea îşi doreşte prezenţa Celui Atotputernic, prezenţa Aceluia căruia Îi pasă de problemele mele, de suferinţa inimii, sau de bucuria ei. În acel loc mă pot închina liber, fără să am îngrădiri, Isus este Prietenul care mă ascultă, care îmi primeşte închinarea, lacrimile sau zâmbetele, care-Şi oferă braţele să mă odihnesc. Şi mi-am dat seama că în atmosfera acestui loc, inima mea cânta liberă.

“Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!" –Ps.91:1,2.

Sunt protejată! Nu pereţii bucătăriei sau a camerei în care mă aflu îmi dau siguranţa, nici cât de bună sunt sau cât de frumos ştiu cânta, sau abilitatea mea de a intra în prezenţa Lui. Nu e vorba despre mine, e vorba despre El! Toată vina mea, înaintea prezenţei Lui se risipeşte ca un fum. Duhul meu pleacă prin credinţă din trupul meu şi mă aflu înaintea Tronului, înaintea Chivotului lui Dumnezeu. Norul prezenţei lui Dumnezeu umple Sfânta Sfintelor,între aripile deschise a celor doi îngeri care stau faţă în faţă, pe Capacul Ispăşirii. Şi toată închinarea mea e ca o jertfă primită. Şi ceea ce face posibil accesul meu în Locul Preasfânt, este ofranda închinării mele. Stau între aripi…închinarea mă protejează!

Suntem creaţi cu abilitatea de a ne închina şi asta face parte din identitatea noastră. Dar uneori, facem din închinarea noastră o instituţie rigidă, un templu al religiozităţii, un obicei. Uităm care este cu adevărat Locul Preasfânt, că Isus, este odată pentru totdeauna “Marele Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,”(Evrei 8:1).Uităm că prin Jertfa lui Isus, avem trecere la Tronul Său.Uităm că între aripile deschise ale Heruvimilor locuieşte Prezenţa Domnului. Uităm cât de mult Îşi doreşte El să venim în Prezenţa Lui. Uităm să venim în locul secret…acel loc unde închinătorii se închină în duh şi adevăr!

Sfânta Sfintelor. Un loc sfânt, în care nimic necurat nu putea să intre. Un “pământ” plin de sfinţenia lui Dumnezeu. O zonă fără acces pentru cei mulţi până când Jertfa Supremă a fost adusă la ALTAR, Isus, Mielul lui Dumnezeu! Până când perdeaua a fost sfâşiată şi chivotul a fost descoperit, semn, că avem trecere înaintea Lui. Dintr-o dată, camera mea s-a transformat în Sfânta Sfintelor. Închinarea mea este mireasma tămâiei arse pentru nările Lui. Şi nu mai sunt pe pământ, ci închinarea m-a teleportat în Cer, înaintea Templului lui Dumnezeu. :”Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său”-Apocalipsa 11:19 . Oriunde este prezenţa lui Dumnezeu, este şi Chivotul Legământului. Şi unde este Chivotul este şi Capacul Ispăşirii. Şi unde este Capacul Ispăşirii, sunt şi aripile deschise ale celor doi Heruvimi. Şi unde-s laudele celor răscumpăraţi prin Sânge Sfânt, este şi norul prezenţei Lui. Ne-a dat dreptul să fim copii ai Săi, o preoţie sfântă, închinători în duh şi adevăr. Pentru a savura prezenţa lui Dumnezeu oricând, în orice moment, dar nu oricum…

Dumnezeu s-a arătat în diferite ipostaze oamenilor Săi. Era ştiut că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu şi să trăieşti. Aşa că El S-a arătat şi a vorbit lui Moise dintr-un boschete în flăcări…

”Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: "Moise! Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!" Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt." –Exod3:4,5.

…a vorbit lui Iosua: “Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: "Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?" El a răspuns: "Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit." Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: "Ce spune Domnul meu robului Său?" Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: "Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt." Şi Iosua a făcut aşa.”-Iosua 5:13-15.

Trebuie să-ţi doreşti prezenţa Lui, să vrei să renunţi la pretenţiile tale şi să aduci jertfa închinării tale curate înaintea Lui, să-ţi doreşti revelaţia Lui, să te identifici cu voia Lui mai mult decât cu ce vrei sau poţi tu. Când vei realiza că asta este singura soluţie pentru tine, va trebui să te “descalţi” înaintea Lui, căci stai în Locul Preasfânt, acolo unde prezenţa Lui este reală, acolo unde închinarea te protejează, între aripi…

Orice loc obişnuit poate deveni neobişnuit datorită prezenţei Regelui. Aşa cum Iacov, după ce a experimentat măreţia lui Dumnezeu, într-un loc oarecare şi fără nici o semnificaţie pentru el, a exclamat cu uimire: "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut."-Gen.28:16

Tu poţi fi în Locul Preasfânt, poţi avea locul tău secret, pământul sfânt în care îţi descalţi încălţămintea şi îţi aduci jertfa de laudă, închinarea ta, acolo unde primeşti siguranţa că eşti ascultat, că nu eşti singur, că eşti protejat-între aripi…

Închinarea cu Trimitere- TU EŞTI OMUL ACELA!!

2010-09-11T16:41:00.003+03:00

M-am gândit de multe ori la faptul că avem exact ce ne trebuie. Suntem creaţi să fim închinători, avem o identitate aleasă şi avem şi SURSA: Dumnezeu!...ce am mai putea face?

Am lăsat întrebările să îmi bântuie mintea. Deci: ne închinăm lui Dumnezeu, avem momente de intimitate în părtăşie, El ne vorbeşte , noi Îi vorbim. Îi cântăm, Îl lăudăm, ne dorim mai multă apropiere de El, de inima Lui de Tată, de Sfinţenia Lui, căutăm Faţa Lui…Asta exprimă o relaţie Om-Dumnezeu! Fiecare individ în parte, face aceasta relaţie personală. Şi totuşi…este deajuns? Parcă ceva lipseşte din ecuaţie. Şi la gândul acesta, inima mea a fost umplută de Cuvântul Său: MAREA TRIMITERE!!!!

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Amin.”-(Matei 28:19, 20).

Dumnezeu a avut un plan măreţ pentru noi, ne-a creat în felul acesta, cu abilitatea naturală de a ne închina, a pus în noi resursele necesare cu un scop precis…aceea de a duce mai departe, de a mărturisi, de a multiplica…

Ne mulţumim, în multe din cazuri, doar cu a ne simţi noi înşine bine în prezenţa lui Dumnezeu. Dar El ne-a iubit pe toţi la fel, a murit pentru toţi, a înviat pentru toti! Toţi oamenii au şansa, să-L cunoască, şi să I se închine în duh şi adevăr, şi să-L mărturisească la rândul lor, altora, care încă nu-L cunosc.

Am mai spus asta şi repet, cred că în vremurile acestea ale sfârşitului, Dumnezeu va folosi Lauda si Închinarea ca un instrument de trezire spirituală pentru mase de oameni. El Îşi va ridica un Popor de Închinători, va restaura Cortul lui David, ne învaţă să practicăm ÎNCHINAREA CU TRIMITERE, ne echipează ca şi ÎNCHINĂTORI CU TRIMITERE! Aşa ca am găsit necunoscuta din ecuaţia:

(Om Închinător+ Dumnezeu SURSA Închinării: Marea Trimitere= Închinători cu Trimitere). WOW! Ăsta da, raspuns!

Avem tendinţa atunci când auzim glasul Domnului care ne cheamă la o lucrare specială, să dăm un pas înapoi si să punem întrebări ca şi Moise, Ghedeon şi Ieremia…”pe mine Doamne m-ai găsit? Nu vezi că am limba peltică? Nu vezi că sunt doar un copil?”…şi scuzele noastre se revarsă înaintea lui Dumnezeu, dar nu avem nici o scuză! Când Dumnezeu cheamă pe cineva, nu-l cheamă pentru că e capabil, ci El îl va face capabil de chemarea Sa.

”Domnul s-a uitat la el şi a zis:”Du-te cu puterea aceasta pe care o ai…”(Jud.6:14)

Suntem echipaţi, ne-am nascut să fim închinători! Purtam cu noi, în noi, o comoara care nu ne aparţine, Flacăra Închinării! Dacă vântul Trezirii bate, atunci această Flacară a Închinării se va extinde, va cuprinde pământul.

Dumnezeu a avut un scop când ne-a lăsat să vedem frumuseţea Lui…Isus a fost trimis pe pământ ca să ni-L descopere pe Tatăl!” Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.”-Ioan 14:9b

”Moise a zis: "Arată-mi slava Ta!" Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea ăi voi chema Numele Domnului înaintea ta;”-(Exod.33:18,19.)

Atingerea Lui este molipsitoare, împuterniceşte, trimite…Închinarea presupune Trimitere!

Isaia a văzut splendoarea şi măreţia lui Dumnezeu şi s-a speriat.

”Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate….şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor! Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: "Iată, atingându-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!"

Am auzit glasul Domnului, întrebând: "Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă!"-Isaia6:5-8.

Poate încă stai şi îţi pui intrebări. Poate nu eşti sigur că asta este chemarea ta. Poate încă îţi mai spui că nu eşti capabil, că lucrurile acestea sunt prea înalte pentru tine, că sunt doar pentru cei cu abilităţi speciale. Isaia era un om cu buze necurate, dar a fost lăsat să vadă tabloul închinării serafimilor şi Slava lui Dumnezeu. Ezechiel, într-un capitol cu similitudine celui din Isaia 6, a fost făcut părtaş la atmosfera Slavei Domnului. Dar nu a fost totul. Întotdeauna, când Dumnezeu ni se relevează, când ni se descoperă, scopul Lui este să transmitem mai departe ce am experimentat personal din frumuseţea Slavei Lui. El VREA să-Şi arate Slava!

“ Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului. Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit pâna la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbeşte. Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haină de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi. Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.”-Ezechiel 10:4-7.

