În fiecare dimineaţă, obişnuiesc să-mi fac cafeaua şi să mă retrag în”cămăruţa”mea pentru un timp numai eu cu El. Acest timp îmi determină atitudinea de peste zi. De foarte multe ori, am intrat în “cămăruţă” foarte apatică, după un somn agitat, cu vise nu tocmai frumoase, sau fără vreun chef de a vorbi cu cineva, în special cu El. Dar mi-am format acest obicei şi mergând pe premiza “foamea vine mâncând”, sau din inerţie, am intrat în “spaţiul” de transformare, în “locul secret”. De ce este secret?...pentru că îmi aparţine numai mie…e intimitatea mea cu El. În locul acela, El îmi acordă toată atenţia Lui şi eu Îi dau inima mea.
Zi de zi, mă întâlnesc cu El!
Am avut experienţe extraordinare, El mi-a ridicat starea de apăsare, mi-a slujit de fiecare dată, m-a îmbărbătat, mi-a şters lacrimile, m-a purtat pe “aripi de vultur”, m-a dus pe înălţimi să pot să văd aşa cum vede El, imaginea de ansamblu-Visul Lui, mi-a împărtăşit din tainele Lui pentru mine, pentru cei pentru care mă rog, pentru generaţia de azi…Ajunsesem să fiu mulţumită cu mine însămi, cu bunul meu obicei, crezând că este deajuns.
Căpătăm pe parcursul vieţii o grămadă de obiceiuri, bune sau rele, pe unele din ele le moştenim din anturajul nostru, sau din familiile noastre. Am întrebat-o pe mama odată, de ce când frământă cozonacul, face cruce aluatului. Mi-a răspuns că aşa făcea şi mama ei, şi bunica ei…dar explicaţia logică era, că o închina Domnului. Dar pentru mama, era doar un obicei pe care-l văzuse la mama ei, ieşit din context. Şi uite aşa, vorbind de obiceiuri, mi-am adus aminte de o întâmplare în care un soţ derutat la cumpărături de pretenţiile soţiei, o întrebă pe aceasta, de ce era o regulă ,ca peştele pe care-l gătea în cuptor, să aibă o anumită dimensiune. Femeia, rămase un pic surprinsă de întrebare, dar foarte hotărâtă răspunse că aşa o învăţase mama ei şi că nu există abatere de la regulă. Dar pentru liniştea lui, îşi sună mama să o întrebe. Raspunsul a fost unul copleşitor: aşa văzuse la mama ei, bunica femeii. Sunată, bunica răspunse simplu…Tava ei avea acele dimensiuni şi îi era mai uşor să cumpere şi peştele la aceleaşi dimensiuni.
Facem lucruri care nu au nici o semnificaţie, doar de dragul obiceiului.
Obişnuită cu comfortul meu, cu locul meu special, de câte ori circumstanţele mă obligau să ies din comoditatea mea, timpul de partăşie devenea anevoios de împlinit. Aşa că, au fost dăţi în care am sărit peste acest timp, doar pentru că nu mi-am găsit comfortul locului meu călduţ.
M-am întrebat pentru cine sau de ce fac toate aceste lucruri? Pentru bucuria mea? Pentru a mă simţi mai bine? Care este motivaţia corectă pentru care mi-am format un obicei? Se spune că pentru aţi forma un obicei, este nevoie de repetarea acestuia timp de trei săptămâni. Eu cred că orice învăţ are şi dezvăţ. Poţi înlocui un obicei rău cu unul bun, prin determinare. Dar de ce aş înlocui ceva cu altceva doar de dragul înlocuirii, dacă nu există o motivaţie corectă sau un scop al acţiunilor mele?
Pot face acest lucru, scopul fiind procesul creşterii spirituale. Şi cred că şi în Închinare există o creştere, un proces de învăţare. Învăţăm să ne închinăm corect, biblic. Creştem pe nivele şi Închinarea noastră devine mai matură şi mai adâncă cu cât Îl cunoaştem pe Dumnezeu mai mult, cu cât ne apropiem mai mult de prezenţa Lui. Dar nu pot pretinde prezenţa lui Dumnezeu doar pentru că m-am obişnuit să mă închin şi mi-am marcat în agenda mea zilnică: ”de la ora 4.00 la 5.00: Închinare.” Închinarea este o atitudine a inimii, un stil de viaţă, nu depinde de factorii externi (afară plouă)şi nici de cei interni (nu simt). Închinarea este pentru El, nu pentru mine. Este foarte bine să-ţi formezi un obicei din a te închina, dar nu să mă închin obiceiului, să fac ceva mecanic, la ora fixă, să devin sclav unui program. De obicei, Dumnezeu urăşte programele pentru că Îl limitează, Îl pune într-un spaţiu definit în care El nu încape, pentru că El deţine Spaţiul şi Timpul, e Stăpânul Universului.
Uza, se obişnuise cu Chivotul Domnului, crescuse jucându-se pe lângă El. A tratat Chivotul Domnului cu uşurinţă, având o intenţie “bună”, vrând să ajute…Dar lui Dumnezeu nu-I plac obiceiurile noastre, fie ele şi “bune”, nu-I place o Închinare ieftină, făcută doar de dragul obiceiului. Pe Dumnezeu Îl interesează oamenii şi inima lor. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui.
De multe ori experienţa noastră bazată pe obişnuinţa noastră, este înrădăcinată într-o formă de evlavie, lipsită de putere.
Întrebarea este: de ce vii înaintea Lui? Care este scopul tău? Cât din Închinarea ta este bazata pe obicei?
Dacă trebuie să schimbăm ceva, aceea este inima noastră!
“Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţa deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evr.10:22)
“Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Ps.51:10)
“Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută. “(1Tim.1:5)
Dacă tot ne facem obiceiuri, pe care le lăsăm moştenire fiilor nostri, generaţiilor care ne privesc şi ne iau ca exemplu, haideţi să facem curat în visteria inimii şi să le lăsam o moştenire bună. O INIMĂ CURATĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu