Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

joi, 28 aprilie 2011

Închinarea ca Alegere.



Ideea de a alege să te închini e de foarte multe ori compromisă, de fapt coruptă, de împrejurările şi circumstanţele noastre. Recunosc, până nu experimentezi personal, sunt doar “sfaturi” pe care le dai altora, teorii sau clişee…

Există un timp pentru orice, există un timp în care El te goleşte de toate, numai ca să poată umple fiinţa ta cu ceea ce El doreşte. Şi până voinţa omului nu se supune voii Lui, lucrurile sunt deosebit de greu de îndurat. Procesul de golire, de dezbrăcare de sine, devine uneori o smulgere de tot ce ai crezut, ca o lepădare de sine în care conştiinţa ta nu mai e bună de nimic, valorile tale sunt deturnate. Ce faci în cazul acesta, când trebuie să conduci o echipă de închinare sau mai rău, când trebuie să conduci oameni spre inima lui Dumnezeu? Cum să-i duci într-un loc pe care tu nu-l recunoşti?

Închinarea este o alegere!

Noaptea mi-a fost cea mai lungă din viaţă. O luptă spirituală, un adevărat război invizibil cu mine, cu credinţele mele, cu durerile şi bucuriile mele. Războiul era unul mai vechi, dar de data aceasta, a culminat printr-o noapte în care mintea mea a gândit mult, voci de pretutindeni mi-au invadat teritoriul, o luptă între a face bine, sau a face ce trebuie, mi-a tăvălit inima în praful tărânei, partea firească din care suntem făcuţi şi care se va răzvrăti mereu împotriva naturii noastre divine.

Dimineaţa a venit pe neaşteptate şi m-a luat prin surprindere…lupta mea încă nu se terminase… Şi totuşi, a trebuit să îmi port zâmbetul, să răspund oamenilor din jurul meu, să fiu amabilă, şi “colac peste pupăză”, de parcă nu mi-ar fi fost de ajuns, să slujesc oamenilor. Wow! Ce vroia El de la mine? Cum să duc toate astea? Cum să fac faţă situaţiei? Aveam experienţă, dar în cazul acesta era adusă la nivelul zero. Mă simţeam fără capacitatea de a face ceva. Da, mă simţeam….

Închinarea bazată pe sentimente şi emoţii este doar sentimentalism. Noi trebuie să aducem în închinare partea noastră emotivă, să ne închinăm cu sentimentele noastre, dar NU ne rezumăm doar la asta. De multe ori spunem: “nu pot să mă închin pentru că nu simt…” Dar închinarea nu este simţire, este o alegere! O închinare în duh şi în adevăr , este implicit şi o închinare a intelectului. Mintea noastră nu “umblă aiurea”, nu cădem în transă, nu suntem inconştienţi de actele noastre.

Vei fi poate în situaţia să nu simţi nimic, să nu te atingă nimic, inima să nu rezoneze, să nu vibreze la vocea Lui, la cântecul inimii Lui…Acesta este timpul când va trebui să faci o alegere. Cineva spunea:” când ai ales să nu alegi nimic, deja ai ales ceva.” În fiecare clipă alegem ceva. Viaţa noastră este suma alegerilor noastre şi ceea ce văd oamenii în trăirea noastră, este efectul lor. Alegem să trăim, să mergem la locurile noastre de muncă, să mâncăm, să ne dăruim banii celor în nevoi, să iubim, să fim milostivi, să ne iubim partenerul de viaţă, copiii, să ajutăm prin abilităţile noastre, să ne închinăm

Alegem să ne închinăm! Este un act al voinţei! Un act de credinţă! Să mergi pe ape, când ştii sigur că ea nu are capacitatea să te susţină…Interesant ce poate să facă credinţa!? Să mute munţii, să dea orbilor vederea, să aducă la viaţă, să redea bucurie, să înlăture obstacole, să gonească puteri ale întunericului. Închinarea ca un act al credinţei, face aceste lucruri. Nu te închini pentru că poţi, ci pentru că El merită!

…a trebuit să aleg! Să mă închin în puterea Lui, sau în a mea…şi l-am ales pe EL! Şi El, m-a dus pe înălţimi!

marți, 19 aprilie 2011

O INIMĂ DE ÎNCHINĂTOR



Cea mai înaltă chemare a noastră este să-l iubim pe Domnul.

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”- Deuteronom 6: 5,6.

O să plec de la afirmaţia: “Mulţi au căzut în idolatrie închinându-se Închinării. Ne concentrăm prea mult asupra formelor sau stilului, şi pierdem din vedere motivaţia Închinării noastre- Dumnezeu!