Tu porţi FOCUL!

Dumnezeu nu te lasă să te apropii de Imensitatea Sa degeaba, Nu te lasă să vezi Gloria Sa doar ca să-ţi bucure ţie personal ochii…El are un scop: Toţi vor vedea Slava Domnului! Dacă ai fost făcut partaş la Închinare, dacă recunoşti că ai o identitate cerească, că eşti un închinător, atunci, nu mai sta pe gânduri. Îmbracă-te cu haina Închinării şi fii un Închinător cu Trimitere. După Închinare urmează TRIMITEREA!

Pentru fiecare dintre noi glasul Domnului se aude, AZI!

Am auzit glasul Domnului, întrebând: "Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă!”- Nu te înşela dragul meu, TU EŞTI OMUL ACELA!!

Închinarea cu viziune-un nou nivel.

2010-09-01T08:58:00.001+03:00

“Dacă ai viziune, dar nu ai caracter, mai bine renunţă la viziune…dar niciodată la caracter!”

Un citat pe care putem să-l aplicăm în toate domeniile, dar mai ales în Închinare. Închinarea nu este zona în care noi să ne manifestam abilităţile, este un stil de viaţă. Închinarea ne schimbă. Devenim din ce în ce mai asemănători cu Cel căruia ne închinăm, suntem mai mult părtaşi la caracterul lui Dumnezeu…aşa că, a avea caracter în Închinare este mai de preţ decât abilităţile noastre. Şi închinarea este, sau trebuie să devină un stil de viaţă pentru orice copil al Domnului care îşi cunoaşte cea mai înaltă chemare, aceea de a se închina Mântuitorului său.

De multe ori înţelegem care ne este identitatea în El, aceea de închinători, dar o luăm cu foarte multă uşurinţă. Ridicăm mâinile pentru că aşa o fac toţi, cântăm în comun pentru că sună mai plin, ne aliniem cu ce se întâmplă în jurul nostru, chiar participăm activ la programe, dar suntem blocaţi pe programul”de suprafaţă”…totul e la exterior, nu şi în interior. Ne ducem fiecare la casele noastre satisfăcuţi că am avut un program de Laudă şi Închinare bun, liber şi plin de viaţă…Hmm, care viaţă?

Cred că Închinarea noastră trebuie să aibă ca viziune, să cunoaştem mai îndeaproape caracterul lui Dumnezeu, Cine este El. Şi revelaţia asta ne va schimba pentru totdeauna perspectivele Închinării noastre. Nu poţi să te atingi de Dumnezeu şi să rămâi la fel ca la început. Închinarea reală caută prezenţa lui Dumnezeu care revoluţionează gândirea şi acţiunile noastre. Şi aceasta presupune un cost. Închinarea costă. De multe ori aducem Domnului ceva ce nu ne costă nimic. Şi unul din aceste costuri este concentrarea noastră. Cântăm, dar mintea noastra pluteşte pe “tărâmul de nicăieri”. Pretindem şi strigăm în gura mare celor ce încă nu ştiu de Domnul, că avem o relaţie cu Isus, dar orice relaţie te costă timp si concentrare. În orice relaţie, partenerii au aşteptări unul de la celălalt. Aşa cum noi aşteptăm ca Isus să Îşi împlinească promisiunile faţă de noi, El aşteaptă mai mult din noi. Aşa de mult mi-a plăcut când pastorul de Închinare, Lara Martin, din biserica “Abundence Life” din Bradford, la un seminar de Închinare, ne-a mărturisit o revelaţie pe care Domnul i-a descoperit-o. Se ruga şi spunea: “Doamne, vreau mai mult din Tine!” şi glasul Domnului i-a răspuns:” Şi Eu, fiică, cu atât mai mult vreau din tine!”

Domnul e disperat după dragostea noastră, tânjeşte după noi, după Închinarea noastră…după pasiunea Miresei Sale! E o relaţie declarată în care părţile îşi asumă responsabilitatea. De multe ori, parcă Domnul vrea să ne spună:”Nu vrei să-mi dai toată atenţia ta? Nu vrei să te concentrezi numai la Mine?”

Scopul Închinării reale este: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi."-Luca 10:27

Numai în măsura în care L-aţi văzut pe Domnul vă puteţi închina Lui!!! (Isaia 6:1-3)

Cand Isaia l-a vazut pe Domnul, a căpătat o perspectivă mai clara asupra lui, şi a generaţiei în care trăia. O astfel de dezvăluire profetică, ne-ar arunca în depresie şi pe noi, dar Domnul, pentru fiecare problemă are o aplicaţie şi un răspuns!

Ţinta Închinării noastre, este să găsim aceste răspunsuri de la Dumnezeu şi să le aplicăm în generaţia noastră! Ţinta Închinării noastre este cunoaşterea lui Dumnezeu în caracterul Său, schimbarea noastră şi a generaţiei în care trăim, TREZIREA SPIRITUALĂ!-ÎNCHINAREA CU VIZIUNE!

Cred cu toată fiinţa, că în vremurile din urmă, vom vedea o trezire spirituală la nivel mondial. Domnul vorbeşte de o restaurare a Cortului lui David în aceste vremuri.( “În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul care va împlini aceste lucruri.”-Amos 9:11,12.)

În urmă cu câţiva ani, ca şi Isaia, am avut şi eu întâlnirea mea cu Domnul. El a pus în inima mea o viziune despre Laudă şi Închinare. Mi-a transformat inima într-o inima de închinător, m-a schimbat pentru totdeauna! Dar elementul predominant al viziunii primite, era Trezirea prin Închinare. Mulţi m-au întrebat dacă până atunci nu am avut o viziune despre Închinare. Ba da. Dar nu era acelaşi lucru…vă amintiţi? Numai în măsura în care l-aţi văzut pe Domnul, vă puteţi închina Lui!...am avut întâlnirea mea cu EL, experimentam un nivel nou în relaţia noastră! Ca şi Isaia!

Trezirea începe cu noi! Nu putem vorbi de un Domn pe care nici noi nu-l cunoaştem cu adevărat, nu putem propovădui o Evanghelie ieftină şi fără putere. Nu putem să vorbim de Cruce fără Înviere! Nu putem să vorbim de trezire fără să acceptăm să ne lăsăm transformaţi, schimbaţi de puterea Învierii lui Isus! Nu există Închinare fără trezire spirituală în vieţile noastre.

Dacă am făcut toate acestea până acum, putem să ne considerăm nişte oameni fără minte şi necunoscători. Atinge-te de Domnul şi îţi promit că nu vei mai fi la fel! Nu vei mai rezista să ştii CINE este El şi să rămâi la fel. Când Domnul ţi-a dat un destin în El, a avut o viziune pe care ţi-a lăsat-o ca moştenire: să fii un închinător. Dar nu oricare, ci un închinător cu viziune! Închinarea Îi descoperă valoarea şi Caracterul lui Dumnezeu. Prin Închinare te atingi de Fiinţa Lui, de lucrurile Dumnezeieşti, vei fi părtaş cu El. Vei fi plin de El aşa cum lui Moise îi strălucea faţa de prezenţa Celui Preaînalt când a coborât de pe muntele Sinai(“Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.”-Exod 34:29)

Dacă te atingi de Domnul se va vedea! O Închinare cu viziune va impacta aria ta de desfăşurare şi se va extinde, cuprinzând naţiunile! Un închinător cu viziune este un închinător cu impact.

Trăim în vremurile din urmă şi semnele ne vorbesc aşa de clar asta.Dar nu trebuie să ne uităm numai la degenerarea omului în societate, sau la calamităţile naturale care le urmărim cu interes la TV, ci să conştientizăm în vremuri ca acestea, foamea oamenilor după Dumnezeu, după ADEVĂR! Şi acesta este un semn al venirii LUI! În aceste vremuri avem nevoie de o revelaţie proaspătă, de o ungere nouă, de un NIVEL NOU de Viziune în Închinare! Putem face o diferenţă, putem fi acei închinători plini de viziune, care pot schimba ceva în generaţia în care trăim, putem fi GENERAŢIA TREZIRII prin Închinarea noastră cu Viziune!

Să Curgem Împreună!

2010-07-28T07:47:00.003+03:00

Fiecare individ în parte este născut, creat să se închine! Închinarea devine închinare reală, în momentul în care Îl facem pe Dumnezeu Centrul Închinării noastre. Restul, faptul că ne place să cântăm, că avem înclinaţii artistice, în lipsa prezenţei lui Dumnezeu, este doar manifestarea abilităţilor noastre, nu este închinare! În ultimul timp, din cauza împrejurărilor, am experimentat mult închinarea individuală. Este bună! Ca şi rugăciunea în cămăruţă, închinarea individuală te zideşte personal, te ridică şi îţi asigură strictul necesar pentru o viaţă trăită în prezenţa lui Dumnezeu. Dar nu este deajuns! Lui Dumnezeu Îi plac închinătorii! Îi place închinarea ta personală şi este atras de ea..dar El Îşi manifestă Atributele în Închinarea comună. Cortul lui David era plin de închinători, plin de sunetul laudei poporului. În mintea mea vizualizez imaginea unui singur închinător, care poartă o flacără vie a prezenţei lui Dumnezeu cu el. Şi apoi, o mulţime de inchinători, adunaţi în acelaşi loc, purtându-şi fiecare flacăra închinării…wow, ce rezultă? O Închinare Explozivă, un foc imens, în unitatea unei sume de închinători cu însumarea flăcărilor închinării lor.

Înţeleg de ce Domnul vorbea despre o restaurare a cortului lui David în vremurile din urmă.

