Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

joi, 18 noiembrie 2010

Între aripi-Închinarea protejează!



“El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!”-Ps.91:4.

De fiecare dată când am nelămuriri şi sâmburii neliniştii îmi sunt sădiţi în suflet, tendinţa mea este să mă ascund într-un loc unde să nu mă găsească nimeni. Mă detaşez de tot ce este în jurul meu, sunt doar eu cu mine şi cu…El. “Inima îmi zice din partea Ta: "Caută faţa Mea!" Şi faţa Ta, Doamne, o caut! (Ps.27:8) Acel loc ascuns, ştiut numai de mine, indiferent ce cameră din casă este, baia, bucătăria, balconul, îmi asigură o protecţie, devine locul secret, Locul Preasfânt. Inima mea îşi doreşte prezenţa Celui Atotputernic, prezenţa Aceluia căruia Îi pasă de problemele mele, de suferinţa inimii, sau de bucuria ei. În acel loc mă pot închina liber, fără să am îngrădiri, Isus este Prietenul care mă ascultă, care îmi primeşte închinarea, lacrimile sau zâmbetele, care-Şi oferă braţele să mă odihnesc. Şi mi-am dat seama că în atmosfera acestui loc, inima mea cânta liberă.

“Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!" –Ps.91:1,2.

Sunt protejată! Nu pereţii bucătăriei sau a camerei în care mă aflu îmi dau siguranţa, nici cât de bună sunt sau cât de frumos ştiu cânta, sau abilitatea mea de a intra în prezenţa Lui. Nu e vorba despre mine, e vorba despre El! Toată vina mea, înaintea prezenţei Lui se risipeşte ca un fum. Duhul meu pleacă prin credinţă din trupul meu şi mă aflu înaintea Tronului, înaintea Chivotului lui Dumnezeu. Norul prezenţei lui Dumnezeu umple Sfânta Sfintelor,între aripile deschise a celor doi îngeri care stau faţă în faţă, pe Capacul Ispăşirii. Şi toată închinarea mea e ca o jertfă primită. Şi ceea ce face posibil accesul meu în Locul Preasfânt, este ofranda închinării mele. Stau între aripi…închinarea mă protejează!

Suntem creaţi cu abilitatea de a ne închina şi asta face parte din identitatea noastră. Dar uneori, facem din închinarea noastră o instituţie rigidă, un templu al religiozităţii, un obicei. Uităm care este cu adevărat Locul Preasfânt, că Isus, este odată pentru totdeauna “Marele Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,”(Evrei 8:1).Uităm că prin Jertfa lui Isus, avem trecere la Tronul Său.Uităm că între aripile deschise ale Heruvimilor locuieşte Prezenţa Domnului. Uităm cât de mult Îşi doreşte El să venim în Prezenţa Lui. Uităm să venim în locul secret…acel loc unde închinătorii se închină în duh şi adevăr!

Sfânta Sfintelor. Un loc sfânt, în care nimic necurat nu putea să intre. Un “pământ” plin de sfinţenia lui Dumnezeu. O zonă fără acces pentru cei mulţi până când Jertfa Supremă a fost adusă la ALTAR, Isus, Mielul lui Dumnezeu! Până când perdeaua a fost sfâşiată şi chivotul a fost descoperit, semn, că avem trecere înaintea Lui. Dintr-o dată, camera mea s-a transformat în Sfânta Sfintelor. Închinarea mea este mireasma tămâiei arse pentru nările Lui. Şi nu mai sunt pe pământ, ci închinarea m-a teleportat în Cer, înaintea Templului lui Dumnezeu. :”Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său”-Apocalipsa 11:19 . Oriunde este prezenţa lui Dumnezeu, este şi Chivotul Legământului. Şi unde este Chivotul este şi Capacul Ispăşirii. Şi unde este Capacul Ispăşirii, sunt şi aripile deschise ale celor doi Heruvimi. Şi unde-s laudele celor răscumpăraţi prin Sânge Sfânt, este şi norul prezenţei Lui. Ne-a dat dreptul să fim copii ai Săi, o preoţie sfântă, închinători în duh şi adevăr. Pentru a savura prezenţa lui Dumnezeu oricând, în orice moment, dar nu oricum…

Dumnezeu s-a arătat în diferite ipostaze oamenilor Săi. Era ştiut că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu şi să trăieşti. Aşa că El S-a arătat şi a vorbit lui Moise dintr-un boschete în flăcări…

”Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: "Moise! Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!" Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt." –Exod3:4,5.

…a vorbit lui Iosua: “Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: "Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?" El a răspuns: "Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit." Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: "Ce spune Domnul meu robului Său?" Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: "Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt." Şi Iosua a făcut aşa.”-Iosua 5:13-15.

Trebuie să-ţi doreşti prezenţa Lui, să vrei să renunţi la pretenţiile tale şi să aduci jertfa închinării tale curate înaintea Lui, să-ţi doreşti revelaţia Lui, să te identifici cu voia Lui mai mult decât cu ce vrei sau poţi tu. Când vei realiza că asta este singura soluţie pentru tine, va trebui să te “descalţi” înaintea Lui, căci stai în Locul Preasfânt, acolo unde prezenţa Lui este reală, acolo unde închinarea te protejează, între aripi…

Orice loc obişnuit poate deveni neobişnuit datorită prezenţei Regelui. Aşa cum Iacov, după ce a experimentat măreţia lui Dumnezeu, într-un loc oarecare şi fără nici o semnificaţie pentru el, a exclamat cu uimire: "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut."-Gen.28:16

Tu poţi fi în Locul Preasfânt, poţi avea locul tău secret, pământul sfânt în care îţi descalţi încălţămintea şi îţi aduci jertfa de laudă, închinarea ta, acolo unde primeşti siguranţa că eşti ascultat, că nu eşti singur, că eşti protejat-între aripi…

2 comentarii: