Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

miercuri, 16 iunie 2010

Lauda Halal


Am trecut prin foarte multe tulburări în ultimul timp, probleme care mi-au cam stins apetitul de a mai cânta cu bucurie, de a ridica mâini spre cer, de a-mi manifesta bucuria înaintea Domnului. Mi-am adus aminte de un pasaj din cartea lui John Maxwell, “Atitudinea Învingătorului”, în care spunea că un vultur închis între găini, va uita că este vultur…nu va mai şti să-şi folosească aripile să zboare. Noi avem caracteristicile vulturilor, datorită Numelui Domnului, ne înălţăm deasupra oricărei probleme, umblăm pe înălţimi! Dar vulturii, se retrag cateodata singuri între stânci si trec printr-un proces de înnoire.
A.W.Tozer a spus un lucru întelept, vizavi de atitudinea noastră la felul cum ne raportăm la verbul “a simţi”: Scopul lui Dumnezeu pentru care Şi-a trimis Fiul să moară, să învie şi să se înalţe la dreapta lui Dumnezeu Tatăl a fost de a ne restitui podoaba pierdută, podoaba închinării; Ca noi să ne întoarcem şi să învăţăm să facem lucrul pentru care am fost creaţi: să-L lăudăm pe Domnul în splendoarea sfinţeniei Lui.”
Lauda este o disciplină care implică iniţiativa noastră, indiferent de ce simţim. Îl lăudăm când simţim să facem asta(“Este vreunul bucuros? Să cânte cântări de laudă”-Iacov5:13), dar şi atunci când “nu ne simţim” în stare să o facem (Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iaraşi Îl voi lăuda…”Ps.42:5).
Lauda adevărată nu este expresia sentimentelor noastre, ci este o datorie a noastră! Nu Îl lăudăm pe Domnul pentru că simţim să facem asta, ci pentru că El merită toată Lauda!
Indiferent de starea mea, am simţit nevoia să-mi exprim laudele la adresa lui Dumnezeu într-un mod exuberant, să-mi las bucuria să izbucnească liberă în afară. Lauda nu poate să fie tăcută, indiferent de opinia celor din jur. Lauda este zgomotoasă şi Biblia o exprimă în felul acesta.
“Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!”-Filipeni 4:4
Bucuria în Domnul este o poruncă! Cum ar arăta laudele noastre fără manifestarea bucuriei în ele? Bucuria nu vine din faptul că tu eşti cineva, sau că ai făcut ceva bun, chiar dacă şi acesta este un motiv de bucurie înaintea Domnului, bucuria vine din înţelegerea identităţii Lui, cine este Domnul pe care Îl lăudăm: Domn măreţ, Domn biruitor, Domnul oştirilor! Lui Dumnezeu Îi face plăcere închinarea noastră extravagantă şi laudele pline de bucurie ale poporului Său. Lui Îi place să-Şi vadă copiii bucuroşi şi va lucra pentru asta.
Azi, o să vorbim despre Lauda Halal, expresia bucuriei în Laudă.
Cuvântul “halal”, este un cuvânt ebraic care înseamnă a celebra, a fi foarte vesel. Este folosit şi astăzi în Israel, cu acelaşi sens şi înseamnă de fapt, a petrece. Când ne referim la Laudă, cuvântul “halal” îl centralizează pe Dumnezeu şi înseamnă exprimarea dragostei faţă de El, manifestată prin sărbătorire şi bucurie înaintea Lui.
“Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!-Ps 100:4
Nu cred că Psalmistul spunea: “ aveţi grijă cum intraţi pe porţi, în linişte deplină, să nu cumva să-L deranjăm pe Domnul.” El îndemna la Lauda halal!
“Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. (Când mă gândesc la acest verset, îmi vine să strig de bucurie…)
“Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău Prea Înalte.”-Ps.9:1,2.
“Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie toţi cei cu inima fără prihană!”-Ps.32:1.
Cuvântul “aleluia”provine din cuvântul “halal” şi este un îndemn de a-L lăuda pe Dumnezeu, manifestându-ne bucuria liber.
Ca oameni, din cauza prejudecăţilor şi a învăţăturilor false, ne simţim de multe ori stânjeniţi în faţa acestui tip de manifestare a laudei halal, gândindu-ne la ce vor spune cei din jurul nostru. Dar mai bine să ne gândim la ce spune Domnul! La părerea Lui!
“După aceea am auzit un glas în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea:”Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!”
“Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea:”Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucură m şi să ne veselim şi să-I dăm slavă!”-Apocalipsa 19:1,6,7.
Contrar părerilor noastre, lui Dumnezeu Îi place zgomotul, Lauda halal! Lauda halal stânjeneşte din mai multe motive:
-Contravine tradiţiei noastre, am fost învăţaţi că orice manifestare deosebită sau mai zgomotoasă în biserică este de prost gust, spunându-se că biserica este locul unde trebuie să fii tăcut şi controlat.
-Din cauza imaginii false despre Dumnezeu. Ni-L imaginăm pe Dumnezeu ca un Împărat rău, ameninţător, care nu prea ne simpatizează apucăturile. E normal să fii îngrozit să-ţi aduci bucuria înaintea unui astfel de împărat.
-Din teama de extreme. Acest tip de Laudă, poate degenera foarte uşor în emoţionalism, punând accentul doar pe forma de manifestare, omiţând conţinutul, expresia dragostei la adresa lui Dumnezeu prin bucurie.
Lauda halal este o forma biblică de laudă şi Dumnezeu ne îndeamnă să Îl lăudăm astfel, bucurându-ne înaintea Lui. O întâlnim des în Biblie şi suntem avertizaţi să nu o respingem (povestea soţiei lui David, Mical, care l-a dispreţuit pe David pentru manifestarea lui de bucurie înaintea lui Dumnezeu). Lui Dumnezeu Îi place Lauda halal, Îi place când nu mai putem de bucurie din cauza Lui.
Lauda este poarta prin care intrăm în prezenţa lui Dumnezeu ca să ne închinăm înaintea Lui. Cu cât aduci înaintea Lui, Lauda ta liberă, plină de bucurie, Lauda ta halal, cu atât Închinarea ta va fi mai profundă. Dacă Lauda ta este superficială, şi Închinarea va fi superficială.
Când îţi exprimi înaintea Lui, Lauda ta halal, îi va urma o Închinare extravagantă, de un miros plăcut pentru nările lui Dumnezeu!
“Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!-Ps 100:4.
Luminița Ciuciumiș
® Flacăra Închinării Media