”În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, şi-l voi zidi iaraşi cum era odinioară.”-Amos 9:11

Domnul iubea atmosfera şi închinarea din Cortul lui David, Îi plăcea să vadă pe copiii Lui ridicând mâini curate şi lăudându-L. Închinarea lor comuna avea mai multă greutate înaintea lui Dumnezeu. În locul acela era o revărsare continuă de închinare adusă Celui Preaînalt. Şi revărsarea prezenţei lui Dumnezeu era reciprocă şi proporţională. De aceea trebuie să înţelegem, că chemarea la închinarea obişnuită ar trebui transformată într-o chemare la o închinare continua împreuna cu închinarea în comun.

Închinarea individuală o simţi doar tu şi deseori devine egoistă, ne satisface personal. Dar Închinarea în comun, Îl face public pe Dumnezeu, Îl expune şi toti ochii Îl pot vedea în măreţia Lui. De aceea cred că Închinarea are strânsă legatură cu trezirea spirituală. Îmi place să spun că prezenţa lui Dumnezeu se ia, e ca o molimă. Crează o trezire în înţelegerea identităţii de închinător al fiecărui individ şi e contagioasă când este expusă în public.

Oamenii nu pot trăi unitar, ei sunt făcuţi să trăiască laolaltă. Dumnezeu nu l-a putut lăsa pe OM să fie singur, de aceea i-a făcut un ajutor potrivit. Mi-a plăcut foarte mult remarca cuiva într-o carte scrisă despre Închinare:” Oamenii au nevoie de oameni!” Este o lege a umanităţii noastre înainte de a fi o lege spirituală. Nu-i aşa că te simţi mai în siguranţă când nu eşti singur? Există un sentiment de împlinire atunci când ştii că ai lângă tine un partener. Lui Dumnezeu Îi place spiritul de echipă!Pot să afirm şi cred cu convingere asta, că Dumnezeu urăşte individualismul! Acesta duce la împlinirea propriilor scopuri şi la rădăcina lui stă răzvrătirea. ”Pot singur” spun individualiştii, “nu am nevoie de nimeni ca să-mi împlinesc chemarea”…Aceşti oameni pun pe seama lor meritul la ceea ce Dumnezeu face, nu le place Închinarea în unitate, nu le place supunerea faţă de o autoritate. Dumnezeu urăşte răzvrătirea! Căci neascultarea este tot aşa de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi…”-1Samuel 15:22,23

Dumnezeu ne-a creat să locuim împreună!!!!!!

”Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.”-Ps.133.

Unde dă Domnul binecuvântarea? Acolo unde fraţii locuiesc împreună!

Dacă punem această nevoie umană, cu care am fost creaţi de a avea companie, în dreptul Bisericii, vom vedea cum aceasta a căutat cu înverşunare momente şi locuri pentru a fi împreună. Adunarea este locul în care dragostea şi slujirea reciprocă se unesc, unde credincioşii sunt “mâini”, “ochi” şi “urechi” unii altora. Cristos în noi, ne cere să căutăm fiecare, unde sunt ceilalţi.

Nevoia noastră de a locui împreună şi faptul că am fost creaţi să ne închinăm, trebuie să ne conducă la înţelegerea că în unitate, curgem împreună în Închinare. Dumnezeu Îşi va arăta puterea şi măreţia în această curgere împreună. A curge împreună înseamnă a “vedea” împreună şi este Plinătatea Închinării. În traducerea King James, Isaia 60:5 este exprimată astfel:”Atunci veţi vedea şi veţi curge împreună” A curge împreună, a avea Plinătatea Închinării are legătură cu a vedea împreună: chemarea Lui, scopul Lui. Atunci când înţelegi ce fel te-a creat, care îţi este identitatea în El, e uşor să împlineşti planurile Lui. Şi este nevoie ca TOŢI să “vedem”! Tezirea va veni în unitate. Atunci când flacăra închinării mele se va uni cu flacăra închinării tale şi a zecilor de mii de închinători, când Flacăra Închinării va cuprinde pământul, când noi toţi vom vedea şi vom curge împreună, Domnul Însuşi Îşi va deschide Cerul ca să vină să Îşi reverse binecuvântările Lui, să Îşi arate Gloria!

Haideţi să ne Închinăm şi să curgem împreună!

Sunetul din Valea Plângerii

2010-07-21T07:29:00.005+03:00

Inima mea stă mută în prezenţa Ta. În momentele astea nu mai e nimic de spus, nimic de adăugat, nimic care să distragă atenţia mea de la întâlnirea cu Tine.
‘Îmi ridic ochii spre munţi…De unde îmi va veni ajutorul?”-(Ps121:1)
Tot ce am nevoie, e să Te aud pe Tine.
“Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură”-(Iov40:4)…Tac!

Din adâncul fiinţei mele se aude un sunet trist al disperării…strigătul mut al inimii mele. Asta e realitatea mea, Doamne… primeşte-mă aşa cum sunt! Nu vreau prin atitudinea mea egocentristă, să Te fac să pari mic..pentru că Tu, eşti un Mare Dumnezeu! “Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”
“Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – “Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” ––(Iov.42:2,3)

Dumnezeule, ţi-aduc durerea mea, pentru că numai Tu o poţi înţelege. Ţi-aduc lacrimile mele, pentru că numai Tu le poţi purta greutatea…Ţi-aduc cântecul meu trist, pentru că numai Tu poţi lega o inimă rănită. Ţi-aduc Închinarea mea din Valea Plângerii…
Muzica s-a stins, instrumentele au amuţit. Un singur sunet se mai aude şi se înalţă : un sunet de Laudă pentru Cel ce a creat muzica, cântecul mut al unei inimi predate şi zdrobite, sunetul din Valea Plângerii…
“Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inima locuieşte încrederea.

Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.

Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.”-(Ps84:4-7)

Mă-ncred în Domnul care mi-a binecuvântat până acum clipele existenţei mele, în Domnul care m-a purtat de la naşterea mea şi care vrea să mă mai poarte, în Domnul, care are un Vis pentru mine…

“Ascultaţi-Mă, casă lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: (Isa.46:3)

până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.” (Isa.46:4)

E timpul să aud glasul Tău. E timpul să aştept răspunsurile Tale, e timpul să Te cred pe Cuvânt! Las tristeţea mea, neputinţa mea, visele mele cu aripi frânte înaintea unui Domn care poate totul şi spun: fă ce vrei acum cu viaţa mea Doamne! Voi umbla prin credinţă, nu prin vedere! Transformă cântecul meu de jale într-un cântec de biruinţă! Fă-mă să dansez prin ploaia de note minore de pe portativul vieţii mele, transformându-le în note de bucurie. Căci numai Tu poţi să înoieşti puterea celui ostenit, numai Tu poţi să redai aripi viselor mele.

Numai Tu îmi poţi da muzica inimii înapoi, numai Tu mă poţi face să cânt din nou!

Luminița Ciuciumiș

Parfumul Închinării…

2010-07-14T10:02:00.002+03:00

Parfumul Închinării…
Doamne, aş vrea să mă consum în adorare, să fiu o mireasmă plăcută pentru nările Tale! Mă ofer în Închinare! Ţi-aduc Parfumul Închinării inimii mele şi fumul arderii de tot de pe Altar, să-Ţi fie de un miros plăcut.
Mi-e dor de Domnul! Mi-e aşa de dor de prezenţa Lui încât, am vizualizat imaginea unei lumânări care arde şi se consumă... Mi-am dorit să mă consum asemenea acestei lumânări în prezenţa Lui, să eman un parfum de un miros plăcut care să ajungă la nările lui Dumnezeu şi să spună:”Oh, fiica mea, Luminiţa, s-a dăruit în Închinare pentru Mine! Simt în nările Mele parfumul Închinării inimii ei…”
Mi-am adus aminte de Vechiul Testament în care ritualul Jertfei era foarte bine stabilit şi de o foarte mare importanţă pentru Dumnezeu. Erau reguli clare cu privire la jertfe. Jertfirea unui animal, vărsarea sângelui acestuia la Altar, reprezenta plata păcatului, ca vina să fie acoperită. Regulile erau foarte stricte tocmai pentru ca să arate seriozitatea păcatului.
Cortul lui Moise era un fel de Templu portabil, format din trei Curţi:
-O curte exterioară, în care putea veni oricine din poporul lui Dumnezeu să aducă animalele pentru jertfă.
-O curte interioară, Locul Prea Sfânt, în care puteau intra doar preoţii.
-Şi Sfânta Sfintelor care era situată în spatele unei perdele groase, unde era Chivotul Legământului şi acesta era locul unde se manifesta prezenţa lui Dumnezeu. Doar Marele Preot putea intra în acest loc, după foarte multe ritualuri de sfinţire, şi numai o dată pe an. El era legat cu o sfoară de picior…dacă ceva nu era în “ordine”, să poată fi tras afară…În prezenţa lui Dumnezeu, nimic necurat nu putea să rămână viu.
Cortul lui Moise se numea şi Cortul răscumpărării şi a fost conceput să ilustreze imaginea lucrării lui Isus de răscumpărare a omenirii, să prefigureze jertfa de iertare a păcatelor prin Sângele Mielului Divin.
Astăzi, nu mai avem nevoie de un astfel de cort. Isus a plătit totul pentru noi!
În vremea lui David, Cortul lui Moise era asezat în Ghibea şi preoţii aduceau zilnic jertfe. Dar în aceeaşi perioadă, Domnul a început să facă ceva NOU! Poporul ştia deja în ce mod se primeşte iertarea, de aceea Dumnezeu urmarea să-şi atingă un alt obiectiv, acela de a-Şi aduce poporul în părtăşie cu El. L-a pus pe David să construiască un cort nou,” Cortul Părtăşiei”, în care Închinarea şi Laudele erau jertfe necurmate înaintea Celui Prea Sfânt.
Cortul lui Moise rămăsese în Ghibea, dar Chivotul, simbolul părtăşiei cu Dumnezeu, era în Noul Cort, “Locaşul cel Sfânt” aşa cum este numit în Psalmii lui David, pe muntele Sionului în Ierusalim .(Ps.9)
Lui Dumnezeu nu-I plăceau jertfele. Dar ele erau necesare. Erau vitale din cauza păcatului care ne despărţea de El. Dumnezeu nu vroia orice fel de jertfă, doar de dragul jertfirii. Jertfa trebuia să fie fără cusur, să aibă o valoare, un preţ…El cerea o jertfă care să-I miroasă bine. “De un miros plăcut Domnului!!!” (“Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.” (Exod.29:18)
“Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.” (Exod.29:25)
“…Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.” (Lev.1:9b, 13b,17b)
“Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii de tot care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.” (Lev.3:5)…
În Cortul lui David, nu exista poruncă specifică pentru structura sa, mobilier necesar, nu exista Altar, lighean, perdea, nici curte interioară, care să despartă poporul de Dumnezeu. Era un cort mare, gol, având Chivotul în mijloc şi poporul lui Dumnezeu putea să vină liber în prezenţa Sa.
“După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul Cortului, pe care-l întinsese David pentru el, şi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de mulţumiri”-(1 Cron.16:1)
În Cortul lui Moise, procesul de închinare era sobru, având în vedere sacrificarea unor animale. Cortul lui David era un loc al manifestării bucuriei, al Laudei şi al apropierii de Dumnezeu.
David i-a programat pe Leviţi să aducă fără încetare mulţumiri lui Dumnezeu prin Laudele şi Închinarea lor, cântăreţii şi instrumentiştii cântând permanent înaintea Domnului.
“A dat leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude şi să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel “(1Cron.16:4)
Laudele şi Închinarea Leviţilor şi a întregului popor erau” jertfele de un miros plăcut Domnului” în Cortul lui David. Presupunem că Domnul are un simţ olfactiv foarte bine dezvoltat…Îi plac mirosurile pure, sfinte, plăcute…Miroase păcatul de departe. Printre mirosurile Sale favorite erau: smerenia, curăţenia inimii, lacrimi de pocăinţă, dragostea pentru aproape, dăruirea de sine…
Maria, a spart un vas scump de alabastru cu cel mai preţios parfum, ca să spele picioarele lui Isus…El i-a considerat acest lucru Închinare, o jertfă de un miros plăcut Domnului.
Dragostea sacrificială a lui Isus pentru omenire a fost o jertfă cu miros plăcut pentru nările lui Dumnezeu. (“Trăiti în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi "ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu. “Efes.5:2)
Jertfa a avut totdeauna legătură cu Închinarea! Înainte, se jertfeau animale, acum termenul de jertfă se referă la jertfele inimii: jertfa de laudă şi mulţumire înaintea Domnului. (“Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”-Evrei 13:15.) Şi nici jertfele şi nici Închinarea şi Laudele nu trebuiau aduse oricum înaintea Domnului.

