Cântecul din inima mea

Ce este închinarea? Nu de definiții am nevoie, nici de cuvinte, nici filozofii... vreau să știu ce este închinarea dincolo de toate teoriile noastre umane, vreau să știu de unde vine, cum mă provoacă, când să mă închin,  ce se întâmplă după aceea, unde este direcționată închinarea mea?

... Par  întrebările unei crize existențiale, dar cred că dacă analizăm cu grijă, realizăm că închinarea este de natură existențială.

Am trecut prin multe experiențe legate de închinare, știu că închinarea nu este un eveniment, nu se creează, nu este o manipulare emoțională a momentului, închinarea este despre Dumnezeu și intimitatea personală cu El.

Mi-am dorit mereu să fiu aproape de Dumnezeu, L-am căutat și cu cât mă maturizez, realizez că am nevoie și mai multă de El. În căutarea mea,  I-am învățat „obiceiurile”. Unul din cele mai obișnuite este că mă surprinde de fiecare dată în felul cum comunică cu mine. Dumnezeu este într-un anumit sens, imprevizibil, sau Previzibil? El a spus: „ Eu sunt cu voi....” Credem noi asta? Când ne rugăm, când Îi aducem închinarea noastră, credem că este cu noi? Sau credem că este nevoie de un ritual ca El să apară, să faci un efort ca să-L convingi... Mai întâi să cânți vre-o 10 cântece alese cu grijă, să nu uiți să închizi ochii- asta e ca o „vrajă”, dacă închizi ochii, vei simți ceva furnicături pe șira spinării... Cred că dacă am conștientiza cuvintele Lui, „ Eu sunt cu voi”, închinarea noastră ar fi reală, fără prefăcătorie, fără să ai motive să mulțumești auditoriu, sau să te autosatisfaci, abuzând de darurile care oricum tot de la Dumnezeu le ai... Închinarea ar fi doar închinare- fiindcă știi că El este prezent și tu stai (locuiești) în prezența Lui de har și splendoare. Când El este prezent, asta înseamnă TOTUL!!! Poala Hainei Lui umple Templul!

Am experimentat în repetate rânduri  închinarea în duh și adevăr... de fiecare dată am simțit că Cerul cântă același cântec care fremăta în inima mea! Și de aici am dedus că inima Tatălui cântă! Odată, chiar am auzit în spirit cum cântă un cântec de victorie necurmat peste copiii Lui. Avem un Dumnezeu muzical...  Sunetul Cerului este muzica închinării sfinților, a ființelor cerești, care nu se opresc din a lăuda pe Cel ce șade pe Tron! Cum ar fi dacă Pământul ar răsuna de laude? Cum ar fi sunetul Pământului? Te-ai gândit vreodată că laudele tale, cântecul din inima ta, poate să aibe rezonanță în cer? Sau și mai extravagant: te-ai gândit că Dumnezeu ar putea să fredoneze cântecul tău? Da, să îi auzi pe îngeri șușotind: „ Regele cântă acum cântecul favoritului X... hmm, destul de bun, și dacă El a ales să-l cânte, atunci înseamnă că închinarea favoritului x a atins inima Lui”

Suntem creați să ne închinăm Creatorului! Avem identitate de Sus... închinarea este în natura noastră. Chiar dacă vine din supranatural, închinarea este naturală, este cântecul din inima ta. Acel cântec  care te reprezintă și care mișcă inima lui Dumnezeu, care Îl provoacă să cânte și să-și reverse revelațiile în așa fel încât Cerul să invadeze Pământul!

Nu întelegi? Când  tu cânți, El cântă! Când Cerul cântă, Pământul trebuie să răsune de gloria Lui!

Izvoarele Închinării

Izvoarele Închinării!( Cântarea Cântărilor 4: 12-15)

Când vorbim despre închinare, cu siguranță mulți dintre noi, spiritualizăm momentul, gândindu-ne la ceva foarte serios, sobru, maiestuos și plin de reverență... Așa este! - Nu vreau să vă contrazic, dar cred că închinarea își găsește rădăcina în IUBIRE!

Ce este închinarea?  - “ Închinarea reală sfidează orice definiție, ea nu poate fi decât experimentată.”-  spunea Morris Smith.

 Închinarea este o expresie plină de dragoste a inimii cuiva, la prezența manifestată a lui Dumnezeu. Eu cred că închinarea se naște din iubire și este un răspuns la Iubire!

Solomon, în Cântarea Cântărilor, vorbește de dragoste într-un mod atât de pasional, încât nu te-ai gândi că această carte face parte din cărțile Bibliei. Dar dragostea a fost ideea lui Dumnezeu. Solomon scoate în evidență particularități ale dragostei care ne fac să înțelegem închinarea mai profund.  Intimitatea este simbolul unui legământ dintre bărbat și nevasta lui, care parafrazează iubirea dintre Mireasă (Biserică) și Mire (Cristos). Femeia reprezintă Biserica, iar barbatul, pe Cristos. Intimitatea definește ce trebuie să se întâmple între Biserică și Cristos. Biserica este trupul lui Cristos. Închinarea este intimă, profundă, interioară!