miercuri, 9 iunie 2010

Închinarea în sfinţenie



Închinarea în sfinţenie

Părerea mea despre Închinare vine din încredinţarea că ea este o relaţie între noi şi Dumnezeu, o relaţie strânsă, adâncă, intimă. Îmi place să mă închin cu muzica mea(a cânta cu vocea şi cu instrumentele), gesturile mele(ridicarea mâinilor, aplecare, îngenunchiere, proşternere, bătai din palme, sărituri…), cu raţiunea mea(gândurile) dar şi cu sentimentele mele( lacrimi, bucurie, exuberanţă, strigăte). Închinarea este o atitudine, un stil de viaţă. Intimitatea în Închinare este cu atât mai mare cu cât înaintăm în relaţia noastră cu Domnul. Nu poţi să te închini cuiva pe care nu îl cunoşti, Închinarea se raportează la gradul de cunoaştere a lui Dumnezeu . De fapt nici în viaţa noastră cotidiană, nu poţi spune că ai o relaţie cu cineva pe care nu-l cunoşti.

DEX: ” relaţie - RELÁŢIE, relaţii, Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însuşirile acestora.”

“Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule Prea Înalte…”-Ps.9:1,2

“Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine.”-Ps9:10

Cei ce cunosc pe Domnul se încred in El. O relaţie trebuie să conţină încredere reciprocă. Închinarea este un act de credinţă, o încredere…Atunci când ai încredere în cel de lângă tine, poţi împărtaşi lucruri, trăiri, sentimente. Intimitatea în relaţia cu Domnul înseamnă şi fidelitate, onestitate şi puritate.

De multe ori înţelegem foarte greşit intimitatea, permiţându-ne orice, lucruri şi mai puţin onorante pentru noi , dar şi pentru celălalt. Asta, pentru că intimitatea ne dă idea de apropiere excesivă. Intimitatea nu-ţi permite degradarea relaţiei printr-un comportament lipsit de caracter sau manipulativ,care denigrează imaginea de sine şi cea sociala a individului, intimitatea lucrează în beneficiul ambilor parteneri. Aici lucrează încrederea şi definiţia Biblică a Încrederii este în Evrei 11:1

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

Cu cât îţi cunoşti mai bine partenerul , îi inţelegi reacţiile, dorinţele, îi împlineşti nevoile şi în aceeaşi manieră, el trebuie să ofere pentru tine. Într-o relaţie, trebuie să ne cunoaştem pe noi şi pe cel de lângă noi, potenţialul nostru de a dărui şi de a primi. Dar cât de mult ne cunoaştem pe noi şi cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu, ca să dezvoltăm o relaţie sănătoasă, o Închinare plăcută Lui?