Dumnezeu a avut un Plan: să restaureze relaţia Sa cu omul! Să reiniţieze părtăşia cu oamenii.
Lauda şi Închinarea nu se vor sfârşi niciodată! Cortul lui David, ne oferă un tablou al Laudei şi Închinării neîntrerupte din ceruri.
“Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.” (Apoc.5:8)
Vom cânta pe străzile Noului Ierusalim, împreună cu David şi Leviţii , toţi copiii Săi, din orice generaţie, şi parfumul Închinării noastre va umple Cerul. Planul mareţ a lui Dumnezeu se va desăvârşi şi în ceruri se va striga:
”Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.- Apoc.21:3
Imagine

By maggys_maggys

Moştenirea noastră, o inimă curată!

2010-07-07T14:17:00.003+03:00

În fiecare dimineaţă, obişnuiesc să-mi fac cafeaua şi să mă retrag în”cămăruţa”mea pentru un timp numai eu cu El. Acest timp îmi determină atitudinea de peste zi. De foarte multe ori, am intrat în “cămăruţă” foarte apatică, după un somn agitat, cu vise nu tocmai frumoase, sau fără vreun chef de a vorbi cu cineva, în special cu El. Dar mi-am format acest obicei şi mergând pe premiza “foamea vine mâncând”, sau din inerţie, am intrat în “spaţiul” de transformare, în “locul secret”. De ce este secret?...pentru că îmi aparţine numai mie…e intimitatea mea cu El. În locul acela, El îmi acordă toată atenţia Lui şi eu Îi dau inima mea.

Zi de zi, mă întâlnesc cu El!

Am avut experienţe extraordinare, El mi-a ridicat starea de apăsare, mi-a slujit de fiecare dată, m-a îmbărbătat, mi-a şters lacrimile, m-a purtat pe “aripi de vultur”, m-a dus pe înălţimi să pot să văd aşa cum vede El, imaginea de ansamblu-Visul Lui, mi-a împărtăşit din tainele Lui pentru mine, pentru cei pentru care mă rog, pentru generaţia de azi…Ajunsesem să fiu mulţumită cu mine însămi, cu bunul meu obicei, crezând că este deajuns.

Căpătăm pe parcursul vieţii o grămadă de obiceiuri, bune sau rele, pe unele din ele le moştenim din anturajul nostru, sau din familiile noastre. Am întrebat-o pe mama odată, de ce când frământă cozonacul, face cruce aluatului. Mi-a răspuns că aşa făcea şi mama ei, şi bunica ei…dar explicaţia logică era, că o închina Domnului. Dar pentru mama, era doar un obicei pe care-l văzuse la mama ei, ieşit din context. Şi uite aşa, vorbind de obiceiuri, mi-am adus aminte de o întâmplare în care un soţ derutat la cumpărături de pretenţiile soţiei, o întrebă pe aceasta, de ce era o regulă ,ca peştele pe care-l gătea în cuptor, să aibă o anumită dimensiune. Femeia, rămase un pic surprinsă de întrebare, dar foarte hotărâtă răspunse că aşa o învăţase mama ei şi că nu există abatere de la regulă. Dar pentru liniştea lui, îşi sună mama să o întrebe. Raspunsul a fost unul copleşitor: aşa văzuse la mama ei, bunica femeii. Sunată, bunica răspunse simplu…Tava ei avea acele dimensiuni şi îi era mai uşor să cumpere şi peştele la aceleaşi dimensiuni.

Facem lucruri care nu au nici o semnificaţie, doar de dragul obiceiului.

Obişnuită cu comfortul meu, cu locul meu special, de câte ori circumstanţele mă obligau să ies din comoditatea mea, timpul de partăşie devenea anevoios de împlinit. Aşa că, au fost dăţi în care am sărit peste acest timp, doar pentru că nu mi-am găsit comfortul locului meu călduţ.

M-am întrebat pentru cine sau de ce fac toate aceste lucruri? Pentru bucuria mea? Pentru a mă simţi mai bine? Care este motivaţia corectă pentru care mi-am format un obicei? Se spune că pentru aţi forma un obicei, este nevoie de repetarea acestuia timp de trei săptămâni. Eu cred că orice învăţ are şi dezvăţ. Poţi înlocui un obicei rău cu unul bun, prin determinare. Dar de ce aş înlocui ceva cu altceva doar de dragul înlocuirii, dacă nu există o motivaţie corectă sau un scop al acţiunilor mele?

Pot face acest lucru, scopul fiind procesul creşterii spirituale. Şi cred că şi în Închinare există o creştere, un proces de învăţare. Învăţăm să ne închinăm corect, biblic. Creştem pe nivele şi Închinarea noastră devine mai matură şi mai adâncă cu cât Îl cunoaştem pe Dumnezeu mai mult, cu cât ne apropiem mai mult de prezenţa Lui. Dar nu pot pretinde prezenţa lui Dumnezeu doar pentru că m-am obişnuit să mă închin şi mi-am marcat în agenda mea zilnică: ”de la ora 4.00 la 5.00: Închinare.” Închinarea este o atitudine a inimii, un stil de viaţă, nu depinde de factorii externi (afară plouă)şi nici de cei interni (nu simt). Închinarea este pentru El, nu pentru mine. Este foarte bine să-ţi formezi un obicei din a te închina, dar nu să mă închin obiceiului, să fac ceva mecanic, la ora fixă, să devin sclav unui program. De obicei, Dumnezeu urăşte programele pentru că Îl limitează, Îl pune într-un spaţiu definit în care El nu încape, pentru că El deţine Spaţiul şi Timpul, e Stăpânul Universului.

Uza, se obişnuise cu Chivotul Domnului, crescuse jucându-se pe lângă El. A tratat Chivotul Domnului cu uşurinţă, având o intenţie “bună”, vrând să ajute…Dar lui Dumnezeu nu-I plac obiceiurile noastre, fie ele şi “bune”, nu-I place o Închinare ieftină, făcută doar de dragul obiceiului. Pe Dumnezeu Îl interesează oamenii şi inima lor. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui.

De multe ori experienţa noastră bazată pe obişnuinţa noastră, este înrădăcinată într-o formă de evlavie, lipsită de putere.

Întrebarea este: de ce vii înaintea Lui? Care este scopul tău? Cât din Închinarea ta este bazata pe obicei?

Dacă trebuie să schimbăm ceva, aceea este inima noastră!

“Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţa deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evr.10:22)

“Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Ps.51:10)

“Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută. “(1Tim.1:5)

Dacă tot ne facem obiceiuri, pe care le lăsăm moştenire fiilor nostri, generaţiilor care ne privesc şi ne iau ca exemplu, haideţi să facem curat în visteria inimii şi să le lăsam o moştenire bună. O INIMĂ CURATĂ!