Metaforic, în Biblie, apa reprezintă închinarea. Solomon descrie femeia ca pe un „izvor închis, o fântână pecetluită...”(Cânt. 4:12) să ne facă să înțelegem că avem izvoare(închinare) ascunse în noi. Trebuie să găsim aceste izvoare înăuntru nostru. Scriptura spune că „Cel ce crede în Mine, din inima lui ( dinăuntrul lui) vor curge râuri de apă vie.”-(Ioan 7:38)

Închinarea este în tine! Ai fost creat cu identitatea de a te închina, din tine curg râuri, ape vii, eliberează apele închinării din tine pentru iubitul inimii tale- Isus! Închinarea care curge din interior, este expresia închinătorilor Noului Legământ. – „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.”-(Ioan 4:23)

 Închinarea atinge inima lui Dumnezeu.  Femeile au capacitatea să capteze atenția lui Dumnezeu prin închinarea lor extravagantă. Când Isus era la masă cu Simon leprosul și cei 12 ucenici, în momentul în care o femeie a intrat în încăpere cu un vas scump de alabastru, l-a spart și l-a turnat pe capul Mântuitorului, toată atmosfera din acea încăpere s-a schimbat. Mireasma închinării ei scumpe, a umplut locul. Cei din acel loc, au considerat-o risipă, dar Isus a apreciat-o în așa măsură, încât a spus că această femeie va fi pomenită ori de câte ori se va vesti Evanghelia. Închinarea ta extravagantă va cuceri inima lui Dumnezeu. Chiar dacă va avea împotrivitori, Îi va face placere Lui, și e tot ce contează! Femeile au capacitatea de a elibera gloria lui Dumnezeu din cauza intimității spirituale pe care o manifestă în relație cu Cristos. Chiar acum, tu porți o încărcătură a gloriei lui Dumnezeu, o greutate de slavă care eliberează scopul Lui pentru viața ta.

Deschide-ți fântânile, lasă-ți izvoarele închinării tale extravagante să curgă, sparge vasul de alabastru, lasă ca închinarea ta să parfumeze locul. Isus a spus că Maria „l-a uns” în vederea înmormântării Lui...poate că în viața ta sunt situații „moarte”, fără speranță, situații imposibile... Tot ce trebuie să faci este să spargi vasul închinării tale, să spui: „da, sunt moarte, dar am de gând să schimb atmosfera, să fac acest loc al neputinței să fie plin de mireasma închinării mele!” Închinarea are parfum  și schimbă atmosfera! Cea mai parfumată închinare este aceea care se naște din zdrobire...  Motivul pentru care percepi ungere și putere în închinarea cuiva, nu este pregatirea lui, ci zdrobirea inimii lui. Puterea vine din interiorul tău, din zdrobire! Dacă vrei să vezi o închinare reală, privește la oamenii care au fost zdrobiți. Cei care au avut parte de cele mai multe zdrobiri, au produs parfumul cel mai puternic al închinării lor. Situatiile zdrobitoare prin care treci își va împrăștia mireasma și va provoca izvoarele să iasă din tine...

„Și am auzit un glas din cer ca vuietul multor ape și ca sunetul unui vuiet puternic...”(Apoc.14;2)

Închinarea are izvoare în tine și este ca sunetul multor ape.... Lasă apele vii să curgă!

Școala de Închinare Vâlcelele Bune- Un Loc de Aducere Aminte

Mi-am dorit o atingere specială din partea lui Dumnezeu. Toate lucrurile erau foarte bune în mersul lor natural. Numai că rutina îmi măcina viața ca rugina care cuprinde o bucată de fier, ca o molimă pe care nu o mai poți opri...Ceva fierbea înlăuntrul meu și nu-mi dădea liniște. Vroiam mai mult, vroiam să ajung la alt nivel. Am fost gata să spun că voi plăti prețul indiferent de el, numai să ajung la o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Nu vroiam să-mi irosesc zilele făcând același lucru, trăind din amintirea ungerii trecute și a mărețelor lucrări făcute de înaintașii mei. Nu vroiam doar să aștept, vroiam să fac să se întâmple ceva!

Viața m-a dus într-o împrejurare ciudată. Situația dificilă financiară a familiei, și apoi moartea tatălui meu, m-au determinat să ies din țară încercându-mi marele noroc. Râvna mea se stinsese repede în situația de criză. Domnul m-a dus într-un loc necunoscut, fără să am așteptări spirituale, ca și Moise păstorind turmele socrului său...Acel timp mi-a bulversat viața, mi-a dărâmat toate concepțiile și zidurile spirituale construite pe o temelie a teoriei și nivelului minții. Eram în mijlocul furtunii și dacă El nu mă prindea de mână...mă pierdeam. Este o vorbă la noi:” teoria ca teoria, dar practica te omoară.”

