Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

luni, 23 noiembrie 2009

Bărcuța de hârtie















Era o după-amiază însorită. Străbătea faleza grăbită. Era hotărâtă să facă pasul acesta! Obrajii îi erau îmbujorați și nările i se dilatau din cauza mersului ei hotărât. Doar în ochi puteai să-i întrevezi neliniștea sufletului ei...Părul îi curgea pe umeri, fluturând de adierea călduță a vântului de toamnă târzie. Îi acoperea obrazul roșu ca și buzele ei fremătânde. Vorbea...dar cuvintele nu i se auzeau. Probabil vorbea cu sufletul ei...
Aproape că ajunsese în locul pe care îl iubea cu toată ființa, îl putea vedea și inima îi tresălta. Se bucura ca de o oază de liniște...
O stâncă avea să fie martora ei. Era stânca ei, prietena ei, confidenta ei. Ajunsese. Se așeză pe stânca pe care își odihnise sufletul, pe umerii căruia își plânsese de multe ori durerea, dar cu care împărțise și bucuriile ei. Cuprinse stânca într-o îmbrățișare adâncă și-și ascunse fața. Plângea..."Știi ce vreau să fac, nu-i așa?...cred că e cel mai bine...pentru acum...''Stânca o ținea strâns în îmbrățișarea-i de piatră, să nu se clatine... Încă îi mai păstra lacrimile de data trecută.

În mână ținea strâns o bucată de hârtie. Era aproape mototolită...O ținea așa de strâns, ca pe o comoară de care nu vroia să se despartă...și lacrimile ei nu conteneau...Duse bucata de hârtie la buze și o sărută ca și când și-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna. Își acoperi fața cu ea și își lăsă hohotele să curgă.Nu avea de ce să îi fie rușine de lacrimile ei. Erau curate; așa, ca și sufletul ei. Se uită în jur...oamenii se plimbau liniștiți. Era o seară superbă, în care apusul făcea cerul să strălucească într-o splendoare de culori...Ar fi vrut să oprească timpul în loc, această clipă să-i aparțină veșnic. Ar fi vrut să spună ca Iosua:'' Oprește-te soare...oprește-te lună...''Și dorința ei , ca într-o poveste magică, s-a împlinit... Timpul a stat pe loc!
Vântul parcă nici nu mai adia, totul era nemișcat. Un pescăruș în zbor, marea cu clipociri de cleștar, cerul îmbrăcat de sărbătoare...Inima îi era încântată de acest tablou mirific. Era ca un cadou al Cerului pentru ea, era momentul ei.

Cu hârtia lipită de inimă, cu sclipiri de peruzea în privire, spuse: '' mulțumesc Doamne!''
Mai sărută o dată hârtia din mana ei, își mai lăsă câteva perle cristaline să o umezească..''E timpul!''-își spuse și scrise ''un nume'' pe hârtie. Apoi, făcu din ea o bărcuță. O bărcuță de hârtie, cu toate speranțele și năzuințele ei în ea...Era timpul să-i dea drumul pe ape...
Nu putea să-și rețină plânsul și mâinile îi tremurau. Renunța la tot ce credea că deține. Era doar ''un nume'' pe o bucată de hârtie. Dar, ca în orice poveste cu prinți și prințese, spera , cândva, bărcuța ei să se întoarcă, dar în realitate. Și prințul ei să vină...Se săturase să aibă doar un nume pe o bucată de hârtie. Îl vroia pe el, de aceea renunța la el. Se făcea liberă să-l iubească mai mult. Renunța la o iluzie pentru o iubire adevărată. Renunța la o poveste cu prinți și prințese, deși trăia într-una, pentru un fiu al Regelui...
Un gând îi trecu fulgerător prin minte: ''s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată...''- dar nu putea să-și permită gândul, nu putea să-și asume necredința.
Se aplecă și lăsă pe ape bărcuța ei...era așa de multă iubire scrisă cu slove de foc pe acea bucată de hârtie...Imposibil ca această flacără să se stingă...''apele cele mari nu pot stinge dragostea...''
O urmărea cu privirea scăldată în lacrimi cum se îndepărta și simțea că toată ființa ei pleacă împreună cu bărcuța...Era ea însăși un mesaj de iubire scris, în căutarea iubirii...era o bărcuță de hârtie plecând în cea mai mare aventură a ei, pe Marea Învolburată a Renunțării...
Se așeză pe stânca ei, privind în zare, până când bărcuța dispăru după linia Orizontului. Privea cu speranță! Știa că de acolo, de după linia Orizontului, iubirea ei se va întoarce, la timpul potrivit.
Simți ca o adiere călduță pe fața ei îmbujorată de plâns, vântul de toamnă târzie...Un strigăt de pescăruș tăia cerul plin de culori.Viața își relua cursul firesc...Se ridică și privi Orizontul, era plină de încredere! Era momentul ei de biruința! Totul era atât de frumos, de magnific. Și în acest tablou era prinsă și ea, cu toată iubirea din ea.
A lăsat o bărcuța de hârtie pe ape... Tot ce avea. Acum, îi mai rămăsese doar SPERANȚA- și inima ii era plină!
''Aruncă-ți pâinea pe ape, și după multă vreme o vei găsi iarăși!''-Eclesiastul 11:1