Lauda Halal

2010-06-16T17:54:00.002+03:00

Am trecut prin foarte multe tulburări în ultimul timp, probleme care mi-au cam stins apetitul de a mai cânta cu bucurie, de a ridica mâini spre cer, de a-mi manifesta bucuria înaintea Domnului. Mi-am adus aminte de un pasaj din cartea lui John Maxwell, “Atitudinea Învingătorului”, în care spunea că un vultur închis între găini, va uita că este vultur…nu va mai şti să-şi folosească aripile să zboare. Noi avem caracteristicile vulturilor, datorită Numelui Domnului, ne înălţăm deasupra oricărei probleme, umblăm pe înălţimi! Dar vulturii, se retrag cateodata singuri între stânci si trec printr-un proces de înnoire.
A.W.Tozer a spus un lucru întelept, vizavi de atitudinea noastră la felul cum ne raportăm la verbul “a simţi”: Scopul lui Dumnezeu pentru care Şi-a trimis Fiul să moară, să învie şi să se înalţe la dreapta lui Dumnezeu Tatăl a fost de a ne restitui podoaba pierdută, podoaba închinării; Ca noi să ne întoarcem şi să învăţăm să facem lucrul pentru care am fost creaţi: să-L lăudăm pe Domnul în splendoarea sfinţeniei Lui.”
Lauda este o disciplină care implică iniţiativa noastră, indiferent de ce simţim. Îl lăudăm când simţim să facem asta(“Este vreunul bucuros? Să cânte cântări de laudă”-Iacov5:13), dar şi atunci când “nu ne simţim” în stare să o facem (Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iaraşi Îl voi lăuda…”Ps.42:5).
Lauda adevărată nu este expresia sentimentelor noastre, ci este o datorie a noastră! Nu Îl lăudăm pe Domnul pentru că simţim să facem asta, ci pentru că El merită toată Lauda!
Indiferent de starea mea, am simţit nevoia să-mi exprim laudele la adresa lui Dumnezeu într-un mod exuberant, să-mi las bucuria să izbucnească liberă în afară. Lauda nu poate să fie tăcută, indiferent de opinia celor din jur. Lauda este zgomotoasă şi Biblia o exprimă în felul acesta.
“Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!”-Filipeni 4:4
Bucuria în Domnul este o poruncă! Cum ar arăta laudele noastre fără manifestarea bucuriei în ele? Bucuria nu vine din faptul că tu eşti cineva, sau că ai făcut ceva bun, chiar dacă şi acesta este un motiv de bucurie înaintea Domnului, bucuria vine din înţelegerea identităţii Lui, cine este Domnul pe care Îl lăudăm: Domn măreţ, Domn biruitor, Domnul oştirilor! Lui Dumnezeu Îi face plăcere închinarea noastră extravagantă şi laudele pline de bucurie ale poporului Său. Lui Îi place să-Şi vadă copiii bucuroşi şi va lucra pentru asta.
Azi, o să vorbim despre Lauda Halal, expresia bucuriei în Laudă.
Cuvântul “halal”, este un cuvânt ebraic care înseamnă a celebra, a fi foarte vesel. Este folosit şi astăzi în Israel, cu acelaşi sens şi înseamnă de fapt, a petrece. Când ne referim la Laudă, cuvântul “halal” îl centralizează pe Dumnezeu şi înseamnă exprimarea dragostei faţă de El, manifestată prin sărbătorire şi bucurie înaintea Lui.
“Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!-Ps 100:4
Nu cred că Psalmistul spunea: “ aveţi grijă cum intraţi pe porţi, în linişte deplină, să nu cumva să-L deranjăm pe Domnul.” El îndemna la Lauda halal!
“Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. (Când mă gândesc la acest verset, îmi vine să strig de bucurie…)
“Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău Prea Înalte.”-Ps.9:1,2.
“Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie toţi cei cu inima fără prihană!”-Ps.32:1.
Cuvântul “aleluia”provine din cuvântul “halal” şi este un îndemn de a-L lăuda pe Dumnezeu, manifestându-ne bucuria liber.
Ca oameni, din cauza prejudecăţilor şi a învăţăturilor false, ne simţim de multe ori stânjeniţi în faţa acestui tip de manifestare a laudei halal, gândindu-ne la ce vor spune cei din jurul nostru. Dar mai bine să ne gândim la ce spune Domnul! La părerea Lui!
“După aceea am auzit un glas în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea:”Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!”
“Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea:”Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucură m şi să ne veselim şi să-I dăm slavă!”-Apocalipsa 19:1,6,7.
Contrar părerilor noastre, lui Dumnezeu Îi place zgomotul, Lauda halal! Lauda halal stânjeneşte din mai multe motive:
-Contravine tradiţiei noastre, am fost învăţaţi că orice manifestare deosebită sau mai zgomotoasă în biserică este de prost gust, spunându-se că biserica este locul unde trebuie să fii tăcut şi controlat.
-Din cauza imaginii false despre Dumnezeu. Ni-L imaginăm pe Dumnezeu ca un Împărat rău, ameninţător, care nu prea ne simpatizează apucăturile. E normal să fii îngrozit să-ţi aduci bucuria înaintea unui astfel de împărat.
-Din teama de extreme. Acest tip de Laudă, poate degenera foarte uşor în emoţionalism, punând accentul doar pe forma de manifestare, omiţând conţinutul, expresia dragostei la adresa lui Dumnezeu prin bucurie.
Lauda halal este o forma biblică de laudă şi Dumnezeu ne îndeamnă să Îl lăudăm astfel, bucurându-ne înaintea Lui. O întâlnim des în Biblie şi suntem avertizaţi să nu o respingem (povestea soţiei lui David, Mical, care l-a dispreţuit pe David pentru manifestarea lui de bucurie înaintea lui Dumnezeu). Lui Dumnezeu Îi place Lauda halal, Îi place când nu mai putem de bucurie din cauza Lui.
Lauda este poarta prin care intrăm în prezenţa lui Dumnezeu ca să ne închinăm înaintea Lui. Cu cât aduci înaintea Lui, Lauda ta liberă, plină de bucurie, Lauda ta halal, cu atât Închinarea ta va fi mai profundă. Dacă Lauda ta este superficială, şi Închinarea va fi superficială.
Când îţi exprimi înaintea Lui, Lauda ta halal, îi va urma o Închinare extravagantă, de un miros plăcut pentru nările lui Dumnezeu!
“Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!-Ps 100:4.
Luminița Ciuciumiș
® Flacăra Închinării Media

Închinarea în sfinţenie

2010-06-09T07:37:00.003+03:00

Închinarea în sfinţenie

Părerea mea despre Închinare vine din încredinţarea că ea este o relaţie între noi şi Dumnezeu, o relaţie strânsă, adâncă, intimă. Îmi place să mă închin cu muzica mea(a cânta cu vocea şi cu instrumentele), gesturile mele(ridicarea mâinilor, aplecare, îngenunchiere, proşternere, bătai din palme, sărituri…), cu raţiunea mea(gândurile) dar şi cu sentimentele mele( lacrimi, bucurie, exuberanţă, strigăte). Închinarea este o atitudine, un stil de viaţă. Intimitatea în Închinare este cu atât mai mare cu cât înaintăm în relaţia noastră cu Domnul. Nu poţi să te închini cuiva pe care nu îl cunoşti, Închinarea se raportează la gradul de cunoaştere a lui Dumnezeu . De fapt nici în viaţa noastră cotidiană, nu poţi spune că ai o relaţie cu cineva pe care nu-l cunoşti.

DEX: ” relaţie - RELÁŢIE, relaţii, Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însuşirile acestora.”

“Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule Prea Înalte…”-Ps.9:1,2

“Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine.”-Ps9:10

Cei ce cunosc pe Domnul se încred in El. O relaţie trebuie să conţină încredere reciprocă. Închinarea este un act de credinţă, o încredere…Atunci când ai încredere în cel de lângă tine, poţi împărtaşi lucruri, trăiri, sentimente. Intimitatea în relaţia cu Domnul înseamnă şi fidelitate, onestitate şi puritate.

De multe ori înţelegem foarte greşit intimitatea, permiţându-ne orice, lucruri şi mai puţin onorante pentru noi , dar şi pentru celălalt. Asta, pentru că intimitatea ne dă idea de apropiere excesivă. Intimitatea nu-ţi permite degradarea relaţiei printr-un comportament lipsit de caracter sau manipulativ,care denigrează imaginea de sine şi cea sociala a individului, intimitatea lucrează în beneficiul ambilor parteneri. Aici lucrează încrederea şi definiţia Biblică a Încrederii este în Evrei 11:1

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

Cu cât îţi cunoşti mai bine partenerul , îi inţelegi reacţiile, dorinţele, îi împlineşti nevoile şi în aceeaşi manieră, el trebuie să ofere pentru tine. Într-o relaţie, trebuie să ne cunoaştem pe noi şi pe cel de lângă noi, potenţialul nostru de a dărui şi de a primi. Dar cât de mult ne cunoaştem pe noi şi cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu, ca să dezvoltăm o relaţie sănătoasă, o Închinare plăcută Lui?

Cine este Dumnezeu?

“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui”!”-(Isaia 6:1-3)

Dumnezeu este ALTFEL decât noi!

Dezvoltăm fel şi fel de relaţii în viaţa de zi cu zi, dar când vorbim de relaţia cu Dumnezeu, CINE este El, schimbă total concepţia noastră despre relaţii.

Isaia spune:”am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt…” Isaia a văzut poziţia lui Dumnezeu. A văzut pe Cel ce Domneşte, pe Cel ce Stăpâneşte, pe SUVERAN.

Dumnezeu domneşte!

Dumnezeu nu este un om care deţine puterea de a conduce, nici un bătrân demodat, aşa cum de multe ori ne imaginăm despre El, Dumnezeu domneşte în glorie, stând pe Tronul Său de domnie.

Poalele mantiei Lui umpleau Templul… Gândindu-mă la partea asta din verset, am ştiut că e vorba despre cât de mare e Dumnezeu, de măreţia Lui. Mi-a plăcut însă, foarte mult opinia unui om a lui Dumnezeu, care făcea o comparaţie cu rochiile de mireasă cu trenă foarte lungă, sau cu imaginea reginei Elisabeth la încoronare, când trena ei lungă ieşea afară din Catedrală.