Cine este Dumnezeu?

“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui”!”-(Isaia 6:1-3)

Dumnezeu este ALTFEL decât noi!

Dezvoltăm fel şi fel de relaţii în viaţa de zi cu zi, dar când vorbim de relaţia cu Dumnezeu, CINE este El, schimbă total concepţia noastră despre relaţii.

Isaia spune:”am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt…” Isaia a văzut poziţia lui Dumnezeu. A văzut pe Cel ce Domneşte, pe Cel ce Stăpâneşte, pe SUVERAN.

Dumnezeu domneşte!

Dumnezeu nu este un om care deţine puterea de a conduce, nici un bătrân demodat, aşa cum de multe ori ne imaginăm despre El, Dumnezeu domneşte în glorie, stând pe Tronul Său de domnie.

Poalele mantiei Lui umpleau Templul… Gândindu-mă la partea asta din verset, am ştiut că e vorba despre cât de mare e Dumnezeu, de măreţia Lui. Mi-a plăcut însă, foarte mult opinia unui om a lui Dumnezeu, care făcea o comparaţie cu rochiile de mireasă cu trenă foarte lungă, sau cu imaginea reginei Elisabeth la încoronare, când trena ei lungă ieşea afară din Catedrală.

Trena este simbolul onoarei, a splendorii lui Dumnezeu. Templul era plin de splendoarea Lui. Prin poziţia Lui, El impunea să I se aducă onoare.

Serafimii stăteau deasupra Lui. Cuvântul evreiesc “seraf” înseamnă “cel care arde”. Ei erau fiinţe cereşti în flăcări, care se consumau în Închinare pentru Dumnezeu. “Strigau unul la altul şi ziceau: Sfânt, sfânt , sfânt este Domnul oştirilor!” Nu spuneau : “bun, bun, bun este Domnul”, nici, “credincios, credincios, credincios este Domnul”…ci “ Sfânt, sfânt ,Sfânt este Domnul! Tot pământul este plin de mareţia Lui!”

Am fost copleşită de această imagine. Dumnezeu este SFÂNT! Şi relaţia cu El nu poate fi oricum, El cere din partea noastra sfinţenie. De multe ori ne apropiem de Domnul în Închinare cu emoţiile noastre, cu cererile noastre, cu dragoste, căutând mângâierea Lui, comfortul nostru. Dar mai presus de toate, apropierea de Dumnezeu, Închinarea noastră, trebuie să-L onoreze pe Domnul care este Sfânt, prin sfinţenia noastră.

Acest atribut a lui Dumnezeu Îl pune într-o lumină diferită de noi, pe care noi am pierdut-o din vedere în Închinarea noastră. “Sfânt”, înseamnă “diferit, separat, altfel, pus deoparte, total diferit de noi”. El este cu totul deasupra noastră în toate felurile. Dar în toată sfinţenia Lui, El doreşte Închinarea noastră.

“Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-(Ioan 4:23)

El caută închinători adevăraţi, care să I se închine în Duh şi Adevăr. Adevărul este cunoaşterea despre identitatea Lui. O Închinare adusă înaintea Lui, fără a-I cunoaşte natura, este o închinare falsă, ignorantă. O Închinare în care nu ridici mâini curate înaintea Lui, este o Închinare ipocrită. O Închinare pasivă, leneşă, fără efort depus, este o Închinare apatică. Dumnezeu uraşte astfel de manifestare, El nu doreşte să I se aducă o Închinare în care nu-ţi implici toată inima.

Închinarea înseamnă a acredita valoarea lui Dumnezeu. Fără să ştii Adevărul despre El nu poţi să te închini în adevăr. De aceea adevărata Închinare, trebuie să scoată în evidenţă valoarea lui Dumnezeu.

El nu doreste numai Închinarea noastră, ci şi o cere.

Pentru Dumnezeu nu este deajuns să-ţi implici în Închinare doar mintea şi voinţa, El doreşte Închinarea ta cu tot duhul, cu toată inima.

