Întrebare: Ce las, ce lăsăm în urma noastră?

Adesea ne grăbim să îmbrăţişăm viitorul, ne grăbim să clădim vise, ne grăbim să ne îndeplinim dorinţele, dar prea rar ne oprim ca să ne aşezăm pe banca timpului, fiind gata să privim în urmă la ce-a fost, la ce-a rămas.
Deşi tălpile ( mai cu seamă cele ale sufletului), ne sunt prăfuite de atâta drum, prea rar ni le odihnim, prea rar ne îndreptăm ochii spre înapoi.
Oare nu e important, nu doar unde ajungem ci şi cum ajungem?
Poate că reuşim să urcăm toate treptele pe care ni le-am dorit, poate reuşim să ajungem la capătul drumului pe care am pornit cu mulţi ani în urmă... Şi e bine şi ne bucurăm şi e frumos. Dar câţi oameni au suferit în preajma noastră pentru că nu am avut timp de ei? De câţi dintre prietenii noştrii am uitat când visele noastre au devenit prea măreţe, sau de câte ori am uitat că menirea noastră este să dregem sufletele şi chiar şi vieţile celor din jurul nostru?
Mai ştim noi oare care sunt adâncurile cuvântului: OM?
Ce înseamnă pentru noi să fim oameni?
Dacă ar fi să alegem orice dicţionar din biblioteca lui Dumnezeu, în viziunea Sa, cu siguranţă a fi om, înseamnă a trăi pentru ceilalţi, în aceeaşi măsură în care trăieşti pentru tine!
Şi e important să avem năzuinţe, să ţintim sus, să vrem mai mult de la viaţă decât o simplă împlinire a nevoilor uzuale. Dar toate aceste vise împlinite devin egoism atunci când nu suntem gata să împărţim cu ceilalţi, ambiţia noastră, pofta de viaţă, puterea de a lupta cu problemele, ideile, creativitatea, dragostea şi timpul, dar mai ales timpul!
Ce las, ce lăsăm în urma noastră?
Să fie zâmbete, să fie lacrimi, să fie puterea ce a înflorit din pământul unei îmbrăţişări sincere, pline de dragoste, oferită la timp?
Lăsăm noi inimi nemângâiate, suflete golite de tot ce înseamnă frumos, minţi care niciodată nu au găsit răspunsul la întrebări, oameni care nu au ştiut niciodată cât sunt de iubiţi?
Sau lăsăm în urma noastră oameni care acum ştiu să iubească, care se bucură de viaţă, oameni care ştiu să preţuiască, oameni cu răni vindecate, oameni plini de putere, de forţă de viaţă, care se bucură că le-am povestit de Dumnezeu??
Ce las, ce lăsăm în urma noastră?
autor: PROCONSUL
preluat http://proconsul.com.ro/blog/?p=895