Trena este simbolul onoarei, a splendorii lui Dumnezeu. Templul era plin de splendoarea Lui. Prin poziţia Lui, El impunea să I se aducă onoare.

Serafimii stăteau deasupra Lui. Cuvântul evreiesc “seraf” înseamnă “cel care arde”. Ei erau fiinţe cereşti în flăcări, care se consumau în Închinare pentru Dumnezeu. “Strigau unul la altul şi ziceau: Sfânt, sfânt , sfânt este Domnul oştirilor!” Nu spuneau : “bun, bun, bun este Domnul”, nici, “credincios, credincios, credincios este Domnul”…ci “ Sfânt, sfânt ,Sfânt este Domnul! Tot pământul este plin de mareţia Lui!”

Am fost copleşită de această imagine. Dumnezeu este SFÂNT! Şi relaţia cu El nu poate fi oricum, El cere din partea noastra sfinţenie. De multe ori ne apropiem de Domnul în Închinare cu emoţiile noastre, cu cererile noastre, cu dragoste, căutând mângâierea Lui, comfortul nostru. Dar mai presus de toate, apropierea de Dumnezeu, Închinarea noastră, trebuie să-L onoreze pe Domnul care este Sfânt, prin sfinţenia noastră.

Acest atribut a lui Dumnezeu Îl pune într-o lumină diferită de noi, pe care noi am pierdut-o din vedere în Închinarea noastră. “Sfânt”, înseamnă “diferit, separat, altfel, pus deoparte, total diferit de noi”. El este cu totul deasupra noastră în toate felurile. Dar în toată sfinţenia Lui, El doreşte Închinarea noastră.

“Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-(Ioan 4:23)

El caută închinători adevăraţi, care să I se închine în Duh şi Adevăr. Adevărul este cunoaşterea despre identitatea Lui. O Închinare adusă înaintea Lui, fără a-I cunoaşte natura, este o închinare falsă, ignorantă. O Închinare în care nu ridici mâini curate înaintea Lui, este o Închinare ipocrită. O Închinare pasivă, leneşă, fără efort depus, este o Închinare apatică. Dumnezeu uraşte astfel de manifestare, El nu doreşte să I se aducă o Închinare în care nu-ţi implici toată inima.

Închinarea înseamnă a acredita valoarea lui Dumnezeu. Fără să ştii Adevărul despre El nu poţi să te închini în adevăr. De aceea adevărata Închinare, trebuie să scoată în evidenţă valoarea lui Dumnezeu.

El nu doreste numai Închinarea noastră, ci şi o cere.

Pentru Dumnezeu nu este deajuns să-ţi implici în Închinare doar mintea şi voinţa, El doreşte Închinarea ta cu tot duhul, cu toată inima.

Ne închinăm unui Dumnezeu total diferit de noi. El este SFÂNT, separat, altfel. El caută Închinarea noastra şi o cere. Dar nu oricum! El doreşte Închinarea noastră în sfinţenie! Onoarea splendorii lui Dumnezeu umple Templul şi Serafimii Îi aduc Închinarea lor arzătoare necurmată, strigând în orice clipă, chiar şi în acest moment:” Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!” Cerul este plin de o Închinare reală, adusă în reverenţă, care Îl onorează pe Dumnezeu . Rămâne de făcut partea noastră…

“Tot ce are suflare, sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul!”-Ps.150:6

LAUDA-arma letală a lui Dumnezeu

2010-06-02T07:09:00.001+03:00

În special, când ne gândim la război spiritual, ne gândim la rugăciune. Adevărat. Rugăciunea este cheia care deschide Cerul pentru noi. Dar rugăciunea are mai multe componente ca să o facă valabilă. În primul rând, cuvintele.

Există rugăciuni în care nu foloseşti cuvinte(exemplul Anei, care doar mişca buzele), sau nu foloseşti cuvintele tale ci ale Duhului. Nu ştiu dacă ştiţi, dar mai există un fel de rugăciune, care cred că Îl determină pe Dumnezeu să se implice, rugăciunea cântată, ceea ce noi numim, Laudă şi Închinare. Biblia ne prezintă un Domn bun şi blând, un Tată iubitor, Păstorul oilor, un Salvator, un Mântuitor…dar este şi va rămâne şi un Dumnezeu războinic, Cel ce se luptă pentru noi, Domnul Savaot.

Biblia vorbeşte de limbă, că este un mădular mic, dar care poate face mult rău. Cu gura noastră putem binecuvânta dar şi blestema. (Iacov3:5,6,9,10)

Orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, nu se va întoarce înapoi fără rod(Isaia55:11).

Biblia mai spune că, Cuvântul este viu şi lucrător, ca o Sabie cu două tăişuri…(Evrei 4:12)

Cuvintele rostite au putere. Depinde de conţinutul lor. Deci ,Cuvântul este o armă! De aceea o rugăciune în care proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu, devine o armă letală! Dar nu singura armă!

Dumnezeu s-a folosit de lucruri ciudate pentru a-Şi împlini planurile şi scopul. În Biblie vedem numeroase povestiri despre metodele neortodoxe, mai puţin obişnuite a lui Dumnezeu de a lucra şi de a impacta generaţii.

A pus un Împărat să se scalde în Iordan de şapte ori ca să fie vindecat de lepra; o piatră aruncată din praştia unui copil care a crezut în puterea Dumnezeului cel Viu, a întrecut o întreagă armată de fricoşi speriaţi de blestemele lui Goliat; a luat de la gura unei femei sărmane ultima porţie de mâncare ca să i-o dea lui Ilie, dar apoi, făina şi untdelemnul nu s-au împuţinat; a făcut amestec de tină şi salivă şi a deschis ochii orbului; a stat de vorbă cu o femeie Samariteancă , ca neamurile să înţeleagă că au un loc în planul Său de mântuire….şi multe exemple de acest fel. Îmi place să privesc dincolo de aceste poveşti şi să văd că adevărata motivaţie pentru care Dumnezeu a făcut minuni, care L-au provocat să intre în luptă, este ascultarea celor implicaţi.

Azi vreau să vorbim despre război spiritual. Dar de data aceasta, despre LAUDĂ, ca armă folosită în războiul spiritual.

Şi am să aduc înaintea voastră, ca ilustraţie, o poveste la fel de stranie ca şi cele pe care vi le-am povestit până acum, lupta de la Ierihon.(Iosua 6)

“Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.

Şapte preoţi să poarte înaintea Chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbece; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori şi preoţii să sune din trâmbiţe.

Când vor suna lung din cornul de berbece, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”-(Iosua 6:3-5)

Am citit de multe ori povestea asta şi este renumită, o dăm exemplu când vorbim despre minunile făcute de Domnul pentru poporul Său, dar azi, citind-o, m-am amuzat puţin. Dumnezeu cerea oamenilor de război ai Israelului să înconjoare cetatea. Ce fel de război era acesta? Ce urmarea Domnul? Ce strategie folosea Domnul Oştirilor?

Închipuiţi-vă, vitejii armatei lui Iosua, bărbaţi puternici, impunători prin statură, aleşi la “mustaţa”, trebuiau să facă o plimbare în jurul cetăţii pe zi, să asculte trâmbiţele preoţilor pe parcurs, indiferent dacă le plăcea, sau aveau alte preferinţe muzicale.

Când spui război te gândeşti , la lupte, la moarte, la arme, strigăte, durere, răniţi…şi ce face Dumnezeu? Le spune să se plimbe şi să sune din trâmbiţe. Se ducea un război meloman. În loc de săbii, armele erau cornurile şi trâmbiţele. Dumnezeu folosea cea mai letală armă împotriva vrăjmaşilor Săi, LAUDA! Nu exista tehnologie în armament pe vremea aceea , dar eu cred că lauda lor a avut efectul unei bombe nucleare.

Înainte ca Domnul să-i vorbească lui Iosua despre strategia acestei lupte, i-a poruncit să taie bărbaţii din popor, împrejur. Bărbaţii lui Israel erau în refacere. Erau vulnerabili. Dacă s-ar fi dus un război adevărat, ei erau descoperiţi, neputincioşi. Oare Dumnezeu nu era mulţumit de vitejia războinicilor, nu credea că pot câştiga lupta prin puterea lor? NU! Vroia doar să folosească o strategie biruitoare care să lucreze în folosul lor. Domnul vroia să-Şi arate slava!

Însuşi Domnul Oştirilor s-a arătat lui Iosua. Domnul vroia să ducă El acest război. El, care se luptă pentru noi. Trebuie doar să fim atenţi şi să folosim arma pe care El a pus-o la îndemâna oricui, Lauda.

Dumnezeu vrea ca această armă a laudei să fie folosită astăzi, pentru a revărsa puterea lui Dumnezeu în folosul nostru. Sunt exemple elocvente în care Dumnezeu a folosit această strategie, pentru a aduce biruinţe poporului Său. Unul dintre ele este din vremea regelui Iosafat . El şi-a aşezat armata în dreapta sa, şi cântăreţii în stânga. Cântăreţii mergeau înaintea armatei şi cântau cântecele de laudă pentru Dumnezeu. Astfel, războinicii luptei, cei care aveau să aducă Victoria, erau cântăreţii. Ostaşii nu au trebuit să mişte nici un deget.(2 Cron.20). Pavel şi Sila au simţit şi ei puterea laudei în timp ce erau în închisoare. (Fapte 16:26)

Lupta spirituală prin laudă nu-I impune lui Dumnezeu ce să facă, doar Îi aduce recunoaştere pentru înţelepciunea şi măreţia Lui, ca Domn care găseşte cea mai bună soluţie. Când Îl lăudăm pe Dumnezeu, nu mai atacăm noi problemele şi forţele inamice, pur şi simplu, Îl mărturisim şi ne bucurăm de domnia lui Cristos, că este Domn şi aduce victorie peste problemele noastre.

Noi Îl lăudăm, El se luptă pt noi! El se luptă în locul nostru şi noi primim Victoria!