În mijlocul necazului, a durerii, a zdrobirii, El mi s-a descoperit în toată frumusețea Lui! Am renunțat la tot de dragul Lui. Am vrut să rămân învăluită de frumusețea aceea pentru totdeauna, nu conta restul...Dar El niciodată nu-Și dezvăluie frumusețea cuiva, fără să aiba un plan pentru acela. Moise L-a văzut în boschetele aprins și nemistuit de foc. El nu se arată doar să-I vedem frumusețea și apoi să se retragă și să spună: „sper că asta te va mai ține încă o perioadă fresh și apoi mai vedem noi...”. Domnul se arată ca să se descopere pe Sine nouă, să ne dea revelație, un scop și o direcție. Eu am văzut frumusețea Lui...niciodată nu o să pot uita Cântecul de Dragoste pe care mi l-a cântat! În frumusețea Lui am găsit viziune, cum că în vremurile din urmă, El Își va ridica un popor de închinători adevărați, care să se închine Lui în Duh și Adevăr. Și am îmbrățișat această viziune...A fost necesar să mă ducă departe de țara mea, ca să mă poată curăța de concepții greșite și apoi să-mi dăruiască Visul Lui pentru viața și națiunea mea.

Domnul m-a trecut prin împrejurări ciudate și minunate în același timp, viața mea luând forma visului Său, dar aventura umblării cu El m-a făcut să mă încred în planurile Lui, m-a aprins ca o flacără care nu se stinge. Indiferent de greutatea și de povara vieții, Visul Lui mă provoacă să merg înainte, să mă încred...Și știu că El este credincios promisiunilor Sale, voi vedea împlinindu-se făgăduințele Lui și ce a început va duce la bun sfârșit. Va ridica această națiune la nivelul celorlalte națiuni, trezind duhurile noastre la o viață reală, făcându-ne conștienți de valoarea noastră în El, ca închinători.

Știam că această flacără a viziunii, a închinării, arde în inima mea, dar știam că mai sunt și alți oameni care au avut o inimă deschisă și disponibilitate, ca să primească Flacăra Închinării.

În 1985, o tânără din Germania, Angelika Grossman, venea pentru prima dată în România. Inima ei bătea pentru misiune și aici găsise locul perfect pentru asta. În ciuda multor dezamăgiri întâmpinate în călătoriile ei de misiune în România, a decis să-L asculte pe Domnul și să se stabilească aici, fiind convinsă că asta este voia lui Dumnezeu pentru viața ei. Așa, în 1994, lăsa tot ce avea, și pleacă cu câteva bagaje și mașina ei personală, fără să aibă nici o siguranță financiară, încrezându-se deplin în Domnul care îi promisese că va avea grijă de ea și va împlini orice nevoie...

Astăzi, Angelika și Matias Wenger( soțul ei), sunt fondatorii asociației Viața în Isus Hristos, asociație care a fost înfințată în 1995, după stabilirea Angelikai în localitatea Vâlcelele Bune din județul Hunedoara.( http://www.viata-in-isus.ro/).

Ca și viziune ei au avut: „Chemarea oamenilor în ucenicia lui Isus, pentru ca uniţi să fie împăcaţi cu Dumnezeu, cu cei din jur şi cu ei înşişi.

Răspândirea Evangheliei prin vestire, învăţătură, relaţie personală şi fapte ale dragostei.”

Misiunea „Viata in Isus Hristos” a organizat pentru prima dată o Scoala de Ucenici, în 2003 (http://www.viata-in-isus.ro/?p=134), Angelika și Matias ducându-i viziunea la un alt nivel.

Am cunoscut-o pe Angelika în anul 2007, într-o tabără de tineret organizată de misiunea ei,” Tabăra Tinerii Speranței”( http://www.viata-in-isus.ro/?p=161), și încă de la început am putut să văd, că o flacără asemănătoare cu cea care arde în inima mea, arde și în inima ei. Am avut multe contacte cu lucrarea ei de atunci, dar mai recent, Dumnezeu ne-a dus împreună într-un proiect care concretizează viziunea din inima amândurora: o Scoală de Închinare (http://www.viata-in-isus.ro/?p=20).

Emoțiile și așteptările erau mari. Prima zi a Școlii de Închinare de la Vâlcelele Bune se apropia cu repeziciune...Două săptămâni de petrecut împreună ca într-o familie! Eram curioși câți vor răspunde, cine va veni, care vor fi aceia cu care vom face parteneriat în Ucenicia în Închinare. Clădirea nouă a Școlii de Ucenici din Vâlcelele Bune ne aștepta cu ușile deschise. Profesorii, aveau și ei așteptările și emoțiile lor. Prima ediție a Școlii de Închinare era la startul ei...