marți, 17 noiembrie 2009

Poveste de iarnă








Miresme de scorțisoară și mere coapte plutesc în aer și pătrund parcă până în suflet, încălzindu-l. Fulgii de zapadă, ca un roi de fluturi albi dansează în ritm de vals… și gându-mi zboară…unde ești?! Un oftat ca un strigăt mut îmi sfâșie inima! Mi-e dor de tine! Unde ești?! ... Mi-aș dori să fiu unul dintre fulgi, să mă alătur lor în maiestuosul dans… poate te găsesc printre ei…

O șoaptă mă trezește din visare. Ce poate însemna? Să fie adevărat?! Cerul vorbește despre “el”? E ca un sunet vrăjit, ca un cor îngeresc, ca susurul blând al unui izvor! Inima îmi bate din ce în ce mai tare! Un fior cald o cuprinde…încet, încet zidurile de gheață ce o protejau încep să se topească! Prima bucată de gheața a căzut și rând pe rând întăriturile se transformă în amintiri! În ea se naște ceva nou…visul din inima Lui! Cu slove de foc El iți scrie numele pe inima mea! Și ca o văpaie, minunea cuprinde fiecare părticică din mine… Fiecare celulă te cheamă! Iar iubirea care a luat ființa în mine, devine tot mai intensă! Cu fiecare clipă mă îndrăgostesc tot mai mult de tine și te iubesc cum nu am mai iubit până acum, cu o iubire matură, care a ales și care e gata de orice sacrificiu… te caut în tot ce mă înconjoară și gândul îmi zboară, pe aripă de dor, până la tine!
… și pe zăpada cu scânteieri de diamante se văd urme de pași…încă puțin și iubirea născută într-o zi de iarnă va fi împlinita!
''Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău...apele cele mari nu pot să stingă dragostea...
Vino repede iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de mirozne!''-Cântarea Cântărilor 8;6,7,14
scris de Anca Dumitrașcu

vineri, 13 noiembrie 2009

Suntem alaturi de voi Proconsul!!!!

http://www.proconsul.com.ro/

Multumesc!



















E noiembrie în sufletul meu,

vuieşte în mine durerea.
Şi toate sunt reci de jur împrejur.
Din ce în ce mai rece
e zâmbetul meu...
Captivă sunt în turnul de gheaţă
Şi inima...
abia de mai bate.
Un gând din Înalt
la mine străbate:
"Nu te uita la obstacol, Fiică,
Eu îţi ofer un MIRACOL!"
Oh, Doamne,
Ia noiembrie din sufletul meu!
Îţi dau şi zâmbetul meu îngheţat...
Căci nu pot trăi,
Nu vreau să trăiesc fără aduceri aminte
...să-mi amintesc!

Că fiecare pas facut,
Cu flori de mai,
Tu,
mi l-ai presarat...
Multumesc!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Cuvânt plin de farmec, FEMEIE...















Te-am zărit.
Ca o rouă de primăvară mi-ai înviorat sufletul
privindu-ți frumusețea.
S-a născut în mine dorința
Să te caut, să te găsesc,
să te descopăr...
Ai trezit în ființa-mi IUBIREA.
Ești șoapta spusă din ceruri de Tatăl.
Ești comoara bine păstrată din veșnicii pentru mine.
Ești gândul Divinității
când din coastă-mi ai fost întrupată.
Ești un cuvânt plin de farmec, FEMEIE!
Când El a suflat duh peste mine,
eram un vis incomplet...
de aceea am fost trezit a doua oară.
Sufletul meu
a ajuns Căutător a unei singure Comori.
Îmi cântă inima poeme de iubire!
Mi-ai fost adusă înainte
Ca o Taină,
Si la prima bătaie a pleoapelor
să te descopăr MINUNE!
Oh, iubire a sufletului meu,
Cât simt că ești ruptă din mine!
Căci El
m-a creat să fiu fără cusur... și sunt!
Cu tine, FEMEIE, lângă mine!

vineri, 6 noiembrie 2009

SUNT TATAL TAU...










Sunt Tatăl tău...


Oh, drag copil, şi azi te-aştept, şi mâine.
Şi-n fiecare zi
am să privesc în depărtări...
...ai să revii copile?
Sunt tatăl unui fiu rătăcitor, cu ochii goi
privind la răsărit...
Atâtea răsărituri am văzut
şi tot atâtea-apusuri.
Şi poate o să treacă încă-o zi.
sau or să treacă zile...
dar am să sper privind la curcubeu
şi-am să-mi aduc aminte.
De zilele când tu râdeai şi eu râdeam cu tine,
şi lacrimile pe obrazul tău
eu le ştergeam copile...
Aş vrea să-ţi spun cât mi-e de dor, de chipul tău
de tine...
Sunt Tatăl unui fiu rătăcitor
şi-am să te-aştept copile!...