Închinarea în sfinţenie

Închinarea în sfinţenie

Părerea mea despre Închinare vine din încredinţarea că ea este o relaţie între noi şi Dumnezeu, o relaţie strânsă, adâncă, intimă. Îmi place să mă închin cu muzica mea(a cânta cu vocea şi cu instrumentele), gesturile mele(ridicarea mâinilor, aplecare, îngenunchiere, proşternere, bătai din palme, sărituri…), cu raţiunea mea(gândurile) dar şi cu sentimentele mele( lacrimi, bucurie, exuberanţă, strigăte). Închinarea este o atitudine, un stil de viaţă. Intimitatea în Închinare este cu atât mai mare cu cât înaintăm în relaţia noastră cu Domnul. Nu poţi să te închini cuiva pe care nu îl cunoşti, Închinarea se raportează la gradul de cunoaştere a lui Dumnezeu . De fapt nici în viaţa noastră cotidiană, nu poţi spune că ai o relaţie cu cineva pe care nu-l cunoşti.

DEX: ” relaţie - RELÁŢIE, relaţii, Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însuşirile acestora.”

“Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule Prea Înalte…”-Ps.9:1,2

“Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine.”-Ps9:10

Cei ce cunosc pe Domnul se încred in El. O relaţie trebuie să conţină încredere reciprocă. Închinarea este un act de credinţă, o încredere…Atunci când ai încredere în cel de lângă tine, poţi împărtaşi lucruri, trăiri, sentimente. Intimitatea în relaţia cu Domnul înseamnă şi fidelitate, onestitate şi puritate.

De multe ori înţelegem foarte greşit intimitatea, permiţându-ne orice, lucruri şi mai puţin onorante pentru noi , dar şi pentru celălalt. Asta, pentru că intimitatea ne dă idea de apropiere excesivă. Intimitatea nu-ţi permite degradarea relaţiei printr-un comportament lipsit de caracter sau manipulativ,care denigrează imaginea de sine şi cea sociala a individului, intimitatea lucrează în beneficiul ambilor parteneri. Aici lucrează încrederea şi definiţia Biblică a Încrederii este în Evrei 11:1

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

Cu cât îţi cunoşti mai bine partenerul , îi inţelegi reacţiile, dorinţele, îi împlineşti nevoile şi în aceeaşi manieră, el trebuie să ofere pentru tine. Într-o relaţie, trebuie să ne cunoaştem pe noi şi pe cel de lângă noi, potenţialul nostru de a dărui şi de a primi. Dar cât de mult ne cunoaştem pe noi şi cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu, ca să dezvoltăm o relaţie sănătoasă, o Închinare plăcută Lui?

Cine este Dumnezeu?

“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui”!”-(Isaia 6:1-3)

Dumnezeu este ALTFEL decât noi!

Dezvoltăm fel şi fel de relaţii în viaţa de zi cu zi, dar când vorbim de relaţia cu Dumnezeu, CINE este El, schimbă total concepţia noastră despre relaţii.

Isaia spune:”am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt…” Isaia a văzut poziţia lui Dumnezeu. A văzut pe Cel ce Domneşte, pe Cel ce Stăpâneşte, pe SUVERAN.

Dumnezeu domneşte!

Dumnezeu nu este un om care deţine puterea de a conduce, nici un bătrân demodat, aşa cum de multe ori ne imaginăm despre El, Dumnezeu domneşte în glorie, stând pe Tronul Său de domnie.

Poalele mantiei Lui umpleau Templul… Gândindu-mă la partea asta din verset, am ştiut că e vorba despre cât de mare e Dumnezeu, de măreţia Lui. Mi-a plăcut însă, foarte mult opinia unui om a lui Dumnezeu, care făcea o comparaţie cu rochiile de mireasă cu trenă foarte lungă, sau cu imaginea reginei Elisabeth la încoronare, când trena ei lungă ieşea afară din Catedrală.

Trena este simbolul onoarei, a splendorii lui Dumnezeu. Templul era plin de splendoarea Lui. Prin poziţia Lui, El impunea să I se aducă onoare.

Serafimii stăteau deasupra Lui. Cuvântul evreiesc “seraf” înseamnă “cel care arde”. Ei erau fiinţe cereşti în flăcări, care se consumau în Închinare pentru Dumnezeu. “Strigau unul la altul şi ziceau: Sfânt, sfânt , sfânt este Domnul oştirilor!” Nu spuneau : “bun, bun, bun este Domnul”, nici, “credincios, credincios, credincios este Domnul”…ci “ Sfânt, sfânt ,Sfânt este Domnul! Tot pământul este plin de mareţia Lui!”

Am fost copleşită de această imagine. Dumnezeu este SFÂNT! Şi relaţia cu El nu poate fi oricum, El cere din partea noastra sfinţenie. De multe ori ne apropiem de Domnul în Închinare cu emoţiile noastre, cu cererile noastre, cu dragoste, căutând mângâierea Lui, comfortul nostru. Dar mai presus de toate, apropierea de Dumnezeu, Închinarea noastră, trebuie să-L onoreze pe Domnul care este Sfânt, prin sfinţenia noastră.

Acest atribut a lui Dumnezeu Îl pune într-o lumină diferită de noi, pe care noi am pierdut-o din vedere în Închinarea noastră. “Sfânt”, înseamnă “diferit, separat, altfel, pus deoparte, total diferit de noi”. El este cu totul deasupra noastră în toate felurile. Dar în toată sfinţenia Lui, El doreşte Închinarea noastră.

“Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”-(Ioan 4:23)

El caută închinători adevăraţi, care să I se închine în Duh şi Adevăr. Adevărul este cunoaşterea despre identitatea Lui. O Închinare adusă înaintea Lui, fără a-I cunoaşte natura, este o închinare falsă, ignorantă. O Închinare în care nu ridici mâini curate înaintea Lui, este o Închinare ipocrită. O Închinare pasivă, leneşă, fără efort depus, este o Închinare apatică. Dumnezeu uraşte astfel de manifestare, El nu doreşte să I se aducă o Închinare în care nu-ţi implici toată inima.

Închinarea înseamnă a acredita valoarea lui Dumnezeu. Fără să ştii Adevărul despre El nu poţi să te închini în adevăr. De aceea adevărata Închinare, trebuie să scoată în evidenţă valoarea lui Dumnezeu.

El nu doreste numai Închinarea noastră, ci şi o cere.

Pentru Dumnezeu nu este deajuns să-ţi implici în Închinare doar mintea şi voinţa, El doreşte Închinarea ta cu tot duhul, cu toată inima.

Ne închinăm unui Dumnezeu total diferit de noi. El este SFÂNT, separat, altfel. El caută Închinarea noastra şi o cere. Dar nu oricum! El doreşte Închinarea noastră în sfinţenie! Onoarea splendorii lui Dumnezeu umple Templul şi Serafimii Îi aduc Închinarea lor arzătoare necurmată, strigând în orice clipă, chiar şi în acest moment:” Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!” Cerul este plin de o Închinare reală, adusă în reverenţă, care Îl onorează pe Dumnezeu . Rămâne de făcut partea noastră…

“Tot ce are suflare, sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul!”-Ps.150:6