Studenții au început să vină pe rând, unul câte unul și la număr au fost zece (10). În numerologia biblica, acest număr reprezintă numărul perfect, un număr al întregirii, perfecțiunea ordinii divine- nimic de adăugat. Când Ana plângea și cerea Domnului un copil fiind batjocorită de Penina, cealaltă soție, pentru că era stearpă, Elcana i-a spus: "Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?"-1 Sam. 1:8.

Zece (10) fii însemna un număr complet într-o familie în Israelul acelor timpuri. Și familia Școlii de Închinare din Vâlcelele Bune, avea un număr complet de copii(studenți).

Aventura a început. Emoțiile încet au dispărut, acomodându-ne unii cu alții, elevi cu elevi, elevi cu profesori și profesori cu elevi. Cu fiecare minut petrecut în prezența lui Dumnezeu, în părtășie unii cu alții și în închinare, unitatea dintre noi creștea, făcându-ne să ne simțim ACASĂ! Domnul a făcut lucruri minunate cu noi, provocându-ne la mai mult din El, la ceva nou, care era deja gata pregătit de El, ca să se întâmple. Ziduri de neacceptare, de autocondamnare, frică de expunere, vinovăție, dezamăgire, au căzut la pământ în Numele Celui în care eram adunați pentru un scop: să ne închinăm Mielului. Doream să devenim închinători extravaganți cu o închinare extravagantă dăruită Regelui regilor, arătându-L tuturor pe Acela căruia ne închinam, cucerind națiuni pentru Hristos!!!

Cursurile ne-au făcut să ne strângem, să învățăm împreună, dându-ne multe semnificații pentru viața trăită în Domnul, ne-au făcut să dorim să-L experimentăm mai mult, mai de aproape, să gustăm Cristos, să respirăm Cristos, să se vadă mai mult chipul Lui în noi. Am cântat, conștienți fiind că închinarea nu e muzică, ne-am plecat genunchii în adorare, lăsând inimile să pulseze de dragoste pentru El. I-am dăruit închinarea noastră ca semn al dragostei ce o purtăm Suveranului El Shadai, lăsându-ne învăluiți de dragostea și frumusețea lui de Dumnezeu, și am lăsat cântecul din inima noastră liber...Cântece noi pentru slava Lui au luat ființă.

Dumnezeu, în ciuda diferențelor, a făcut din noi o echipă. Am experimentat ce înseamnă „unitate în diversitate”.

Deși am fost în ierarhia profesorilor, părtășia în unitate m-a făcut să simt că acel loc, unde se săvârșea prima ediție a Școlii de Închinare, Valcelele Bune, a fost o oază de binecuvântare pentru viața mea, ca un nou început, o nouă revelație a dimensiunii lui Dumnezeu și a viziunii Lui. Mărturiile studenților sunt dovada, că El merită toată închinarea, toată gloria, că se merită să arzi, să te consumi ca o flacără în închinare pentru Acela care a dat totul pentru noi. Se merită să plătim prețul închinării noastre pentru Dumnezeu! Merită și Școala de Închinare, Vâlcelele Bune, să continue pentru următoarele ediții. Și fie ca El să-Și ia slava din toate lucrurile și această Școală să-I fie o jertfă de închinare plăcută și de bun miros pentru nările Lui.

Am fost onorată să fiu la dispoziția Lui și a voastră, cu drag, Luminița Ciuciumiș.

„Despre scoală pot să spun că mi-a prins bine și m-a provocat să depășesc limitele la care am ajuns și să privesc spre ceva mai măreț și mai ales să privesc anumite lucruri și din alt unghi și să doresc mai
mult..........”-Elena Gheorghe( student)

Acum când de fapt nu sunt în acel loc conștientizez mai mult ce a însemnat pentru mine acea scurtă perioadă de două săptămâni
În primul rând, o provocare să pășesc spre necunoscut. Mă bucur că am fost răsfățată de Dumnezeu prin tot ceea ce mi-a oferit. Am întâlnit oameni deosebiți și am fost plăcut surprinsă de faptul că această Școală pune în lumină potențialul care este în România (mă refer la profesori).
Am avut emoții pentru fiecare examinare, dar dincolo de toate astea am fost foarte încurajată de fiecare din voi ca și profesori, și fiecare s-a completat unul pe celălalt ca un puzzle, iar eu cred că a fost ceva desăvârșit.
M-am bucurat să descopăr frumusețea și dragostea lui Dumnezeu, o nouă dimensiune în ceea ce privește muzica și închinarea, modul minunat în care se completează una pe alta.
Desigur s-au spus așa de multe lucruri extraordinare în această Școală, multe informații teoretice și aplicații practice, dar pentru mine ca o concluzie ar fi:
a) că Dumnezeu în Suveranitatea Sa, dă oameni pentru mine ca și copil al Lui, chiar dacă unii sunt temporar în viața mea, eu sunt deschisă să primesc și să învăț de la fiecare.
b) Dumnezeu din nimic poate să facă lucruri extraordinare.
c) autocompătimirea nu e de la Dumnezeu.
d) dacă vrei să mergi pe ape trebuie să ai curajul de a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu pentru că altfel vei rămâne în limitele tale, în barca și comfortul tău.