Ne închinăm unui Dumnezeu total diferit de noi. El este SFÂNT, separat, altfel. El caută Închinarea noastra şi o cere. Dar nu oricum! El doreşte Închinarea noastră în sfinţenie! Onoarea splendorii lui Dumnezeu umple Templul şi Serafimii Îi aduc Închinarea lor arzătoare necurmată, strigând în orice clipă, chiar şi în acest moment:” Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!” Cerul este plin de o Închinare reală, adusă în reverenţă, care Îl onorează pe Dumnezeu . Rămâne de făcut partea noastră…

“Tot ce are suflare, sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul!”-Ps.150:6

miercuri, 2 iunie 2010

LAUDA-arma letală a lui Dumnezeu


În special, când ne gândim la război spiritual, ne gândim la rugăciune. Adevărat. Rugăciunea este cheia care deschide Cerul pentru noi. Dar rugăciunea are mai multe componente ca să o facă valabilă. În primul rând, cuvintele.

Există rugăciuni în care nu foloseşti cuvinte(exemplul Anei, care doar mişca buzele), sau nu foloseşti cuvintele tale ci ale Duhului. Nu ştiu dacă ştiţi, dar mai există un fel de rugăciune, care cred că Îl determină pe Dumnezeu să se implice, rugăciunea cântată, ceea ce noi numim, Laudă şi Închinare. Biblia ne prezintă un Domn bun şi blând, un Tată iubitor, Păstorul oilor, un Salvator, un Mântuitor…dar este şi va rămâne şi un Dumnezeu războinic, Cel ce se luptă pentru noi, Domnul Savaot.

Biblia vorbeşte de limbă, că este un mădular mic, dar care poate face mult rău. Cu gura noastră putem binecuvânta dar şi blestema. (Iacov3:5,6,9,10)

Orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, nu se va întoarce înapoi fără rod(Isaia55:11).

Biblia mai spune că, Cuvântul este viu şi lucrător, ca o Sabie cu două tăişuri…(Evrei 4:12)

Cuvintele rostite au putere. Depinde de conţinutul lor. Deci ,Cuvântul este o armă! De aceea o rugăciune în care proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu, devine o armă letală! Dar nu singura armă!

Dumnezeu s-a folosit de lucruri ciudate pentru a-Şi împlini planurile şi scopul. În Biblie vedem numeroase povestiri despre metodele neortodoxe, mai puţin obişnuite a lui Dumnezeu de a lucra şi de a impacta generaţii.

A pus un Împărat să se scalde în Iordan de şapte ori ca să fie vindecat de lepra; o piatră aruncată din praştia unui copil care a crezut în puterea Dumnezeului cel Viu, a întrecut o întreagă armată de fricoşi speriaţi de blestemele lui Goliat; a luat de la gura unei femei sărmane ultima porţie de mâncare ca să i-o dea lui Ilie, dar apoi, făina şi untdelemnul nu s-au împuţinat; a făcut amestec de tină şi salivă şi a deschis ochii orbului; a stat de vorbă cu o femeie Samariteancă , ca neamurile să înţeleagă că au un loc în planul Său de mântuire….şi multe exemple de acest fel. Îmi place să privesc dincolo de aceste poveşti şi să văd că adevărata motivaţie pentru care Dumnezeu a făcut minuni, care L-au provocat să intre în luptă, este ascultarea celor implicaţi.

Azi vreau să vorbim despre război spiritual. Dar de data aceasta, despre LAUDĂ, ca armă folosită în războiul spiritual.

Şi am să aduc înaintea voastră, ca ilustraţie, o poveste la fel de stranie ca şi cele pe care vi le-am povestit până acum, lupta de la Ierihon.(Iosua 6)

“Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.

Şapte preoţi să poarte înaintea Chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbece; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori şi preoţii să sune din trâmbiţe.

Când vor suna lung din cornul de berbece, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”-(Iosua 6:3-5)

Am citit de multe ori povestea asta şi este renumită, o dăm exemplu când vorbim despre minunile făcute de Domnul pentru poporul Său, dar azi, citind-o, m-am amuzat puţin. Dumnezeu cerea oamenilor de război ai Israelului să înconjoare cetatea. Ce fel de război era acesta? Ce urmarea Domnul? Ce strategie folosea Domnul Oştirilor?

Închipuiţi-vă, vitejii armatei lui Iosua, bărbaţi puternici, impunători prin statură, aleşi la “mustaţa”, trebuiau să facă o plimbare în jurul cetăţii pe zi, să asculte trâmbiţele preoţilor pe parcurs, indiferent dacă le plăcea, sau aveau alte preferinţe muzicale.