El este Domnul războinic căruia Îi face plăcere să ne ia locul în luptă. Laudele noastre aduc biruinţa!

Domnul vrea ca lauda sa fie folosita ca o arma prin care El sa-si reverse puterea.

“Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe şi Domnul, Dumnezeul vostru Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.”-(Numeri 10:9)

“Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare(laudă), împotriva potrivnicilor Tăi, ca să astupi gura vrajmaşului…”-(Ps8:2)

Răspunsul lui Dumnezeu la laude este Victoria!

“Poporul a scos strigăte şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trîmbiţei, a strigat tare şi zidul s-a prăbuşit. Poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.”-(Iosua6:20)

Lauda are un sunet specific, un sunet de război.

La auzul acestui sunet, apele mării se despart, valurile se potolesc, armate întregi sunt învinse, problemele dispar, duşmanii tremură, duhurile fug. Lauda este arma letală a lui Dumnezeu, o armă care este la îndemâna ta şi a mea, chiar a pruncilor.

“Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului care dă vrăjmaşilor Lui plata cuvenită!”-(Isaia66:6)

Lauda Îl Întronează pe Dumnezeu şi-I permite să intre în luptă în locul nostru. Lauda Îl recunoaşte pe El ca cel mai mare strateg de luptă.

Dumnezeu îţi cere să faci partea ta, de aceea rugăciunea şi mijlocirea îşi au rolul lor. Dar vine un timp în care El spune:” Nu mai cere, dă-Mi LAUDĂ! Eu voi lupta în locul tău!” E ca şi când Îi faci loc Domnului Oştirilor şi-I spui:”Doamne, războiul este al Tău!”

Prin LAUDĂ, Războiul este al Domnului şi biruinţa a noastră! AMIN!

Inchinarea cu Pasiune

2010-05-26T07:41:00.005+03:00

Isaia 61:1-4

1.“Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea;”…

3.”să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi “terebinţi ai neprihănirii”, “un sad” al Domnului.”

Stau în faţa foii de hârtie şi lacrimile mele curg…nu ştiu ce o să scriu, ştiu doar că inima mea e plină de prezenţa Domnului. Pasajul din Isaia 61, mă pune faţă în faţă cu identitatea mea în El. Mă înfior…Duhul se zbate în mine şi inima îmi e gata să sară din piept.

“…căci Domnul m-a uns…”

Cea mai mare virtute a unui creştin autentic este statutul de închinător. Ceea ce El doreşte de la noi, este închinarea noastră. “Sunt pus deoparte, sunt ales. Domnul m-a uns sa-I aduc inchinarea mea.”

Tot timpul am crezut că liderul de închinare are această sarcină, sau cei care sunt înzestraţi cu daruri speciale (voce, talent artistic, sau cunoştinţe muzicale), sau pentru cei care stau în faţă. Dar slujba de închinator este pentru oricine vrea să se închine în duh şi adevar lui Dumnezeu.

Cred din toată inima, că locul unde I se aduc jertfe de laudă, unde închinarea se înalţă la Tronul Său de Domnie(închinarea are de-a face cu sacrificiul, are un preţ de plătit), unde este chemat Numele Domnului (închinarea are de-a face cu CINE este El), acel loc, devine locuinţa Lui, se umple de prezenţa Sa şi vindecarea, eliberarea, bucuria, pacea, nădejdea, lauda, se vor manifesta.

Prezenţa Lui, schimbă, transformă!

Când Dumnezeu a conştientizat în mine darul de a cânta…m-a chemat!

Am simţit această chemare, dar am identificat-o cu pasiunea mea pentru muzică. Iubeam să cânt. Eram un om nou, o făptură nouă în Cristos, dar nu aveam mintea înnoită, o inimă transformată, o inimă pentru închinare. În aparenţă toate lucrurile erau bune, dar a iubi muzica cu pasiune nu este acelaşi lucru cu a-L iubi pe Dumnezeu cu pasiune.

“Căci din prisosul inimii vorbeşte gura…”(Matei 12:34)…şi cântă.

Cântecul inimi mele nu Îl adora pe El, nu Îl plasa pe Isus în centru.

De multe ori suntem înşelaţi, punem mai mult preţ pe pasiunile şi abilităţile noastre, acţiunile fiindu-ne egocentriste( eu cânt, eu mă închin, eu mă rog, eu vizitez, eu mă implic…), persoana sau abilitatea noastră fiind în centrul atenţiei.

Confundăm forma cu scopul.

Ţinta închinării noastre nu este cât de profesionist performăm (chiar dacă şi acest aspect contează), ci cui ne adresăm.

O inimă de închinător este plină de pasiune pentru Dumnezeu. El este SURSA. Când eşti plin de Cristos, respiri Cristos, mănânci Cristos, vorbeşti Cristos, visezi Cristos, cânţi Cristos…El devine CENTRUL închinării noastre. Închinarea este o atitudine a inimii şi are de-a face cu caracterul nostru, mai mult decât cu abilitătile noastre.

Când Dumnezeu te cheamă, El te echipează şi te trimite!

“El m-a trimis sa vindec…sa vestesc…sa dau…”

Un om a lui Dumnezeu spunea: “Dumnezeu nu îi cheamă pe cei capabili, îi face capabili pe cei chemaţi!”

Închinarea se oferă. Este o jertfă, un dar( îţi dau închinarea mea…).

Un închinător chemat este deschis pentru schimbare, prin înnoirea minţii, şlefuirea caracterului, prin supunere şi ascultare. Ca să poţi oferi închinarea ta cu pasiune trebuie să te laşi transformat de Duhul Sfânt. Nimic egoist sau firesc , nu poate să însufleţească sau să dea valoare unui dar pe care vrei să-l aduci la Altar.

Închinarea nu e pentru tine, este pentru El!

Efectul închinării plăcute lui Dumnezeu,va deschide zăgazurile cerului, El Însuşi va veni să locuiască, să umple Templul(locul) de prezenţa Sa, va aduce în fiinţă promisiunile Lui. Orbii vor vedea, şchiopii, vor sări, muţii vor vorbi, surzii vor auzi, inimile vor fi vindecate, eliberate şi restaurate.

Închinarea poate aduce pe pământ manifestarea supranaturală a prezenţei lui Dumnezeu(apariţia îngerilor, vindecări miraculoase, umplere cu Duh Sfânt şi manifestarea darurilor spirituale).

Simţim o chemare pentru închinare, deoarece suntem creaţi să ne închinăm Creatorului, cu această identitate. Dar alegerea ne aparţine. Din dragoste pentru El, alegem să ne închinăm Lui.

Un închinător chemat, trebuie să devină un închinător uns(transformat, echipat), ca apoi să fie un închinător trimis, un închinător cu pasiune!

Când am primit o chemare pentru închinare, eram un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil. “El îi face capabili pe cei chemaţi”…Capacitatea de a mă lăsa modelată, de a mă supune Lui, de a mă dărui în imperfecţiunea mea, pentru a lasa să se vadă perfecţiunea Lui, L-a atras pe Dumnezeu şi mi-a dăruit ungere(m-a uns), m-a făcut capabilă de chemarea Lui. Am devenit un închinător cu pasiune, un închinător trimis. Un închinător trimis are caracteristicile unui creştin matur spiritual. Am făcut o pasiune pentru închinare datorită Lui.

Simţim pasiune pentru închinare atunci când conştientizăm CINE este EL! Închinarea cu pasiune este direct proporţională cu cât oferi, este răspunsul nostru la dragostea manifestată a lui Dumnezeu.

Când pasiunea din închinarea noastră se diminuează, nu e din cauza Lui( El rămane Acelaşi), ci din cauza noastră, procentul oferit scade. Cu cât dai mai mult cu atât ai mai mult. Când nu mai dai, pasiunea se răceşte treptat, ea nu mai este hrănita, focul nu mai este întreţinut, se va stinge…ca şi în iubire.

4.”Ei vor zidi iarasi vechile daramaturi, vor ridica iarasi naruirile din vechime, vor innoi cetati pustiite, ramase pustii din neam in neam.”

Închinarea cu pasiune aduce trezire spirituală!

Un închinător trimis va duce vestea bună, Evanghelia, în toate colţurile lumii. Un închinător cu pasiune este un aducător de veşti bune. Un purtător al Chipului lui Dumnezeu!

Închinarea în Duh şi Adevăr, revoluţionează vieţile noastre, ne schimbă din interior spre exterior, “eu”-ul nostru devenind din ce în ce mai mic, lăsând să se vadă mai mult Chipul Său în noi. Tot ce este murdar, toate impurităţile sunt scoase la suprafaţă, lăsând locul gol pentru a fi umplut cu ceva nou, o pasiune nouă pentru Cristos, un duh nou şi statornic , duhul închinării reale. Un închinător cu pasiune este un închinător contagios. El va transmite duhul închinării ca o molimă, va transmite pasiunea pentru închinare şi va imprima celor din jur dorinţa de a aduce laude Regelui. Închinarea cu pasiune este ca o flacără pe care vântul o împrăştie şi focul devine tot mai puternic. Pasiunea mea şi a ta pentru închinare provoacă trezirea spirituală să vină, aduce flăcările Rusaliilor pe pământ şi Flacăra Închinării se extinde şi cuprinde tot ce are suflare, vindecă şi restaurează naţiuni. Pământul care îşi dă roadele, vechile fântâni sunt dezgropate, dărâmături sunt rezidite şi cetăţile pustiite sunt înnoite. Toţi Îl vor vedea pe Domnul, tot pământul se va umple de Slava Lui. ”Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El.”-(Ps 19:1,2.)..Flacăra închinării, flacăra pasiunii, flacăra trezirii!

“Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele pe care-l acopăr.”-(Isaia 11:9)

ADAM, fiu din ţărână.