Mii de mulțumiri tuturor care au slujit și și-au dedicat acest timp în favoarea noastră, celor care am fost acolo. Domnul să vă binecuvânteze !”- Mariana Jianu- Hunedoara( student)

„Sunt recunoscătoare ,sincer, nu mai vreau să mă uit niciodată înapoi...mi am schimbat cu totul direcția...simt altfel, gândesc altfel, văd altfel. Experiențele și trăirile din trecut mă făceau să mă închid precum un melc când îi atingi coarnele...Dar acum e altceva; Domnul inimii mele mi-a pus ceva acolo ce mă face să mă înalț peste toate zidurile care erau înaintea mea. Suferință, dezamăgire, lacrimi...acum toate sunt în urma mea, Creatorul meu m-a pus pe un alt hotar, al curajului și al bucuriei...
La fel de mult sunt recunoscătoare pentru oamenii frumoși pe care i-am cunoscut, de la fiecare am avut ceva de învățat.

Vâlcelele Bune- un loc de aducere aminte....”- Ene Viorica- Calarasi( student)

Închinarea ca Alegere.

Ideea de a alege să te închini e de foarte multe ori compromisă, de fapt coruptă, de împrejurările şi circumstanţele noastre. Recunosc, până nu experimentezi personal, sunt doar “sfaturi” pe care le dai altora, teorii sau clişee…

Există un timp pentru orice, există un timp în care El te goleşte de toate, numai ca să poată umple fiinţa ta cu ceea ce El doreşte. Şi până voinţa omului nu se supune voii Lui, lucrurile sunt deosebit de greu de îndurat. Procesul de golire, de dezbrăcare de sine, devine uneori o smulgere de tot ce ai crezut, ca o lepădare de sine în care conştiinţa ta nu mai e bună de nimic, valorile tale sunt deturnate. Ce faci în cazul acesta, când trebuie să conduci o echipă de închinare sau mai rău, când trebuie să conduci oameni spre inima lui Dumnezeu? Cum să-i duci într-un loc pe care tu nu-l recunoşti?

Închinarea este o alegere!

Noaptea mi-a fost cea mai lungă din viaţă. O luptă spirituală, un adevărat război invizibil cu mine, cu credinţele mele, cu durerile şi bucuriile mele. Războiul era unul mai vechi, dar de data aceasta, a culminat printr-o noapte în care mintea mea a gândit mult, voci de pretutindeni mi-au invadat teritoriul, o luptă între a face bine, sau a face ce trebuie, mi-a tăvălit inima în praful tărânei, partea firească din care suntem făcuţi şi care se va răzvrăti mereu împotriva naturii noastre divine.

Dimineaţa a venit pe neaşteptate şi m-a luat prin surprindere…lupta mea încă nu se terminase… Şi totuşi, a trebuit să îmi port zâmbetul, să răspund oamenilor din jurul meu, să fiu amabilă, şi “colac peste pupăză”, de parcă nu mi-ar fi fost de ajuns, să slujesc oamenilor. Wow! Ce vroia El de la mine? Cum să duc toate astea? Cum să fac faţă situaţiei? Aveam experienţă, dar în cazul acesta era adusă la nivelul zero. Mă simţeam fără capacitatea de a face ceva. Da, mă simţeam….

Închinarea bazată pe sentimente şi emoţii este doar sentimentalism. Noi trebuie să aducem în închinare partea noastră emotivă, să ne închinăm cu sentimentele noastre, dar să NU ne rezumăm doar la asta. De multe ori spunem: “nu pot să mă închin pentru că nu simt…” Dar închinarea nu este simţire, este o alegere! O închinare în duh şi în adevăr , este implicit şi o închinare a intelectului. Mintea noastră nu “umblă aiurea”, nu cădem în transă, nu suntem inconştienţi de actele noastre.

Vei fi poate în situaţia să nu simţi nimic, să nu te atingă nimic, inima să nu rezoneze, să nu vibreze la vocea Lui, la cântecul inimii Lui…Acesta este timpul când va trebui să faci o alegere. Cineva spunea:” când ai ales să nu alegi nimic, deja ai ales ceva.” În fiecare clipă alegem ceva. Viaţa noastră este suma alegerilor noastre şi ceea ce văd oamenii în trăirea noastră, este efectul lor. Alegem să trăim, să mergem la locurile noastre de muncă, să mâncăm, să ne dăruim banii celor în nevoi, să iubim, să fim milostivi, să ne iubim partenerul de viaţă, copiii, să ajutăm prin abilităţile noastre, să ne închinăm…

Alegem să ne închinăm! Este un act al voinţei! Un act de credinţă! Să mergi pe ape, când ştii sigur că ea nu are capacitatea să te susţină…Interesant ce poate să facă credinţa!? Să mute munţii, să dea orbilor vederea, să aducă la viaţă, să redea bucurie, să înlăture obstacole, să gonească puteri ale întunericului. Închinarea ca un act al credinţei, face aceste lucruri. Nu te închini pentru că poţi, ci pentru că El merită!

