Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

marți, 19 iulie 2011

Școala de Închinare Vâlcelele Bune- Un Loc de Aducere Aminte


Mi-am dorit o atingere specială din partea lui Dumnezeu. Toate lucrurile erau foarte bune în mersul lor natural. Numai că rutina îmi măcina viața ca rugina care cuprinde o bucată de fier, ca o molimă pe care nu o mai poți opri...Ceva fierbea înlăuntrul meu și nu-mi dădea liniște. Vroiam mai mult, vroiam să ajung la alt nivel. Am fost gata să spun că voi plăti prețul indiferent de el, numai să ajung la o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Nu vroiam să-mi irosesc zilele făcând același lucru, trăind din amintirea ungerii trecute și a mărețelor lucrări făcute de înaintașii mei. Nu vroiam doar să aștept, vroiam să fac să se întâmple ceva!

Viața m-a dus într-o împrejurare ciudată. Situația dificilă financiară a familiei, și apoi moartea tatălui meu, m-au determinat să ies din țară încercându-mi marele noroc. Râvna mea se stinsese repede în situația de criză. Domnul m-a dus într-un loc necunoscut, fără să am așteptări spirituale, ca și Moise păstorind turmele socrului său...Acel timp mi-a bulversat viața, mi-a dărâmat toate concepțiile și zidurile spirituale construite pe o temelie a teoriei și nivelului minții. Eram în mijlocul furtunii și dacă El nu mă prindea de mână...mă pierdeam. Este o vorbă la noi:” teoria ca teoria, dar practica te omoară.”

În mijlocul necazului, a durerii, a zdrobirii, El mi s-a descoperit în toată frumusețea Lui! Am renunțat la tot de dragul Lui. Am vrut să rămân învăluită de frumusețea aceea pentru totdeauna, nu conta restul...Dar El niciodată nu-Și dezvăluie frumusețea cuiva, fără să aiba un plan pentru acela. Moise L-a văzut în boschetele aprins și nemistuit de foc. El nu se arată doar să-I vedem frumusețea și apoi să se retragă și să spună: „sper că asta te va mai ține încă o perioadă fresh și apoi mai vedem noi...”. Domnul se arată ca să se descopere pe Sine nouă, să ne dea revelație, un scop și o direcție. Eu am văzut frumusețea Lui...niciodată nu o să pot uita Cântecul de Dragoste pe care mi l-a cântat! În frumusețea Lui am găsit viziune, cum că în vremurile din urmă, El Își va ridica un popor de închinători adevărați, care să se închine Lui în Duh și Adevăr. Și am îmbrățișat această viziune...A fost necesar să mă ducă departe de țara mea, ca să mă poată curăța de concepții greșite și apoi să-mi dăruiască Visul Lui pentru viața și națiunea mea.

Domnul m-a trecut prin împrejurări ciudate și minunate în același timp, viața mea luând forma visului Său, dar aventura umblării cu El m-a făcut să mă încred în planurile Lui, m-a aprins ca o flacără care nu se stinge. Indiferent de greutatea și de povara vieții, Visul Lui mă provoacă să merg înainte, să mă încred...Și știu că El este credincios promisiunilor Sale, voi vedea împlinindu-se făgăduințele Lui și ce a început va duce la bun sfârșit. Va ridica această națiune la nivelul celorlalte națiuni, trezind duhurile noastre la o viață reală, făcându-ne conștienți de valoarea noastră în El, ca închinători.

Știam că această flacără a viziunii, a închinării, arde în inima mea, dar știam că mai sunt și alți oameni care au avut o inimă deschisă și disponibilitate, ca să primească Flacăra Închinării.

În 1985, o tânără din Germania, Angelika Grossman, venea pentru prima dată în România. Inima ei bătea pentru misiune și aici găsise locul perfect pentru asta. În ciuda multor dezamăgiri întâmpinate în călătoriile ei de misiune în România, a decis să-L asculte pe Domnul și să se stabilească aici, fiind convinsă că asta este voia lui Dumnezeu pentru viața ei. Așa, în 1994, lăsa tot ce avea, și pleacă cu câteva bagaje și mașina ei personală, fără să aibă nici o siguranță financiară, încrezându-se deplin în Domnul care îi promisese că va avea grijă de ea și va împlini orice nevoie...