2010-05-05T09:03:00.005+03:00

Sunt aici...
Adulmec ţărâna aşteptând...
Sunt un pământ.
Ţărâna miroase greu şi îmi umple plămânii.
Sunt una cu ea şi nu înţeleg...sunt eu? sau în mine-i ţărâna?
Revin la esenţă, materia mă acoperă şi tot mai mult pământul mă strânge.
Întunericul e dens...
Vreau să mă misc,
îmi ridic mâinile dar constat că sunt crengi, picioarele rădăcini şi trupul tulpină.
Stau ca şi mort
Am doar o forma şi e în zadar...
Numai Suflarea Ta divină mă poate transforma.
Altfel,
sunt doar ţărână, un lut modelat de olar...
Sunt un pământ uscat, setos dupa Tine!
Aştept privirea Ta de soare, să mă inunde în lumină, să mă îmbraţişeze cu căldură
Să sufli peste mine roua dimineţilor senine
să pot veni la viaţă....să pot sa fiu ADAM.
Un fiu din ţărână.

imagine preluata de pe http://zambetcicatrizat.weblog.ro/

Meditaţie...

2010-04-28T18:00:00.006+03:00

Să Te întreb?
Îmi stă cuvântul pe buze dar dinainte
Tu mi-ai ştiut gândul...
DE CE?
Eşti TU, Acela, în care se loveşte?
Sau
Chiar Tu Însuţi Te pui împotrivă?
Ispitire...
Capăt de pod, Capăt de drum, Capăt de viaţa...Capăt!
Capăt Favoare, un nou început,
Bucurie să Capăt într-o nouă viaţă...Tot Capăt!
Şi între substantivul"capăt" şi " a căpăta",
Îmbietorul verb,
Eu trebuie să-ALEG!
Capăt? sau Să Capăt?
Şi mă gândesc...
Tu ai un PLAN! Îndurările NU sunt la Capăt!
Ai spus că Te-ngrijeşti de toate.
Gânduri de Pace
Nu de nenorocire, AI.
Ca să îmi dai nădejde
Şi-un VIITOR să CAPĂT!
"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde."-Ieremia 29:11

imagine: http://bucharestcity.olx.ro/meditatie-desen-pictura-sculptura-iid-56448112

Te laud!

2010-04-21T09:03:00.004+03:00

Te laud.
Mi-e inima de gheaţă şi lacrimile sunt ţurţuri pe streaşină...
Azi, meteorologii,
Anunţă furtună pe marea Sufletului meu.
Vântul,
creşte în intensitate şi ploile...
Ploile mă pustiesc pe dinăuntru.
...Te laud.
Gândurile mă bat, cuvintele mă pălmuiesc.
Intenţiile mă-njunghie în coastă.
Mă scuipă ura...
Dispreţul mă batjocoreşte.
În jurul meu e vacarm.
Invidia mă târăşte necruţătoare şi bârfa îmi biciuie spinarea...
eu...
Te laud!
Surprinzător,
Prietenii m-au părăsit.
Şi-au pus mâna la gură, uimiţi,
Şi au fugit.
Şi-au închis casele, şi-au tras obloanele
...sunt îngroziţi, nu pot să înţeleagă Durerea...
Şi eu gândeam în sinea mea...
"Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate"...dar eu,
Te laud!
Târziu, Te-am auzit...
"S-a isprăvit!"
Neputincios, cu suflet gol, pierdut, batjocorit, zdrobit...eu mă ridic
Cu voce tare strig:
Te laud!!!!!!
Căci Tu vei termina ce pentru mine-ai început! Te laud!
Oricât ar fi de grea furtuna mea,
Eu strig din ea
Te laud, Doamne!
Te laud!

nu mă-ntorc...

2010-04-20T10:11:00.007+03:00

Fierbinte mă mistuie dorul...Şi-ncet!
Banală durere.
"Buturuga mică răstoarnă carul mare."-un bun proverb românesc.
Cu cât mă uit la mine, aş vrea să mă opresc...
Dar când privesc la Tine
M-arunc spre înainte!
Sunt ţintuită.
În urma mea sunt amintiri ce încă dor
În faţă este marea...
Oh, Doamne, ridică Mâna, fă un semn!
Mai mulţi sunt cei de partea mea,
De ce să-mi fie frică???
...UN DRUM.
E drept.
Pe el nu sunt văi şi nu sunt nici dealuri.
E bine croit.
Uşor de păşit...
Pornesc înainte şi nu mă mai uit înapoi!
Tristeţi,
Puteţi să mă plângeţi cu ploi!
Eu,
Nu mă-ntorc înapoi!
Nu mă uit înapoi!
Nu mai dau înapoi!
"Prindeţi-ne vulpile,
Vulpile mici care strică viile,
Căci viile noastre sunt în floare."-(Cant. Cant.2:15)

NUMELE LUI DUMNEZEU

2010-04-11T08:13:00.004+03:00

Chiar dacă lupta cu mine însămi este mare, vreau să-mi amintesc promisiunile Tale pentru anul acesta. Un an al împlinirii în toate domeniile vieţii noastre, lucrarea Ta cu noi se va desăvârşi. Şi proclam că în Cuvântul Tău este putere de viaţă, puterea de a aduce în fiinţă lucrurile care încă nu se vad, dar care vor veni fără întârziere!
Mă-ncred în Tine, în NUMELE TĂU MARE! Chiar dacă nu văd (încă) drumul, ştiu că Tu conduci pasul meu, că Tu ai croit un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase(Isaia 43:19).
"Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă:"(Isaia35:8)
...poate acest drum nu a existat până acum...dar Tu l-ai croit de dragul nostru, pentru că ne iubeşti, pentru că vrei să intrăm în făgăduinţele Tale, El Shadai!! Ne îmbraci în siguranţă şi ne acoperi în Numele Tău-Iehova Nissi! Tu, ne porţi de grijă şi în Tine orice nevoie este acoperită, Iehova Iire! Porţi pe aripile Tale tămăduirea şi ne vindeci rănile sufletului, căci Tu eşti Iehova Raffa, Cel ce vindecă!
Sufletul meu se proşterne înaintea Ta, ADONAI, şi tot mai mult ia fiinţă în mine dorinţa de a intra în promisiunile Tale, acolo unde sufletul meu se desfată în orânduirile Tale şi pacea curge ca un râu. Şi laudele sunt pentru Împăratul Slavei! Căci Tu dai pace celui ce se încrede în Tine!(Isaia26:3,12)
"Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor(Iehova Savaot-Cel ce se lupta pentru mine);MINUNAT ESTE PLANUL LUI şi mare este înţelepciunea LUI!"(Isaia 28:29)
"Unii se bizuiesc pe carele lor, alŢii pe caii lor;
DAR NOI NE BIZUIM PE NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU."-PS.20:7

Iubire de Tată

2010-03-30T12:31:00.005+03:00

Sunt tristă de-atâta tristeţe, sunt plânsă de atâta plâns...
Sunt frântă de-atâta zdrobire
Uscată de suspinul...FRÂNT.
Sunt udă de lacrimi cascade şi mută de triste iubiri...
Sunt ceea ce sunt, doar o fiinţă,
Cu duhul zdrobit, la pământ.
Mă tem de atâta aşteptare, să-aştept...orice-aş aştepta...
Un singur lucru-mi doresc să apară.
Doar Chipul Tău să-L pot vedea.
Să văd cu vederea mea clară,
Să simt cu simţirea şuvoi.
Sunt însetată, mi-e sete de Tine!
Şi vreau să Te am înapoi!
Şi-alerg ALERGAREA spre Ţintă
Zburând cu zborul de sus...
Mă-ncearcă tristeţea din urmă
Dar plin de speranţă, m-avânt!
Priveşti cu privirea Ta caldă...
M-aştepţi!... Cum nici n-am aşteptat...
Iubindu-mă cu-atâta IUBIRE.
Iubire de Tată!...M-ai iertat!!!!!

imaginea: opiniisimarturiidefamilie.blogspot.com/

SĂ NU MĂ LAŞI...

2010-03-27T07:24:00.006+02:00

SĂ NU MĂ LAŞI SĂ-MI TREMURE PRIVIREA
DE DORUL CE MĂ MISTUIE ÎNCET.
SĂ NU MĂ LAŞI SĂ SPER DEGEABA
ŢINTIND NICICÂND ŞI NICĂIERI
SĂ NU MĂ LAŞI!
SĂ NU MĂ LAŞI, CA PRIMĂVARA,
SĂ NU-NFLOREASCĂ FLORI DE TEI...
SĂ NU MĂ LAŞI SĂ-MI PIERD IUBIREA
DIN FRUMUSEŢEA TINERILOR ANI AI MEI.
SĂ NU MĂ LAŞI!

SĂ-MI DAI CREDINŢĂ ÎN PRIVIRE
ŞI DORUL SĂ ÎMI FIE ALINAT,
SĂ-MI DAI BELŞUGUL TĂU ÎNTRUNA
ŞI-O ŢINTĂ-N PASUL MEU UMBLAT.
SĂ MĂ-MPRESORI CU PRIMĂVARA,
MIREASMA FLORILOR DE TEI...
SĂ-MI DAI IUBIREA-NTOTDEAUNA
ŞI TINERI SĂ RĂMÂNĂ ANII MEI!
18 mai,2008,luminita ciuciumis

Te caut

2010-03-26T08:08:00.005+02:00

Te caut!

Te caut printre şoaptele stinse...
În cuvinte nespuse
şi-n iubirile-apuse...
Te caut în ochii închişi
Cu licăriri aprinse...

Te caut în frunze ruginite,
În umbrele fugite
pe poteci neştiute...
Te caut în strigătul mut
Din inimile frânte...

Te caut citind rânduri nescrise...
Privind răsăritul
când soarele-apuse...
Te caut în fiorul speranţei
Din vise pierdute...

Te caut!!!
Şi n-am să-ncetez căutând să Te caut!
Chiar şi atunci
când n-am ce spera
Să mai caut...
Te caut!!!!