FORMELE, sunt expresiile unor manifestari fizice, ce pot îmbrăca Închinarea. Poate să fie muzica, instrumentele, poziţia , îmbrăcămintea, clădirea, oamenii, etc.

Închinarea nu este o expunere de forme, oricât ar fi de expresive, ci este o atitudine a inimii, o stare a inimii. Formele, inclusiv Arta, sunt doar instrumente adiţionale, care pot ajuta omul în exprimarea Închinării. Când ne închinăm, indiferent de forma adoptată, ea nu trebuie să domine starea inimii, ci trebuie să intre în controlul Duhului Sfânt şi să sprijine inima în timp ce aceasta îl laudă pe Dumnezeu. Trebuie să ne amintim mereu, aşa cum Dumnezeu poruncea lui Moise şi poporului Israel- poruncile să fie in inima lor, că Inchinarea, nu este expresia nici unei forme, ci este o stare a inimii. Prin stare a inimii înţelegem dorinţa motivatoare care se află în spatele vieţii de închinare a credinciosului. Biblia face referiri clare la starea inimii, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament.

Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.”-Deut.6:6.

Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”-Ps.73:26

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”-Prov.4:23.

Să ne apropiem cu o inima curată, cu credinţă deplină.”-Evrei 10:22.

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.”-Ps. 9:1

Factorul real în Închinare este dorinţa inimii după Dumnezeu. Când inima este dedicată lui Dumnezeu, atunci Închinarea nu va mai depinde de stimuli exteriori şi se va afla într-un progres continuu, folosindu-se de cultură, artă, si de conjuctura vremurilor în care trăim.

Cântecele, sau interpretarea lor artistică, nu pot crea o Închinare a inimii, însă, acestea pot da Închinării o expresie deosebită şi înţeleasă uşor. Totul începe cu o inima predată total lui Dumnezeu.

Darlene Zschech, în cartea sa, “ Închinare Extravagantă” spune: ”Cu toate că muzica este o expresie minunată a închinării, nu este în sine esenţa acesteia. Inima închinării, se descoperă atunci când sufletul şi inima omului, cu tot ce este în ea, adoră şi intră în legătură cu Duhul lui Dumnezeu. De fapt, indiferent cât de minunate sunt unele momente muzicale, dacă inima omului nu este în întregime angajată în închinarea manifestată, este doar muzică. Cântecul unei inimi curate tanjeste dupa mai mult din Dumnezeu si mai putin dupa sine, aceasta reprezinta muzica ce detine cheia multor victorii si delecteaza inima Imparatului nostru.”

Ne putem înşela uşor, punând mai mult accentul pe forme decât pe atitudinea inimii, folosind doar o formă de evlavie, dar fără putere. Puterea lui Dumnezeu este identificată în Închinarea Inimii.

Închinarea nu este o condiţie a manifestărilor sau formelor, ci o condiţie a inimii. Când priorităţile se inversează, apar probleme. Închinarea se deterioreaza şi sunt afectate în aceeaşi măsură, şi biserica, dar şi societatea. Soluţia restaurării este o nouă motivaţie a inimii.

Dumnezeu caută Închinători, nu Închinarea noastră. El nu este aşa de preocupat de metodele de închinare ci de oamenii a căror inima este deschisă, sensibili la vocea şi călăuzirea Lui. Caută fiii care îşi fac timp să dezvolte o relatie cu Tatăl lor.

O inimă de Închinător dă atenţie revelaţiei lui Dumnezeu şi răspunde acesteia:

"Femeie", i-a zis Isus, "crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.

Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-Ioan 4:19-23.

Când femeia samariteancă I-a adus înainte o formă de închinare a poporului ei, Isus i-a răspuns aducând în discuţie condiţia inimii(“ când închinătorii adevărati se vor închina Tatalui în duh şi în adevăr”).

…astfel de închinători doreşte Tatăl.”- Trebuie să remarcăm că Dumnezeu doreşte închinători adevăraţi. Îi caută în mod activ pe aceia care se raporteaza la El, din omul dinăuntru, din inimă. Din inima unui închinător.El va fi atras de Închinarea inimii noastre, aceasta demostrând de fapt dragostea noastră pentru Cristos. “Închinarea este cea mai înaltă formă a dragostei!”(Bruce Leafblad)

Cea mai înaltă chemare a noastră, este să-L iubim pe Domnul!

A-ţi dezvolta o inimă de închinător este aşa de simplu exprimat de William Temple, episcop de Canterbury:
A te închina înseamnă a-ţi însufleţi conştiinţa cu sfinţenia lui Dumnezeu, a-ţi hrăni mintea cu adevărul lui Dumnezeu, a-ţi curaţa imaginaţia cu frumuseţea lui Dumnezeu, a-ţi deschide inima la dragostea lui Dumnezeu, a-ţi dedica voinţa scopului lui Dumnezeu."


duminică, 3 aprilie 2011

Cine Sunt?