Astăzi, Angelika și Matias Wenger( soțul ei), sunt fondatorii asociației Viața în Isus Hristos, asociație care a fost înfințată în 1995, după stabilirea Angelikai în localitatea Vâlcelele Bune din județul Hunedoara.( http://www.viata-in-isus.ro/).

Ca și viziune ei au avut: „Chemarea oamenilor în ucenicia lui Isus, pentru ca uniţi să fie împăcaţi cu Dumnezeu, cu cei din jur şi cu ei înşişi.

Răspândirea Evangheliei prin vestire, învăţătură, relaţie personală şi fapte ale dragostei.”

Misiunea „Viata in Isus Hristos” a organizat pentru prima dată o Scoala de Ucenici, în 2003 (http://www.viata-in-isus.ro/?p=134), Angelika și Matias ducându-i viziunea la un alt nivel.

Am cunoscut-o pe Angelika în anul 2007, într-o tabără de tineret organizată de misiunea ei,” Tabăra Tinerii Speranței”( http://www.viata-in-isus.ro/?p=161), și încă de la început am putut să văd, că o flacără asemănătoare cu cea care arde în inima mea, arde și în inima ei. Am avut multe contacte cu lucrarea ei de atunci, dar mai recent, Dumnezeu ne-a dus împreună într-un proiect care concretizează viziunea din inima amândurora: o Scoală de Închinare (http://www.viata-in-isus.ro/?p=20).

Emoțiile și așteptările erau mari. Prima zi a Școlii de Închinare de la Vâlcelele Bune se apropia cu repeziciune...Două săptămâni de petrecut împreună ca într-o familie! Eram curioși câți vor răspunde, cine va veni, care vor fi aceia cu care vom face parteneriat în Ucenicia în Închinare. Clădirea nouă a Școlii de Ucenici din Vâlcelele Bune ne aștepta cu ușile deschise. Profesorii, aveau și ei așteptările și emoțiile lor. Prima ediție a Școlii de Închinare era la startul ei...

Studenții au început să vină pe rând, unul câte unul și la număr au fost zece (10). În numerologia biblica, acest număr reprezintă numărul perfect, un număr al întregirii, perfecțiunea ordinii divine- nimic de adăugat. Când Ana plângea și cerea Domnului un copil fiind batjocorită de Penina, cealaltă soție, pentru că era stearpă, Elcana i-a spus: "Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?"-1 Sam. 1:8.

Zece (10) fii însemna un număr complet într-o familie în Israelul acelor timpuri. Și familia Școlii de Închinare din Vâlcelele Bune, avea un număr complet de copii(studenți).

Aventura a început. Emoțiile încet au dispărut, acomodându-ne unii cu alții, elevi cu elevi, elevi cu profesori și profesori cu elevi. Cu fiecare minut petrecut în prezența lui Dumnezeu, în părtășie unii cu alții și în închinare, unitatea dintre noi creștea, făcându-ne să ne simțim ACASĂ! Domnul a făcut lucruri minunate cu noi, provocându-ne la mai mult din El, la ceva nou, care era deja gata pregătit de El, ca să se întâmple. Ziduri de neacceptare, de autocondamnare, frică de expunere, vinovăție, dezamăgire, au căzut la pământ în Numele Celui în care eram adunați pentru un scop: să ne închinăm Mielului. Doream să devenim închinători extravaganți cu o închinare extravagantă dăruită Regelui regilor, arătându-L tuturor pe Acela căruia ne închinam, cucerind națiuni pentru Hristos!!!

Cursurile ne-au făcut să ne strângem, să învățăm împreună, dându-ne multe semnificații pentru viața trăită în Domnul, ne-au făcut să dorim să-L experimentăm mai mult, mai de aproape, să gustăm Cristos, să respirăm Cristos, să se vadă mai mult chipul Lui în noi. Am cântat, conștienți fiind că închinarea nu e muzică, ne-am plecat genunchii în adorare, lăsând inimile să pulseze de dragoste pentru El. I-am dăruit închinarea noastră ca semn al dragostei ce o purtăm Suveranului El Shadai, lăsându-ne învăluiți de dragostea și frumusețea lui de Dumnezeu, și am lăsat cântecul din inima noastră liber...Cântece noi pentru slava Lui au luat ființă.