…a trebuit să aleg! Să mă închin în puterea Lui, sau în a mea…şi l-am ales pe EL! Şi El, m-a dus pe înălţimi!

O INIMĂ DE ÎNCHINĂTOR

Cea mai înaltă chemare a noastră este să-l iubim pe Domnul.

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”- Deuteronom 6: 5,6.

O să plec de la afirmaţia: “Mulţi au căzut în idolatrie închinându-se Închinării. Ne concentrăm prea mult asupra formelor sau stilului, şi pierdem din vedere motivaţia Închinării noastre- Dumnezeu!”

FORMELE, sunt expresiile unor manifestari fizice, ce pot îmbrăca Închinarea. Poate să fie muzica, instrumentele, poziţia , îmbrăcămintea, clădirea, oamenii, etc.

Închinarea nu este o expunere de forme, oricât ar fi de expresive, ci este o atitudine a inimii, o stare a inimii. Formele, inclusiv Arta, sunt doar instrumente adiţionale, care pot ajuta omul în exprimarea Închinării. Când ne închinăm, indiferent de forma adoptată, ea nu trebuie să domine starea inimii, ci trebuie să intre în controlul Duhului Sfânt şi să sprijine inima în timp ce aceasta îl laudă pe Dumnezeu. Trebuie să ne amintim mereu, aşa cum Dumnezeu poruncea lui Moise şi poporului Israel- poruncile să fie in inima lor, că Inchinarea, nu este expresia nici unei forme, ci este o stare a inimii. Prin stare a inimii înţelegem dorinţa motivatoare care se află în spatele vieţii de închinare a credinciosului. Biblia face referiri clare la starea inimii, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament.

“ Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”-Deut.6:6.

“ Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”-Ps.73:26

“ Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”-Prov.4:23.

“ Să ne apropiem cu o inima curată, cu credinţă deplină.”-Evrei 10:22.

“ Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.”-Ps. 9:1

Factorul real în Închinare este dorinţa inimii după Dumnezeu. Când inima este dedicată lui Dumnezeu, atunci Închinarea nu va mai depinde de stimuli exteriori şi se va afla într-un progres continuu, folosindu-se de cultură, artă, si de conjuctura vremurilor în care trăim.

Cântecele, sau interpretarea lor artistică, nu pot crea o Închinare a inimii, însă, acestea pot da Închinării o expresie deosebită şi înţeleasă uşor. Totul începe cu o inima predată total lui Dumnezeu.

Darlene Zschech, în cartea sa, “ Închinare Extravagantă” spune: ”Cu toate că muzica este o expresie minunată a închinării, nu este în sine esenţa acesteia. Inima închinării, se descoperă atunci când sufletul şi inima omului, cu tot ce este în ea, adoră şi intră în legătură cu Duhul lui Dumnezeu. De fapt, indiferent cât de minunate sunt unele momente muzicale, dacă inima omului nu este în întregime angajată în închinarea manifestată, este doar muzică. Cântecul unei inimi curate tanjeste dupa mai mult din Dumnezeu si mai putin dupa sine, aceasta reprezinta muzica ce detine cheia multor victorii si delecteaza inima Imparatului nostru.”

Ne putem înşela uşor, punând mai mult accentul pe forme decât pe atitudinea inimii, folosind doar o formă de evlavie, dar fără putere. Puterea lui Dumnezeu este identificată în Închinarea Inimii.

Închinarea nu este o condiţie a manifestărilor sau formelor, ci o condiţie a inimii. Când priorităţile se inversează, apar probleme. Închinarea se deterioreaza şi sunt afectate în aceeaşi măsură, şi biserica, dar şi societatea. Soluţia restaurării este o nouă motivaţie a inimii.

Dumnezeu caută Închinători, nu Închinarea noastră. El nu este aşa de preocupat de metodele de închinare ci de oamenii a căror inima este deschisă, sensibili la vocea şi călăuzirea Lui. Caută fiii care îşi fac timp să dezvolte o relatie cu Tatăl lor.

O inimă de Închinător dă atenţie revelaţiei lui Dumnezeu şi răspunde acesteia:

"Femeie", i-a zis Isus, "crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-Ioan 4:19-23.

Când femeia samariteancă I-a adus înainte o formă de închinare a poporului ei, Isus i-a răspuns aducând în discuţie condiţia inimii(“ când închinătorii adevărati se vor închina Tatalui în duh şi în adevăr”).

“…astfel de închinători doreşte Tatăl.”- Trebuie să remarcăm că Dumnezeu doreşte închinători adevăraţi. Îi caută în mod activ pe aceia care se raporteaza la El, din omul dinăuntru, din inimă. Din inima unui închinător.El va fi atras de Închinarea inimii noastre, aceasta demostrând de fapt dragostea noastră pentru Cristos. “Închinarea este cea mai înaltă formă a dragostei!”(Bruce Leafblad)

Cea mai înaltă chemare a noastră, este să-L iubim pe Domnul!