Cine sunt?

Mă cheamă Luminiţa. O mare parte din faptul că mi s-a pus acest nume se datorează bunicii mele. În anul naşterii mele, o cântăreaţă cu numele acesta, câştiga un important concurs internaţional de muzică. Bunica mea şi-a dorit ca eu să fiu ca acea persoană, să devin cântăreaţă…

Deseori, alegem numele copiilor, după identitatea unei alte persoane, plăcându-ne de ea, sau ce face ea. Din totdeauna a existat tendinţa de a găsi nume copiilor, prin asociere cu persoane, personalităţi publice, biblice, cu oameni al căror destin au ieşit în evidenţă într-un anumit fel. Nu e de mirare că pe copiii unora îi cheama “Mercedesa”, sau “ Elvis”….Mai nou, numele actorilor s-a perpetuat în generaţia de azi şi nu mai ştim dacă avem de-a face cu “titanii” sau doar cu”sosiile” lor. Zâmbesc gândindu-mă şi la partea nostimă a acestei realităţi, când auzi nume ca: Superman, Madona, Michael Jackson, Tom si Jerry, Chip si Dale(într-un singur nume)şi nu mai vorbesc de cascada de nume inspirate din siropoasele telenovele latino-americane. Unde mai pui, că unii au dat nume copiilor lor, după dezastrele naturale: Tornada, Cutremur, etc…Ce interesant ar fi să te cheme Ionescu Tzunami…De ce se întamplă fenomenul ăsta?

De fapt, prin alegerea unui nume, încercăm să împrumutăm şi personalitatea acelei persoane, sau să nuanţăm importanţa acelui eveniment. Nu îţi place neapărat numele în sine, ci şi persoana care îl poartă. Şi cred că acest aspect este cel mai important în alegerea numelor. Mamele şi taţii, încă dinainte de a veni copilul lor pe lume, se gândesc la numele pe care o să-l poarte. Şi cred că principiul alegerii este acesta: dorinţa de a fi “cineva”. Dorinta de a-i da o identitate.

În Vechiul Testament, numele erau date pentru că înţelesul lor erau perfect reprezentativ pentru înfăţişarea persoanei, ocupaţia sau personalitatea acesteia, sau pur şi simplu exprima aspiraţiile părinţilor pentru copilul lor. Leea, soţia cea neiubită de Iacov, a pus fiilor ei nume, din frustrarea ei si mulţumind lui Dumnezeu, că născând copii lui Iacov, îi atrăgea acestuia atenţia spre ea. Numele lor le-a inflenţat destinele acestora: Ruben înseamna”Priviţi! Un fiu!”, în ebraică suna asemănător cu expresia:”El a vazut suferinta mea”; Simeon înseamnă “Cel care aude”; Dan era”El a judecat”; Neftali înseamnă “luptă” ; Aşer înseamnă “Fericit”; Gad înseamnă “Noroc” şi Iuda înseamnă “Laudă” sau “”cel ce aduce laudă”. Fiii lui Iosif se numeau Manase( uitare), pentru că Dumnezeu îl ajutase să uite casa tatălui lui, Iacov, şi Efraim( rodire), pentru că Dumnezeu l-a făcut să rodească din nou, împlinind destinul lui.

În timpul domniei lui David erau trei lideri de cântăreţi principali: Asaf, Heman si Etan. Deasemenea citim în 1 Cronici 15:22 despre Chenaia care, datorită talentului său şi poziţiei sale de lider al leviţilor,”era responsabil de toţi cântăreţii”. Semnificaţia numelor acestor lideri de cântăreţi ne indică unele calităţi necesare slujbelor în care erau puşi.

Asaf însemna “cel ce adună laolaltă şi îndepărtează reproşul”. Nu ştim prea multe despre ce fel de om era Asaf, Biblia ne spune doar că era un om foarte talentat, priceput şi ales pentru slujba de cântăreţ. Numele lui avea o semnificaţie deosebită, demn pentru un lider al cântăreţilor. Muzica trece dincolo de graniţa unei forme de artă, nu este neutră. Ea are puterea de a influenţa în bine sau rău, poate să strice şi să distrugă, sau poate să binecuvânteze, să uşureze, să vindece şi să elibereze. Este minunat dacă, în personaliatea ta, indiferent că nu te cheamă aşa, eşti un Asaf care adună oamenii într-un scop comun: de a-L înălţa pe Domnul lor. Să le distragi atenţia de la multele dureri, eşecuri, deziluzii şi suferinţe, şi inimile şi gândurile lor să fie blând îndreptate de la oameni, programe sau locuri, şi sub ungerea Domnului, în prezenţa Lui, cei cu sentimente de singurătate, amărăciune, auto-condamnare, să înceapă să simtă uleiul vindecării turnat în vieţile lor.