Când spui război te gândeşti , la lupte, la moarte, la arme, strigăte, durere, răniţi…şi ce face Dumnezeu? Le spune să se plimbe şi să sune din trâmbiţe. Se ducea un război meloman. În loc de săbii, armele erau cornurile şi trâmbiţele. Dumnezeu folosea cea mai letală armă împotriva vrăjmaşilor Săi, LAUDA! Nu exista tehnologie în armament pe vremea aceea , dar eu cred că lauda lor a avut efectul unei bombe nucleare.

Înainte ca Domnul să-i vorbească lui Iosua despre strategia acestei lupte, i-a poruncit să taie bărbaţii din popor, împrejur. Bărbaţii lui Israel erau în refacere. Erau vulnerabili. Dacă s-ar fi dus un război adevărat, ei erau descoperiţi, neputincioşi. Oare Dumnezeu nu era mulţumit de vitejia războinicilor, nu credea că pot câştiga lupta prin puterea lor? NU! Vroia doar să folosească o strategie biruitoare care să lucreze în folosul lor. Domnul vroia să-Şi arate slava!

Însuşi Domnul Oştirilor s-a arătat lui Iosua. Domnul vroia să ducă El acest război. El, care se luptă pentru noi. Trebuie doar să fim atenţi şi să folosim arma pe care El a pus-o la îndemâna oricui, Lauda.

Dumnezeu vrea ca această armă a laudei să fie folosită astăzi, pentru a revărsa puterea lui Dumnezeu în folosul nostru. Sunt exemple elocvente în care Dumnezeu a folosit această strategie, pentru a aduce biruinţe poporului Său. Unul dintre ele este din vremea regelui Iosafat . El şi-a aşezat armata în dreapta sa, şi cântăreţii în stânga. Cântăreţii mergeau înaintea armatei şi cântau cântecele de laudă pentru Dumnezeu. Astfel, războinicii luptei, cei care aveau să aducă Victoria, erau cântăreţii. Ostaşii nu au trebuit să mişte nici un deget.(2 Cron.20). Pavel şi Sila au simţit şi ei puterea laudei în timp ce erau în închisoare. (Fapte 16:26)

Lupta spirituală prin laudă nu-I impune lui Dumnezeu ce să facă, doar Îi aduce recunoaştere pentru înţelepciunea şi măreţia Lui, ca Domn care găseşte cea mai bună soluţie. Când Îl lăudăm pe Dumnezeu, nu mai atacăm noi problemele şi forţele inamice, pur şi simplu, Îl mărturisim şi ne bucurăm de domnia lui Cristos, că este Domn şi aduce victorie peste problemele noastre.

Noi Îl lăudăm, El se luptă pt noi! El se luptă în locul nostru şi noi primim Victoria!

El este Domnul războinic căruia Îi face plăcere să ne ia locul în luptă. Laudele noastre aduc biruinţa!

Domnul vrea ca lauda sa fie folosita ca o arma prin care El sa-si reverse puterea.

“Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe şi Domnul, Dumnezeul vostru Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.”-(Numeri 10:9)

“Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare(laudă), împotriva potrivnicilor Tăi, ca să astupi gura vrajmaşului…”-(Ps8:2)

Răspunsul lui Dumnezeu la laude este Victoria!

“Poporul a scos strigăte şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trîmbiţei, a strigat tare şi zidul s-a prăbuşit. Poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.”-(Iosua6:20)

Lauda are un sunet specific, un sunet de război.

La auzul acestui sunet, apele mării se despart, valurile se potolesc, armate întregi sunt învinse, problemele dispar, duşmanii tremură, duhurile fug. Lauda este arma letală a lui Dumnezeu, o armă care este la îndemâna ta şi a mea, chiar a pruncilor.

“Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului care dă vrăjmaşilor Lui plata cuvenită!”-(Isaia66:6)

Lauda Îl Întronează pe Dumnezeu şi-I permite să intre în luptă în locul nostru. Lauda Îl recunoaşte pe El ca cel mai mare strateg de luptă.

Dumnezeu îţi cere să faci partea ta, de aceea rugăciunea şi mijlocirea îşi au rolul lor. Dar vine un timp în care El spune:” Nu mai cere, dă-Mi LAUDĂ! Eu voi lupta în locul tău!” E ca şi când Îi faci loc Domnului Oştirilor şi-I spui:”Doamne, războiul este al Tău!”

Prin LAUDĂ, Războiul este al Domnului şi biruinţa a noastră! AMIN!