A-ţi dezvolta o inimă de închinător este aşa de simplu exprimat de William Temple, episcop de Canterbury:

“A te închina înseamnă a-ţi însufleţi conştiinţa cu sfinţenia lui Dumnezeu, a-ţi hrăni mintea cu adevărul lui Dumnezeu, a-ţi curaţa imaginaţia cu frumuseţea lui Dumnezeu, a-ţi deschide inima la dragostea lui Dumnezeu, a-ţi dedica voinţa scopului lui Dumnezeu."

Cine Sunt?

Cine sunt?

Mă cheamă Luminiţa. O mare parte din faptul că mi s-a pus acest nume se datorează bunicii mele. În anul naşterii mele, o cântăreaţă cu numele acesta, câştiga un important concurs internaţional de muzică. Bunica mea şi-a dorit ca eu să fiu ca acea persoană, să devin cântăreaţă…

Deseori, alegem numele copiilor, după identitatea unei alte persoane, plăcându-ne de ea, sau ce face ea. Din totdeauna a existat tendinţa de a găsi nume copiilor, prin asociere cu persoane, personalităţi publice, biblice, cu oameni al căror destin au ieşit în evidenţă într-un anumit fel. Nu e de mirare că pe copiii unora îi cheama “Mercedesa”, sau “ Elvis”….Mai nou, numele actorilor s-a perpetuat în generaţia de azi şi nu mai ştim dacă avem de-a face cu “titanii” sau doar cu”sosiile” lor. Zâmbesc gândindu-mă şi la partea nostimă a acestei realităţi, când auzi nume ca: Superman, Madona, Michael Jackson, Tom si Jerry, Chip si Dale(într-un singur nume)şi nu mai vorbesc de cascada de nume inspirate din siropoasele telenovele latino-americane. Unde mai pui, că unii au dat nume copiilor lor, după dezastrele naturale: Tornada, Cutremur, etc…Ce interesant ar fi să te cheme Ionescu Tzunami…De ce se întamplă fenomenul ăsta?

De fapt, prin alegerea unui nume, încercăm să împrumutăm şi personalitatea acelei persoane, sau să nuanţăm importanţa acelui eveniment. Nu îţi place neapărat numele în sine, ci şi persoana care îl poartă. Şi cred că acest aspect este cel mai important în alegerea numelor. Mamele şi taţii, încă dinainte de a veni copilul lor pe lume, se gândesc la numele pe care o să-l poarte. Şi cred că principiul alegerii este acesta: dorinţa de a fi “cineva”. Dorinta de a-i da o identitate.

În Vechiul Testament, numele erau date pentru că înţelesul lor erau perfect reprezentativ pentru înfăţişarea persoanei, ocupaţia sau personalitatea acesteia, sau pur şi simplu exprima aspiraţiile părinţilor pentru copilul lor. Leea, soţia cea neiubită de Iacov, a pus fiilor ei nume, din frustrarea ei si mulţumind lui Dumnezeu, că născând copii lui Iacov, îi atrăgea acestuia atenţia spre ea. Numele lor le-a inflenţat destinele acestora: Ruben înseamna”Priviţi! Un fiu!”, în ebraică suna asemănător cu expresia:”El a vazut suferinta mea”; Simeon înseamnă “Cel care aude”; Dan era”El a judecat”; Neftali înseamnă “luptă” ; Aşer înseamnă “Fericit”; Gad înseamnă “Noroc” şi Iuda înseamnă “Laudă” sau “”cel ce aduce laudă”. Fiii lui Iosif se numeau Manase( uitare), pentru că Dumnezeu îl ajutase să uite casa tatălui lui, Iacov, şi Efraim( rodire), pentru că Dumnezeu l-a făcut să rodească din nou, împlinind destinul lui.

În timpul domniei lui David erau trei lideri de cântăreţi principali: Asaf, Heman si Etan. Deasemenea citim în 1 Cronici 15:22 despre Chenaia care, datorită talentului său şi poziţiei sale de lider al leviţilor,”era responsabil de toţi cântăreţii”. Semnificaţia numelor acestor lideri de cântăreţi ne indică unele calităţi necesare slujbelor în care erau puşi.