Heman: numele lui însemna” cel ce este credincios”. În zilele noastre se pune accentul pe “spectaculos”, să fii “cel mai cel”, “cool”, ieşit din tipare, care izbeşte, dar calitatea esenţială necesară în Împărăţia lui Dumnezeu, este credincioşia arătată în lucrarea Domnului. Credincioşia cere răbdare şi hotărârea de a merge înainte, mai ales când este mai uşor să renunţi.

Iedutan/ Etan: Numele lui înseamnă “ cel în care lauda este continuă, consistentă”. Lauda devenise parte integrantă a vieţii lui. El nu lauda pe Dumnezeu doar la ocazii şi sărbători, sau ca îşi exercita o profesie, ci făcea parte din el, tot aşa cum respira să trăiască. Spiritul unor astfel de oameni ne influentează viaţa, reuşind să ne transmită că, indiferent de problemele prin care trecem, atenţia trebuie să fie îndreptată spre Domnul Slavei. Învăţăm de la Iedutan să nu ne mai lăsăm conduşi de împrejurări sau sentimente, să învăţăm să domnim în viaţă şi să nu pierdem acea dorinţă continuă de a-I da Domnului înapoi ce I se cuvine. Nici o problemă din viaţă nu poate schimba faptul că Dumnezeu este vrednic să primească toată onoarea şi lauda.

Chenania: Numele acesta înseamnă “ cel care este aşezat de către Iehova. Chenania avea o siguranţă interioară care nu era bazată pe ce credeau oamenii despre el, sau pe recunoaşterea talentului său, ci pe faptul că el era “aşezat, chemat şi dotat” de Dumnezeu.

A fi sigur de chemarea ta, că eşti “omul potrivit la locul potrivit” este de o mare importanţă pentru viaţa ta personală de slujire, cât şi pentru cei din jurul tău. Ocupând un “loc” de care nu ai siguranţa că este cel în care eşti chemat, de fapt împiedici un altul de a-şi ocupa locul potrivit.

Dumnezeu ne-a creat cu această natură, de a ne închina. Este o “voce” interioară a creaţiei care vrea sa-şi adore Creatorul. Şi lucrul acesta ne va determina personalitatea , dacă vom lăsa să se dezvolte aceasta latura în noi. Suntem închinători prin natură. De închinat, tot ne vom închina “cuiva”, sau “la ceva”. Când înţelegem acea “voce” interioară, şi începem să-I aducem lui Dumnezeu închinarea noastră, personalitatea de închinători începe să se dezvolte, formându-ne o identitate bazată pe cine suntem în El. Nu ne naştem cu un caracter, el se formează pe parcurs, modelat de anumiţi factori din viaţa noastră. Chiar şi numele noastre pot avea influenţă asupra caracterului nostru. Depinde cât de mult înţelegem chemarea şi rolul nostru în trupul lui Cristos. Dar semnificaţia unor nume, pot să ne ajute în dezvoltarea noastră pe plan spiritual şi congregaţional.

Uneori, părinţii vor să ne ajute, dându-ne diferite nume, încercând să ne influenţeze destinele. Nu ştiu în cât de mare măsură o pot face. În general, motivaţia lor este bună pentru copiii lor. Bunica mea a vrut ca eu să devin o cântăreaţă şi am ajuns. Dar asta, a contat prea puţin. Toti avem o influenţă mai mică sau mai mare în vieţile celorlalţi. Dar cel mai mult, pentru formarea identităţii mele, a contat felul în care eu mi-am trăit viaţa raportată la Cuvântul lui Dumnezeu si la voia Lui pentru mine.

Mă cheamă Luminiţa. Semnificaţia numelui meu vine de la substantivul “lumină” şi în mod figurat ar trebui înţeles ca aducător de lumină, bucurie, fericire… Cât din semnificaţia numelui pe care îl port, este în identitatea mea? Cine sunt? Aduc eu lumina lui Hristos în vieţile celor din jurul meu? Sunt eu o lumină, o speranţă pentru oameni? Sunt “luminiţa de la capătul tunelului”, aşa cum mulţi ma supranumesc? Cine sunt? Cine esti?

Ceea ce sunt şi eşti, se vede mai proeminent decât ceea ce las sau laşi să se vadă. Oamenii vor vedea ceea ce eşti, nu ceea ce le spui ca eşti!