Dumnezeu, în ciuda diferențelor, a făcut din noi o echipă. Am experimentat ce înseamnă „unitate în diversitate”.

Deși am fost în ierarhia profesorilor, părtășia în unitate m-a făcut să simt că acel loc, unde se săvârșea prima ediție a Școlii de Închinare, Valcelele Bune, a fost o oază de binecuvântare pentru viața mea, ca un nou început, o nouă revelație a dimensiunii lui Dumnezeu și a viziunii Lui. Mărturiile studenților sunt dovada, că El merită toată închinarea, toată gloria, că se merită să arzi, să te consumi ca o flacără în închinare pentru Acela care a dat totul pentru noi. Se merită să plătim prețul închinării noastre pentru Dumnezeu! Merită și Școala de Închinare, Vâlcelele Bune, să continue pentru următoarele ediții. Și fie ca El să-Și ia slava din toate lucrurile și această Școală să-I fie o jertfă de închinare plăcută și de bun miros pentru nările Lui.

Am fost onorată să fiu la dispoziția Lui și a voastră, cu drag, Luminița Ciuciumiș.

„Despre scoală pot să spun că mi-a prins bine și m-a provocat să depășesc limitele la care am ajuns și să privesc spre ceva mai măreț și mai ales să privesc anumite lucruri și din alt unghi și să doresc mai
mult..........”-Elena Gheorghe( student)

Acum când de fapt nu sunt în acel loc conștientizez mai mult ce a însemnat pentru mine acea scurtă perioadă de două săptămâni
În primul rând, o provocare să pășesc spre necunoscut. Mă bucur că am fost răsfățată de Dumnezeu prin tot ceea ce mi-a oferit. Am întâlnit oameni deosebiți și am fost plăcut surprinsă de faptul că această Școală pune în lumină potențialul care este în România (mă refer la profesori).
Am avut emoții pentru fiecare examinare, dar dincolo de toate astea am fost foarte încurajată de fiecare din voi ca și profesori, și fiecare s-a completat unul pe celălalt ca un puzzle, iar eu cred că a fost ceva desăvârșit.
M-am bucurat să descopăr frumusețea și dragostea lui Dumnezeu, o nouă dimensiune în ceea ce privește muzica și închinarea, modul minunat în care se completează una pe alta.
Desigur s-au spus așa de multe lucruri extraordinare în această Școală, multe informații teoretice și aplicații practice, dar pentru mine ca o concluzie ar fi:
a) că Dumnezeu în Suveranitatea Sa, dă oameni pentru mine ca și copil al Lui, chiar dacă unii sunt temporar în viața mea, eu sunt deschisă să primesc și să învăț de la fiecare.
b) Dumnezeu din nimic poate să facă lucruri extraordinare.
c) autocompătimirea nu e de la Dumnezeu.
d) dacă vrei să mergi pe ape trebuie să ai curajul de a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu pentru că altfel vei rămâne în limitele tale, în barca și comfortul tău.

Mii de mulțumiri tuturor care au slujit și și-au dedicat acest timp în favoarea noastră, celor care am fost acolo. Domnul să vă binecuvânteze !”- Mariana Jianu- Hunedoara( student)

Sunt recunoscătoare ,sincer, nu mai vreau să mă uit niciodată înapoi...mi am schimbat cu totul direcția...simt altfel, gândesc altfel, văd altfel. Experiențele și trăirile din trecut mă făceau să mă închid precum un melc când îi atingi coarnele...Dar acum e altceva; Domnul inimii mele mi-a pus ceva acolo ce mă face să mă înalț peste toate zidurile care erau înaintea mea. Suferință, dezamăgire, lacrimi...acum toate sunt în urma mea, Creatorul meu m-a pus pe un alt hotar, al curajului și al bucuriei...
La fel de mult sunt recunoscătoare pentru oamenii frumoși pe care i-am cunoscut, de la fiecare am avut ceva de învățat.

Vâlcelele Bune- un loc de aducere aminte....”- Ene Viorica- Calarasi( student)

2 comentarii:

  1. Buna
    Numele meu este Iacob Constantin si va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasi-lantul-amintirilor.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Anunturi Iasi (fara diacritice).
    Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra.
    Va doresc toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. superb Lumi...mereu ma bucur cand iti citesc postarile.

    RăspundețiȘtergere