Asaf însemna “cel ce adună laolaltă şi îndepărtează reproşul”. Nu ştim prea multe despre ce fel de om era Asaf, Biblia ne spune doar că era un om foarte talentat, priceput şi ales pentru slujba de cântăreţ. Numele lui avea o semnificaţie deosebită, demn pentru un lider al cântăreţilor. Muzica trece dincolo de graniţa unei forme de artă, nu este neutră. Ea are puterea de a influenţa în bine sau rău, poate să strice şi să distrugă, sau poate să binecuvânteze, să uşureze, să vindece şi să elibereze. Este minunat dacă, în personaliatea ta, indiferent că nu te cheamă aşa, eşti un Asaf care adună oamenii într-un scop comun: de a-L înălţa pe Domnul lor. Să le distragi atenţia de la multele dureri, eşecuri, deziluzii şi suferinţe, şi inimile şi gândurile lor să fie blând îndreptate de la oameni, programe sau locuri, şi sub ungerea Domnului, în prezenţa Lui, cei cu sentimente de singurătate, amărăciune, auto-condamnare, să înceapă să simtă uleiul vindecării turnat în vieţile lor.

Heman: numele lui însemna” cel ce este credincios”. În zilele noastre se pune accentul pe “spectaculos”, să fii “cel mai cel”, “cool”, ieşit din tipare, care izbeşte, dar calitatea esenţială necesară în Împărăţia lui Dumnezeu, este credincioşia arătată în lucrarea Domnului. Credincioşia cere răbdare şi hotărârea de a merge înainte, mai ales când este mai uşor să renunţi.

Iedutan/ Etan: Numele lui înseamnă “ cel în care lauda este continuă, consistentă”. Lauda devenise parte integrantă a vieţii lui. El nu lauda pe Dumnezeu doar la ocazii şi sărbători, sau ca îşi exercita o profesie, ci făcea parte din el, tot aşa cum respira să trăiască. Spiritul unor astfel de oameni ne influentează viaţa, reuşind să ne transmită că, indiferent de problemele prin care trecem, atenţia trebuie să fie îndreptată spre Domnul Slavei. Învăţăm de la Iedutan să nu ne mai lăsăm conduşi de împrejurări sau sentimente, să învăţăm să domnim în viaţă şi să nu pierdem acea dorinţă continuă de a-I da Domnului înapoi ce I se cuvine. Nici o problemă din viaţă nu poate schimba faptul că Dumnezeu este vrednic să primească toată onoarea şi lauda.

Chenania: Numele acesta înseamnă “ cel care este aşezat de către Iehova. Chenania avea o siguranţă interioară care nu era bazată pe ce credeau oamenii despre el, sau pe recunoaşterea talentului său, ci pe faptul că el era “aşezat, chemat şi dotat” de Dumnezeu.

A fi sigur de chemarea ta, că eşti “omul potrivit la locul potrivit” este de o mare importanţă pentru viaţa ta personală de slujire, cât şi pentru cei din jurul tău. Ocupând un “loc” de care nu ai siguranţa că este cel în care eşti chemat, de fapt împiedici un altul de a-şi ocupa locul potrivit.

Dumnezeu ne-a creat cu această natură, de a ne închina. Este o “voce” interioară a creaţiei care vrea sa-şi adore Creatorul. Şi lucrul acesta ne va determina personalitatea , dacă vom lăsa să se dezvolte aceasta latura în noi. Suntem închinători prin natură. De închinat, tot ne vom închina “cuiva”, sau “la ceva”. Când înţelegem acea “voce” interioară, şi începem să-I aducem lui Dumnezeu închinarea noastră, personalitatea de închinători începe să se dezvolte, formându-ne o identitate bazată pe cine suntem în El. Nu ne naştem cu un caracter, el se formează pe parcurs, modelat de anumiţi factori din viaţa noastră. Chiar şi numele noastre pot avea influenţă asupra caracterului nostru. Depinde cât de mult înţelegem chemarea şi rolul nostru în trupul lui Cristos. Dar semnificaţia unor nume, pot să ne ajute în dezvoltarea noastră pe plan spiritual şi congregaţional.

Uneori, părinţii vor să ne ajute, dându-ne diferite nume, încercând să ne influenţeze destinele. Nu ştiu în cât de mare măsură o pot face. În general, motivaţia lor este bună pentru copiii lor. Bunica mea a vrut ca eu să devin o cântăreaţă şi am ajuns. Dar asta, a contat prea puţin. Toti avem o influenţă mai mică sau mai mare în vieţile celorlalţi. Dar cel mai mult, pentru formarea identităţii mele, a contat felul în care eu mi-am trăit viaţa raportată la Cuvântul lui Dumnezeu si la voia Lui pentru mine.

Mă cheamă Luminiţa. Semnificaţia numelui meu vine de la substantivul “lumină” şi în mod figurat ar trebui înţeles ca aducător de lumină, bucurie, fericire… Cât din semnificaţia numelui pe care îl port, este în identitatea mea? Cine sunt? Aduc eu lumina lui Hristos în vieţile celor din jurul meu? Sunt eu o lumină, o speranţă pentru oameni? Sunt “luminiţa de la capătul tunelului”, aşa cum mulţi ma supranumesc? Cine sunt? Cine esti?

Ceea ce sunt şi eşti, se vede mai proeminent decât ceea ce las sau laşi să se vadă. Oamenii vor vedea ceea ce eşti, nu ceea ce le spui ca eşti!