Despre mine

Fotografia mea
Mangalia, Constanta, Romania
Sunt un simplu om căruia i s-a dat FAVOAREA să fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creată ca să-I aduc Regelui Regilor laudele mele, să-I aduc închinarea mea. Sunt pusă deoparte să-I slujesc Domnului și e cea mai mare onoare pt mine să fiu un închinător al Său! Laudele Îi aparțin numai Lui!

joi, 4 februarie 2010

Drumul meu


E o zi cu soare..şi totuşi nu e cald. De aici şi vorba" cu o floare nu se face primăvară". Gânduri încearcă să pătrundă mintea mea, dar eu mă gândesc la ce să mă gândesc...Vreau să-ţi dau prioritate în viaţa mea Isus! Vreau să fii pe primul loc! Restul se vor integra în Tine. Doamne, vreau să-Ţi dau primul meu gând, primul meu cuvânt, prima simţire, prima acţiune. Şi Tu să fii Primul în toate lucrurile care mă însufleţesc.
Eu mă gândesc la Tine, Tu călăuzeşte-mi pasul! Domnul meu, Dumnezeul meu, Începutul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor! Cum să începi şi să nu duci la bun sfârşit???Tu eşti Cuvântul Întrupat! Cuvântul care a venit în fiinţă. Cum aş putea să cred că nu se vor împlini cuvintele Tale? Tu esti MODELUL!
Ps.19:5,6("Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz, răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.")
Unde suntem acum Doamne?...Pe DRUM! Această umblare nu s-a sfârşit încă. Trebuie să merg mai departe indiferent de ce este în jurul meu. Contează că Tu eşti înaintea mea!
Ştiu că Îţi pasă de ce simt. Mângâierile Tale îmi şterg lacrimile de pe obraz. Mă îmbărbătez în gândul că Tu ai un destin pentru mine; şi nu mă laşi! Nu am ajuns la capăt, îndurările Tale se vor mai revărsa, bunătatea Ta se înoieşte cu fiecare zi şi aleg să STAU în Tine!
("Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! "Domnul este partea mea de moştenire"-zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.")-Plângerile lui Ieremia 3:21-24
Eşti siguranţa că voi ajunge la Final! Alfa şi Omega! Un drum bine stabilit. Depinde de mine dacă Alergarea mea este bună...Sunt pe un Drum, în care nu ştiu toate detaliile, ştiu doar destinaţia! Mai ştiu cine este Călăuza...în toate provocările acestui drum, ajută-mă să rămân în ascultare de Tine! Pune în mine credinţa de a "vorbi"stâncii, nu de a o lovi cu toiagul! Autoritatea nu constă în Putere, Puterea există în Autoritate!
Isuse, dacă am ajuns la apele amare ale Marei, vindecă-mi amărăciunile trecutului. Dacă sunt nemulţumită de provocările Drumului, ajută-mă să înţeleg că sunt pe un drum care mă conduce spre binecuvântarea personală şi că orice cârtire mă face să stau un timp mai îndelungat în pustie, că orice împotrivire mă îndepărtează de destinaţie. Vreau să văd Ţara Promisă!
(" Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.")-Ps.138:8a
Dumnezeul meu, Steagul meu, Stânca mea şi Călăuză, Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega, Drumul meu...Ştiu că Tu eşti cu mine, că încălţămintea nu mi se va toci, hainele nu mi se vor rupe, că trupul meu va avea hrana necesară, pentru că Tu eşti Cel care împlineşte orice nevoie, Domnul meu, du-mă împreună cu Tine la împlinirea Promisiunilor Tale pentru viata mea! Du-mă la Destinaţie!

4 comentarii:

  1. "Autoritatea nu constă în Putere, Puterea există în Autoritate!"....imi place mult asta...
    :) Domnul sa te ajute !Amin!
    Fii binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da! El este sursa vietii si nici un cuvant care iese din gura Lui nu se intoarece inapoi fara rod! Vei vedea implinindu-se promisiunile Lui! Caci El este Credincios si El este partea ta de mostenire!

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa este, cu Dumnezeu hainele nu ni se vor rupe, incaltamintea nu se va toci si nu vom obosi niciodata!

    RăspundețiȘtergere